HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Gravura II

Data: 10.05.2016
Ora: 17.30

Tăcerea pătrunse în cameră înconjurându-i pe toți, parcă și țânțarii amuțiseră. Musca, care avea de gând să descopere ce se ascunde în acea ceașcă de porțelan, încremeni. Vântul atras de fereastra deschisă a biroului se retrase. Numai ochii lui Mihai clipeau și se uitau hipnotizați la desenul care se odihnea pe parchet. Era scumpa lui Alexandra jucându-se pe malul unui iaz. Defapt dacă se uita mai bine, era o fântână imensă sculptată în piatră. Stătea rezemată cu capul de bordură, iar degetele ei dansau deasupra apei. Părul mai lung decât îl știa, îi era împletit coroană. Dar restul corpului îi era ascuns deoarece gravura nu cuprindea decât partea de la umeri în sus + fântâna. Nu avea nici cel mai mic dubiu, ar fi recunoscut acei ochi melancolici care ii străpungeau sufletul dintr-o mie. Se uita parcă fix la el, sigur era Alexandra. Ce îl frapa erau bijuteriile de pe brațe și de pe încheieturile ei. Deoarece mâna dreaptă îi era întinsă,putea studia bijuteria sofisticată care îi strângea brațul ca într-o menghină. Era o împletitură din aur ciudată, lată cam de 5 cm.  Încheietura mâinii stângi era împodobită cu foarte multe brățări fine, iar una se prindea de degetul mijlociu transformându-se într-un șarpe ademenitor care îi încadra perfect degetul. Era atât de frumoasă, încât îți tăia respirația, iar aerul acesta de mister care o înconjura te atrăgea ca un magnet. Nu îi venea să creadă ce vedea, cum era posibil? După atâta timp să o regăsească într-un desen rătăcit pe propriul lui parchet? Zâmbi, îi dăduse un semn. Azi se împlineau 10 ani de la dispariție, dacă totul ar fi decurs cum trebuie ..astăzi ar fi sărbătorit 10 ani de căsnicie. Dacă totul era o iluzie?

Când își reveni din transă, realiză că încă îl mai ținea pe Izmir strâns de guler. Îi dădu scârbit drumul, iar acesta se prăbuși la picioarele lui. Ca apoi să ia gravura și sa o mângăie cu o infinită delicatețe. Era în fața lui, dar îi despărțeau o lume întreagă. Unde ești? Oriunde ai fi nu ești lângă mine! Izmir nici nu realiză când fu aruncat în aer, ca sa aterizeze violent pe birou... atât de repede se petrecu totul.

- Șobolan nemernic, de unde ai această imagine?

- Euuuuu.. ăăă

Mihai îl apasă cu cotul pe gât, contabilul începu să grohăie.

- Deci, de unde ai această gravură?

- Am..am.. cumpărat-o de la un anticar din Istanbul.

- Cum îl cheamă?

Izmir se simțea prins ca un șoricel în cușcă, își roti ochii, dar nu găsi nici o cale de scăpare. Directorul înnebunise! Se pare ca și el era colecționar, dacă mai avea puțin și îl ucidea pentru o gravură din secolul XVII-lea! Poate putea să ajungă la o înțelegere cu el și împușca doi iepuri dintr-o dată. Mustăci bucuros. Da, poate scăpa de închisoare. Dar înainte să poată să își pună planul la punct se simți scuturat ca pe o cârpă.

- Cum îl cheamă? urlă Mihai.

Își umezi buzele înainte să răspundă.

- Nu știu nunumele lui, începu să se bâlbâie, daaar i se spune domnul Bibliotecar. Este cucunoscut în totă lumea interlopă! Poot să vă ajut domnule Zărneanu, daacă îmi dați drumul!

Mihai îl eliberă, i se ridicase părul de pe braț, când auzi... lumea interlopă, societatea perversă care se ascundea și domnea în spatele societății imaculate de astăzi.

- Așa, se scutură contabilul, nu știam că sunteți atras de lucrurile vechi. Că iubiți arta. Posibilitățile sunt numeroase pe piața neagră a antichităților. Zeci de colecționari ar face tot ce e omenesc posibil să dețină ce aveți dumneavoastră în mână! Eu va pot pune în legătură cu omul meu de încredere care va poate duce la așa zisul Bibliotecar. E un omuleț tare simpatic și inofensiv la prima vedere, dar e letal precum o cobră. Defapt în cercurile restrânse este numit Cobra cu trei capete. E un colecționar de temut.

