Zeul Blestemat

18

Si-a pus toata speranta in soapta aceea, iar cand nimic nu se intampla, inchise ochii si ofta adanc. S-a ridicat si a inceput sa mearga incet spre masina, indecis inca. Nu stia sa conduca, dar incercase sa fie atent la Mark. Poate ar fi reusit sa porneasca, dar stia ca nu poate ajunge foarte departe.
Si-a asezat mainile pe volan, inca nehotarat. O atingere de gheata ii fulgera umarul, facandu-l sa tresara.
O fractiune de secunda mai tarziu, simti cum printre degete ii curge  parbrizul, cum se amesteca toate piesele din fata lui si dispar intr-un amestec de culori. I s-a strans stomacul si a crezut ca va vomita. Se trezi pe podeaua unei bule atemporale, iar speranta ii inflori in privire.  Era ea, in forma originara, purtand doar un voal negru ce contrasta cu tenu-i de marmura, lasandu-l pe Luke sa observe ca nu avea picioare propriu-zis, ci arata ca un duh iesit din lampa, ca o umbra alba, imateriala.  Ii simtea raceala chiar si de la distanta aceea; nepamanteana, mitica. Ochii negri il fixau si credea ca vede in ei compasiune sau mila. Parul ii plutea, desi nu batea vantul in acest nicaieri.

I se parea cu adevarat frumoasa, parca rupta din basmele copilariei lui. Si-a adus aminte de o poveste pe care i-o spunea Kirk aproape in fiecare saptamana, pe vremea cand avea patru sau cinci ani.

“-Invata din ea, il sfatuia el. Poate te va ajuta in viata.
Zambind, Luke dadea din cap grabit, pentru a-l face sa continue.
-A fost odata ca niciodata un print. Era puternic, frumos si destept, asa cum sunt toti printii. O singura dorinta avea el, sa isi gaseasca aleasa, pentru ca se simtea singur si nu cunoscuse iubirea. A cutreierat lumea noastra in lung si-n lat, apoi a mers intre oameni.
Nu stia unde ar mai putea cauta, asa ca printul era foarte suparat. Asta pana cand, intr-o noapte, un duh i s-a arat in vis si i-a promis intreg universul in schimbul iubirii lui.
El a refuzat, insa duhul i-a aparut in vise in fiecare noapte, dezmierdandu-l si povestindu-i despre iubire si alte lumi, pe care doar in compania ei le putea descoperi.
Incet-incet, printul nostru a inceput sa doarma din ce in ce mai mult. Interesul pentru poporul sau ii slabea cu fiecare noapte.
Se indragostise de duh si alaturi de ea a descoperit dragostea si linistea sufleteasca.
Dupa un an in care mai mult a dormit decat a stat treaz, regele altui tinut le-a promis oamenilor grane si belsug, asa ca ei si-au tradat printul.
In loc sa lupte pentru ei, el a decis sa se inchida in cea mai mare camera din castel, unde a adormit si a refuzat sa se mai trezeasca.
Unii spun ca si in ziua de azi printul doarme in castelul lui, neatins de vreme si razboaie.
-Printul asta e talamb, concluziona Luke de fiecare data.
Kirk zambea amar si ii mangaia crestetul.
-Tu sa nu fii talamb niciodata, venea replica sa amuzata.”

Acum, in sfera de niciunde, tanarul s-a gandit la print si nu i s-a mai parut talamb. Il intelegea si ii impartasea durerea, singuratatea.
Ridica privirea si o vazu in plina metamorfoza, atat de frumoasa, ca un rubin sclipitor.
A deschis ochii si el a tresarit, uimit de diferenta culorii din privirea ei. Atat de albastru, parea ca are un ocean captiv in suflet.

-Stiu ce s-a intamplat, sopti ea. Imi pare rau pentru prietenul tau.
El ofta obosit si isi trecu degetul prin culorile amestecate ale podelei.
I se parea uimitor cum putea fi atat de solida incat sa il sustina, insa simpla atingere sa treaca prin ea. Nu ii spusese nimeni despre toate astea.

Ea se aseza langa el, trecandu-i o mana prin par si privindu-l cu blandete.
-E ranit, spuse el intr-un tarziu. Nu va supravietui acolo.