HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Coridorul Întunecat Partea I

Constantinopol 1612

+18 Conține scene sexuale

În palatul sultanului, pe un coridor lăturalnic vorbeau în mare șoaptă marele vizir Kemal Kiral cu unul dintre ai lui spioni. Kemal era îmbrăcat într-o tunica albastră brodata cu fire de aur, care reprezentau diversele raulete din tărâmul lui natal, iar pantalonul alb era prins într-o curea împletită în piele și aur. Când avea 7 ani fusese rapit din sat de dușmanii tatălui lui și vândut ca sclav unui boier. Dar cum era născut sub o stea norocoasă, cumparatorul inimos, avusese nevoie de un sprijin. Îl tratase ca pe copilul lui, mai târziu recunoscandu-l ca fiu. Ceea ce nu era adevarat, dar nimeni nu știa acest lucru. Cei care îl rapisera erau morți de mult, murdarind și mai tare pământul prin pacatele lor...iar parintii lui adevarati încă îi mai purtau doliu în suflet. Tunica era o reproducere a ceea ce purtase în acea zi macabră, când destinele lor s-au despărțit fără cale de intoarcere. Nu putuse să uite niciodată cântecul mamei când matura veranda casei sau mirosul de pâine de abia scoasă din cuptorul improvizat. Aflase mai tarziu că mai avuseseră copii, doi băieți și o fată, dar mama lui dulce încă îl mai plângea. I-a scutit de taxe și i-a ajutat in anonimat, iar haina purtată si iar purtată îi reamintea obârșia: de unde a plecat și ce a ajuns. Un fiu de oier ajuns printr-un joc al sorții un fiu de boier!

Kemal asculta cu atenție cuvintele slujitorului său și privea încruntat scrisoarea.

- Pașa, răvașul e real. Am verficat!

Stătea scris negru pe alb cum fusese atacat în pădure. Trădătoarea, macinata de răzbunare, recunoaștea cum trăsese cu arcul cu unicul scop de a-l doborî, atunci cand pașii îl purtara departe de ai lui. Nu îi dispăruse încă din minte: imaginea cu el sângerând pe iarba rece, cu puterile parasindu-l... rămânând doar o bucată inerta de carne. O zi normală, care se dovedise fatală, dacă până și boierul care-l însoțise la vânătoare se albise ca varul când ochii îngroziți întâlnira petele mari, ruginii. Se nimerise deodată singur, iar săgeată otrăvită îi strapunse adânc umărul, fără să țină cont că era la un pas de a fura o viata umană. Allah, scapase doar din mila devină! Nici in cele mai negre bătălii nu zăcuse inconștient atâtea zile, ca apoi vocile mladioase și plansetele silențioase să îl trezească din infern. Rugaciunile kadanelor îngenuncheate lângă pat, îl trasesera din neant. Moartea îi dăduse târcoale, dar el o învinsese. Dușmanul nu biruise, iar acum ținea în mână dovada!
Servitorul continuă:

- Scrisoarea era ascunsă în holul din nordul haremului, unde sunt camerele kadanelor principale.
- Unde mai exact? Întrebă vizirul
- În zidul clădirii. A trebuit să îndepărtez a 5 cărămidă de pe rândul 3 de jos al peretului stâng.
- Cum ai aflat, cine îți e informatorul?
- Într-o seara friguroasă, când ceața îngândurata se lăsa peste Bosforul adormit, am auzit două femei sosotind. Parcă nici gaza cea sâcâitoare nu îndrăznea să zboare, aveai impresia că până și zidurile reci își mușcă buzele împietrite de frica să nu facă un zgomot. Pașa, vorbeau de un secret! Spuneau că...
- Secrete bine păzite, spuse pe la colțuri ca să fie auzite, îl întrerupse Kemal.
Apoi, tăcerea păși desculță printre cei doi, uitandu-se mirată când la unul când la celalat. Vizirul: un barbat înalt de 1.92m, cu barba în formă de cioc, cu sprâncenele stufoase unite de cât de încruntat era. Ochii îi straluceau ca rubinele și safirele de pe degete. Pe când, slujitorul stătea cu capul plecat uitandu-se umil la încălțămintea uzată. Dacă hainele vizirului străluceau de frumusețe, ale lui urlau de cât de ponosite erau. Brâul de mătase mov era ros pe la margine, iar culoarea cam ștearsă. Opincile din picioare erau din piele cu cârpă groasă și nu croite numai din piele fină ca a lui Kemal, menite să nu zgârie piciorul, iar pasul să fie cât mai ușor. Servitorul nu îndrăznea să i se uite in ochi, fiind conștient de furia lui crescândă, dar spera la macar doua galneni pentru informația adusa.