Mihai încremeni. Despre ce vorbea această năpârcă? Nu îl interesau antichitățile, tot ce dorea să știe e cum ajunsese logodnica lui în acest superb desen. Când a fost făcut? Dumnezeule era primul indiciu în toți acești ani pierduți. De abia se putea stăpâni, dorea să îl strângă de gât pe acest.. Numără până la zece. Dacă îl omora nu câștiga nimic și când iți imaginezi ca stătuse la aceeași masa împreună, glumiseră, o întâlnise până și pe Mara. O frică puse stăpânire pe el. Dacă se ocupa cu traficul de carne vie? Dacă... inima i se strânse.

- O cunoști?

Izmir clipi nedumerit.

- O cunoști pe tânăra din imagine?

Se uită la el șocat.

- Ăăăă păi, nu aș avea cum. Ea probabil era o kadînă din harem.

- Harem? Credeam că au dispărut la începutul secolului XX.

- Oficial da, neoficial... - se dădu cu câțiva pași înapoi când observă că Mihai se îndrepta furios spre el- Daar domnișoara din gravură nu aparține haremului modern, ci unei lumi  demult apuse. Mai exact..acum 200 poate 300 de ani chiar.

- Ce tot vorbești acolo? O vezi? E logodnica mea dispărută cu 10 ani în urmă! Vreau să aflu unde se află Alexandra! Nu mă interesează să achiziționez antichități! - Îl prinse de reverul hainei-

Era în mâna unui nebun care avea halucinații. Dacă șeful lui credea că concubina sultanului era iubita lui, cine era el să îl contrazică? Așa că dădu din cap împăciuitor și zâmbi.

-Înțeleg, vă cred. Darrr - făcu semn spre reverul lui - eu... eu știu pe cineva care sigur o cunoaște. Vă rog să mă lăsați să respir. Mai..mai faceți câțiva pași în spate, nu am aer. Perfect! - de abia aștepta să scape de el- Cum spuneam!- apasă pe ultimul cuvânt- Vă pot spune unde să îl găsiți pe Bibliotecar. Deține un mic anticariat în Istanbul, sub numele de Aslan Hazan. Nu cred că e numele lui adevărat. Dar... și dumneavoastră va trebui să faceți ceva pentru mine! Adică să vă asigurați că nu sunt încătușat, iar dovezile incriminatoare dispar.

- Îndrăz...

- Domnule Zărneanu, dacă mai doriți să vă reîntâlniți - tuși discret- logodnica.. v-aș sugera să faceți exact ce vă spun. - trase aer în piept și continuă- Aveți două posibilități: ori vorbesc cu omul meu care vă va aranja o întâlnire cu anticarul sau având în vedere că imaginea lui publică este ireproșabilă, cum vă spuneam pe o stradă lăturalnică se află magazinul lui de antichități. Iar dumneavoastră vă puteți duce la el ca un potențial cumpărător. Cunoscându-l cred ca ar trebui să alegeți a doua variantă.

- Dacă spui că sunteți așa cunoștințe vechi, de ce nu mi-l prezinți chiar tu?

Izmir începu să transpire. Furase de la Bibliotecar gravuri în valoare de zeci de mii de euro, era sigur că nu ar fi fost bucuros să îl revadă. Își mângăie inconștient gâtul.

- Nuuu... Vă dau adresa lui, vă las... desenul - diminuând valoarea operei de artă intenționat- și posibilitatea reală - apasă pe cuvântul "reală"- de a vă revedea iubita!

Mihai stătea pe canapeaua din piele neagră și se uită îngândurat la adresa din mâna lui. După ce scrise adresa, contabilul fugi ca un laș. Lacrimile i se prelingeau din colțurile ochilor pe obraz. Încă nu putea să realizeze că pentru prima oară avea o pistă. Totul începuse ca un coșmar, ca să se transforme într-un vis frumos, devenit realitate. Alex era în viață! Așa spera. Nu știa de când data imaginea din mâna lui, dar era sigur că avea să afle. Nu va avea liniște pana nu va afla ce se întâmplase cu Alexandra Popescu!

Gândurile îi fuseseră întrerupte de zbârnăitul celularului. Îl suna soția lui.

- Alo, da...

În timp ce îi asculta vocea pițigăiată, fericirea îi fu umbrită de veștile groaznice ...