HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Drumul spre Palat +16

+16 Atenție! Scene cu un grad ridicat de violență.

Obloanele erau trase, întunericul îmbrățișa ca un amant încăperea aglomerată de mobilă.  Biblioteca imensă care mai avea un pic și atingea tavanul era plină de cărți. Fotoliile se odihneau lângă ea dând impresia că îi ascultau poveștile parcă spuse în fiecare seară la lumina candelelor.  Dar cel care eclipsa toate lucrurile din jur era biroul din lemn masiv. Se afla în partea de nord a camerei, lângă ușa de sticla care dădea în grădină. Era acoperit cu un blat de cristal de unde puteai observa harta antică a lumii. Acum dormea, fiind ignorat de Aslan care era așezat pe un fotoliu zdrențuit aflat în partea opusă. Era singurul obiect care nu se potrivea cu stilul bibliotecii. Era de un verde șters și ros pe la colțuri. În realitate data din secolul XV și aparținuse unui pictor italian. Mica lampă din drepta de abia își făcea treaba fiind redusă la minim, dar pe Bibliotecar îl ajuta enorm.  Studia cu lupa o monedă venețiana antică. Urmărise un colecționar gras ani de zile, îi blocase afacerile până fusese constrâns să vândă ca să iasă din impas. Fusese ca un leu care își pândise prada de departe, ca apoi să o sfâșie fără milă. Dăduse dovadă de multă răbdare. Tot acest plan elaborios fusese pentru obținerea unei monede micuțe care îl făcea să tremure de emoție și de satisfacție. Parcă îi gâdila palma. O mângâie dragastos. Era din perioada pictorului venețian Romulus Arrigo (n.a * nume inventat), numit și Romi cel Pierdut.  Toată viața crezuse că talentul lui era nemărginit și de disperare își pusese capăt vieții  când văzu cu câtă ușurință  o parte din capodoperile sale ard în piața murdară. Fuseseră azvârlite în iad de oamenii bisericii pentru că după parerea lor, conduceau spre păcat. Trăise într-o perioada austera, iar biserica dorise să șteargă numele lui din istorie. Dintr-un pictor prosper, adorat de curte,  devenise un paria. Drepturile îi fuseseră răpite, iar lucrările uitate în casele diverșilor colecționari asta până când Aslan ucise ca să le recupereze și să le închidă în propriul lui întuneric.  Doar ochii lui să se bucure de ele. 

Ținând moneda veche de 500 de ani.... gâtul i se uscă și tresari speriat când telefonul rupse tăcerea.  Mârâi, cine îndrăznea să îl tulbure? Doar dăduse ordini speciale să nu fie deranjat!
- Alo, spuse nervos. Aaa, a ajuns? ( oftă). Da, cobor imediat.
Se pare că mica lui comoară trebuia să mai aștepte un pic. O puse într-o cutiuță dotată cu alarmă și se îndreptă spre bibliotecă. Ajunse la cartea cu numărul 5791, însemnând anul de naștere al iubitei lui fiice scris pe dos și trase. O uşă se deschise. Era una din încăperile lui secrete.

În timp ce Aslan se îndreapta spre subsol unde îl aștepta următoarea lui victimă, Mihai își strângea buzele și încerca să se calmeze.  Cuvintele ei îi reveneau în minte iar și iar innebunind-ul. " Ochii lui îmi străpungeau sufletul făcându-l să tremure" Ochii altui bărbat! Un alt bărbat ... nu el ci altul. Era atât de furios, suferise atâția ani și ea, ea vorbea despre altcineva! Nici un cuvant despre el. Cât de falsă fusese cât de... cum putuse să îl uite atât de repede? Nu știuse  ce să facă, la început mersese în fiecare zi la biserică sperând într-o minune și ea.. ea... Se simțea trădat!
Mergea prin cameră ca un tigru prins intr-o cușcă metalică, își trecu nervos mâna prin păr. După un timp privirea îi căzu pe un trandafir. Angela, asistenta care îl îngrijise, la ordinele lui Aslan îi aducea o dată la 3 zile flori proaspete. Era un trandafir rozaliu și fără să își dea seama îl compară cu obrajii micuți ai Alexandrei. Da,  în ziua aceea din Istambul fusese tare îmbujorată.

********************
05.04.2006

Alex stătea pe terasă cu fața spre Bosfor. Ieri vizitase moscheea Albastră. Fusese o zi de vis, iar seara făcuse dragoste cu Mihai. Era un amant extraordinar, o făcea să plutească și să uite... Nu te mai gândi, se certă în sinea ei, ești doar neliniștita din cauza nunții!! Dar bucuria îi dispăru din privire. Ochii capatasera o nuanță tristă. Avea să treacă și peste acest minuscul obstacol. Era o fire puternică și va lupta contra acestor coșmaruri absurde care îi distrugeau relația. Privea fascinată Bosforul. Era superb. Liviu, fratele lui Mihai, le cumpărase un weekend la cel mai bun hotel de 5 stele din Istambul și nu numai asta dar se și aflau la ultimul nivel. Iubea înălțimile pentru că putea să observe mai bine tot ce o înconjura. Sub ochii ei surprinși,  cerul fu acoperit subit de nori grei și furioși. Venea furtuna? Straniu, nu spuseseră nimic la Meteo azi dimineață.  Se încruntă când  mirosul de acum familiar de tutun și scorțișoară o învălui. Inima își făcu simțită prezența, o auzea atât de bine încât se întrebă dacă acest ceva care era lângă ea... o putea auzi. Ca un răspuns la gândul ei ciudat, îi simți mâna pe inimă, iar buzele lui îi gâdilira ceafa. Sfârcurile, spre rușinea ei, raspunsera. " Trezește-te, nu e real, nu e real!!!". Dumnezeule ce se întâmpla cu ea? Când dori să simtă mai bine parfumul minunat de scorțișoară ușa de la terasă se deschise. Era Mihai.  Cum norii fumurii apărută brusc pe cerul senin așa și dispărura, lăsând în urma lor un soare strălucitor. O iluzie? Se întoarse înbujorata spre logodnicul ei și i se aruncă în brațe.