Zeul Blestemat

14

La apus, Mark a deschis ochii si a realizat ca dormisera toata dupa-amiaza in depozitul prafuit. Se ridica greoi si se indrepta spre sticla ce o vazuse mai devreme si constata cu placere ca scapase intreaga din inclestarea lor.

Zambi cand trecu pe langa tanarul brunet ce dormea intins pe cimentul rece care parea la fel de comfortabil ca un pat; poate nu va fi o pacoste pana la urma. Cand ii citise dosarul se temea ca va avea de a face un razvratit razgaiat si nu se vor putea intelege. Acum, in focul luptei, realizase ca el era cel mai apropiata persoana de ceea ce el numea prieten. Singura sa teama era ca o va alege pe Anna in detrimentul lumilor si totul se va duce de rapa. Spera sa faca alegerea corecta si sa poata merge linistit undeva, probabil in lumea nimfelor.

Incerca sa adune lichidul varsat si ii puse capacul cu grija. Avea un plan ce i-ar putea ajuta pe amandoi, in functie de cat de priceput era Luke in privinta vrajilor. Stia ca era posibil sa isi piarda un brat, in cel mai bun caz, dar simtea ca va fi bine. Avea intuitia unui Zero T pana la urma.

-Hei, frumoasa adormita, trezeste-te. Avem treaba. Incepu sa rada si il scutura cu putere pe tanarul adormit. Acesta marai si incerca sa se intoarca pe o parte, doar ca sa inspire o doza sanatoasa de praf si sa se ridice naucit, innecat si tusind.

-Sunt treaz, am atipit doar! Se tangui Luke.

-Esti un copil, ii spuse si zambi. Hai, sa mergem.

Il privi amuzat cum se ridica la fel de greu cum o facuse si el, cu privirea dezorientata si nicio alta dorinta in lume decat sa isi continue somnul.

La hotel, Luke si-a aprins o tigara si a tras cu sete din ea. Simtea fumul patrunzandu-i in plamani si parea cea mai calmanta chestie din lume. Spatele ii era zgariat iar pe brat avea o taietura urata, probabil lasata de unghiile unuia dintre vampiri. Nu avea pentru ce sa-si faca griji, deoarece Superiorii se vindecau repede in comparatie cu oamenii.

Ii reveni in minte modul in care il ucisese pe vampir si isi dadu seama ca nu mai facuse niciodata asta. Incerca sa se concentreze si sa intre in mintea lui Mark, poate sa il faca sa verse sucul din care bea cu atata patos. Parea sa ii placa lumea asta pana la urma, sau macar bauturile sintetice de aici. Zambi aducandu-si aminte ca il certase cand mancase gogosi. Incercarile lui de a face asta au fost un esec total. Nu se putea concentra la nimic in momentul acela, poate doar la o bere la Joe, cateva tigari si un somn bun.

Constata surprins ca ii era dor de berea lui Joe si se ridica incet de la masa, se imbraca si iesi. Barul era linistit si intunecat. Chipul familiar al batranului ii aduse o senzatie reconfortanta. Ii zambi si dadu din cap, intinzandu-se dupa o halba. Luke a inceput sa rada si a realizat ca poate cititul gandurilor era o treaba a oamenilor, pana la urma. S-a asezat la bar si a mai aprins o tigara, avand grija sa nu o mai termine atat de repede.

-Noutati? Il intreba pe barman cu interes.

Privindu-l surprins, Joe raspunse:

-Copiii au innebunit. Nu isi pot gasi prietenii cei noi si parca si-au pierdut rostul in viata. Sper ca au plecat undeva departe, prezenta lor nu era benefica pentru ai nostrii.

Luke zambi si scutura din cap. Vedea cat tine batranelul la tinerii comunitatii si isi dori sa fi avut pe cineva caruia sa ii pese atat de mult. In lumea lui, copiii erau doar numere, pana in momentul in care apareau puterile. Apoi erau alte numere, mai periculoase. Ii adunau si ii aruncau in tabere de antrenament unde mureau pe capete.

-Nu cred ca se mai intorc, sopti el.

Joe dadu din cap si murmura un „multumesc". Nu stia ce facuse tanarul din fata sa, dar avea incredere in el.

In intunecimea barului, langa o bere rece si o tigara aprinsa, Luke se simtea acasa. Stia ca ii va fi dor de tejgheaua de lemn si de scaunul inalt. Murmurul din jurul sau i se parea atat de melodios, fiecare masa avand propriul subiect de discutie, fiecare grup prins intr-un univers al sau, cu interesele sale. Adora rabufnirile zgomotoase de ras, cand se citea clar relaxarea pe chipul celor ce participau la conversatii.

Poate ca oamenii nu erau asa rai pana la urma.