Zeul Blestemat

24

Cuprinsa de convulsii si ingrozita de perspective, am lasat un oftat sa imi scape din piept.

-Esti trista, nu?

-Raphael, suntem chemati. Conducerea ne ameninta.

Oricine a fost cel care a vorbit, i-am multumit nespus, pentru ca ma salvase de alte atingeri slinoase. M-am fortat si am ridicat privirea.

Crispat, liderul privea mesagerul cu raceala. Tacerea s-a lasat pe tot campul, lasandu-ma sa aud kwazii fornaind apatici.

Un zvacnet de nedumerire a traversat multimea cand conducatorul lor s-a urcat in copac, dureros de aproape de mine.

-Nimeni, absolut nimeni nu ne mai comanda aici! Suntem liberi de Conducere si regulile lor gresite!

Murmurele de aprobare l-au incurajat.

-Avem o lume intreaga, doar pentru noi!

Demonii erau incordati si procesau noile oportunitati. Stiau ca lumea noastra este bogata si miscarile din cap sustineau discursul lui Raphael.

Au parut ca uita de mine si m-am bucurat de momentul acela. Am simtit o energie vaga in coada si am privit in jos. Oul incepuse sa se usuce, iar mai multe zburatoare se hraneau cu el. Daca uitau de mine pe parcursul noptii, aveam sa fiu libera.

Mi-am permis un suras interior si am lasat capul in jos. O durere crunta m-a trezit din visare. Am ridicat privirea si Raphael zambea batjocoritor, cu un picior deasupra mainii mele. Am vrut sa il vad mort, era singura mea dorinta atunci.

- Dormi, frumoaso? M-a intrebat sarcastic.

Am reusit doar sa deschid gura, cand greutatea lui mi-a zdrobit degetele. Razand satisfacut, a sarit din copac si a coborat sfoara, astfel incat acum nu ma mai puteam ajuta de maini pentru a ramane acolo.

Atarnam ca o bucata de carne dezgolita si murdara. Simteam franghia cum taia incet in incheieturi si curand picaturi de sange au colorat-o intr-un rosu murdar.

Am inghitit in sec si am tacut, in speranta ca nu se va uita sub coada mea. Mandria nu l-a lasat sa ramana indiferent la aparenta mea lipsa de interes.

S-a apropiat si m-a atins. Degetele ii erau aspre si murdare, iar el mirosea ingrozitor.

Ranjea spre mine, cu buza de jos atarnandu-I flasc, pe jumatate smulsa.

Era atat de grotesc si gretos incat stomacul mi s-a revoltat. L-am tinut in frau de data aceasta si am cautat un zambet.

- Ma doresti, nu-i asa?

Continuand sa zambesc, mi-am impins trupul spre palma lui, simtind cum repulsia si durerea din incheieturi cresc exponential. Daca il convingeam sa ma duca in cortul lui, il puteam ucide fara batai de cap.

Inca ranjind, m-a lovit peste fund si s-a indepartat. Cateva minute mai tarziu, doi soldati mi-au adus apa si o paine dulce.

Pana spre seara, nimeni nu s-a mai apropiat de mine. Aveam presimtirea ca imi jucasem cartea bine, pentru ca blestematul acela de ou nu avea de gand sa se usuce prea curand.

Cand am fost coborata, mainile ma dureau ingrozitor.

Cineva m-a luat in brate, insa eram prea epuizata sa deschid ochii. Am trecut pe langa un foc si m-am bucurat cateva secunde de caldura lui.

- Nu il supara, mi-a soptit vocea. Te rog, nu face nimic prostesc.

Cuvintele au avut darul de a ma face sa ridic privirea. Demonul se uita si el in ochii mei. Nu puteam sa vad decat ca avea o stralucire ciudata pe chip, urme umede in murdaria de pe obraji.

-Am sa-l ucid, i-am spus. Nu exista alta cale.

I-am simtit incordarea si pulsul i-a accelerat. I-a scapat un oftat si s-a intors, luand-o inapoi spre copac. Groaza a pus stapanire pe mine si am inceput sa tremur. Nu mai puteam sta atarnata acolo nicio secunda. Aveam sa il ucid si sa ma tarasc departe de ei.

A trecut pe langa copac si a continuat cu pas iute spre palcul de pini albastri, unde racoarea noptii ne-a invaluit rapid.

Ne-am oprit langa o fantana parasita, dupa o jumatate de noapte de alergat. Demonul sufla greu, iar in spatele nostru era galagie. Ne cautau.

M-a ridicat deasupra abisului. M-am uitat speriata la el si m-a privit inapoi cu blandete.

-O sa doara, dar vei fi in siguranta. Asteapta pana apune soarele maine, apoi urca.

M-a lasat pe margine si mi-a lasat haina lui. Mirosea a ars si transpiratie, dar m-a incalzit. Si-a pus mainile pe umerii mei si a asteptat.

-Esti gata? M-a intrebat.

-Cum te numesti? Simteam nevoia sa ii stiu numele, sa imi amintesc intotdeauna de el.

-Kirk, mi-a soptit. A privit inapoi si am simtit curentul trecand pe langa mine.

Durerea a fost puternica, dar am fost recunoscatoare pentru ea. Spre dimineata, energii ciudate s-au adunat in jurul meu. Am intins mana pentru a atinge curentii si pielea mi-a stralucit.

Toata ziua am absorbit ceea ce am aflat mai tarziu ca erau suflete. Asa am ajuns in lumea voastra, a superiorilor.