HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Jurnalul

Istanbul

Cu câteva ore în urma.

Aslan se uita la corpul inert din fata lui, greșise... Da, fusese la un pas sa comita o mare eroare, dar îngerul lui păzitor il oprise si ii luminase mintea. Mihai statea intins pe pat, fusese sedat ca sa i se poată îngriji rănile. Aslan ofta, uitase cum e sa fii om. Va trebui sa invete din nou si poate la sfârșitul lecțiilor va putea sa se uite in oglinda. Traia într-o lume nemiloasa, încât se transformase intr-un monstru. Dar cum ar fi putut altfel? Profesorul naiv murise de foarte mult timp, iar in locul lui apăruse un bărbat care nu cunostea ce e mila, care frânsese cu propriile mâini zeci de suflete...iar cu ajutorul altora alte zeci si seci, adevarul e ca nu avusese de ales. 

Mihai deschise ochi. Visase. Da, ce coșmar oribil avusese...cleștii aceia și... Deodată realiza ca totul fusese real, degetele nu și le putea mișca, erau amorțite. Privirea ii era intetosata.

- Ai sa te faci bine, doctorul a venit la timp.

Cunoștea acea voce, da un glas venit din infern. Se sprijini amețit in coate, dar cazu la loc in pat. 

- Va veni, putin mai târziu Angela... asistenta ta. Ea te va ingriji si te va pune pe picioare. Acum ești sedat ca sa poți suporta durerea. 

Avea gura uscata, nici limba nu si-o simțea. Ce se întâmplase, de ce nu murise? Cat avea sa îl mai tortureze? Dorea sa ii vindece rănile ca apoi sa înceapă din nou si din nou pana își va da sufletul? Era diavolul?

Aslan se uita încruntat cum stătea ghemuit pe pat, cu mana bandajata atârnându-i inerta pe lângă corp. Era umflata și nu arata prea bine. Închise ochii, dar de unde sa știe ca spunea adevarul și ca nu era implicat în furt? Numele ei îl salvase, citise jurnalul. O parte din el era în turca veche, iar o alta parte în romana..limba pe care nu o cunoștea. Numele de fata al kadanei fusese Alexandra Popescu, devenita după convertirea la islam în Leyla. Numita asa datorita parului ei negru precum abanosul, iar mai târziu a fost poreclita  Privighetoarea, datorita vocii ei de aur care l-a fermecat pe marele vizir Kemal Kiral. 

- Domnule Zarneanu de acum în colo sunteți oaspetele meu. Veți fi îngrijit de cel mai bun doctor din regiune. Știu ca aveti multe întrebări de pus, dar va rog sa vi le păstrați pentru dumneavoastră. Am sa va răspund când va veți simți mai bine. 

Aslan se îndrepta spre ușă, dorind sa plece din aceasta camera unde greșeala îl sufoca. Dar când sa apese pe clanța auzise Mara..Mara. Mara era fata lui, probabil era îngrijorat. Era tata si el fusese tata, da știa ce e teama pentru cel iubit. Se întoarse, măcar atât putea face. Forma numărul soției lui Mihai. Avea toate datele lui: adresa de acasă, de la serviciu, numerele de telefon, tot. 

- Poftim telefonul domnule Zarneanu. Spuneți-i soției dumneavoastră ca sunteți bine și ca veți lipsi un timp. Veți vedea ca familia dumneavoastră e bine. 

Dupa o săptămână.

Istanbul 

Mihai stătea in pat rezemat de perne. Angela plecase de 10 minute, ii schimbase bandajul. Dificila ființă mai era, nu vorbea absolut deloc cu el si nici nu ii adresa nici un zâmbet. Era serioasa pana în văduva oaselor. Pe Aslan nu il mai văzuse de când ii oferise oportunitatea sa ia legătura cu familia lui. Da, Caterina și scumpa lui fica însemnau lumea lui, întreaga lui familie. Nu știa de ce se mai afla încă aici și de ce nu îl omorâse. Se ridica și merse pana la fereastra. Nu i se dăduse voie sa iasă din camera, iar vederea spre gradina il mai alina putin. Pana acum nu fusese atant la natura din jurul lui. Cum sa fie când muncea aproape non stop? Devenise un robot al societății ca sa poată sa ii ofere Marei tot ce ii poftea inimioara ei draga. Plus statul în aceeași casa cu Caterina devenise un infern. Nu o mai suporta, vina îl rodea. Se însurase cu sora iubitei lui adorate. Nu o iubea, nu o dorea, era doar mama fetei lui și atât, o corvoada. Se gândise la divorț, dar Mara era prea mica și ar suferi inutil. Daca indurase atâta, mai putea încă pe atâta. Usa se deschise și intra Aslan cu o carte aurita în mâini.