HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Țipătul

Data: 10.05.2006

Ora: 12 .30 p.m.

Într-o biserică din București.

Întârzia! Oare ce mireasă nu se lasă așteptată la nunta ei? Mihai se uita la ceasul Zeppelin și se încruntă îngrijorat, era aproape și jumate. Trebuia să fi ajuns de 10 minute. Dar uite cum se uită la el abatele nervos,  care dregandu-si glasul din când în când se prefăcea că citește din cartea sfântă. Lumea începuse să șușotească, sala era arhiplină. Avea cumplita impresie că toți ochii îi erau ațintiți asupra lui. Că era ținta tuturor privirilor din sală. Deodată simți cum se sufocă. Costumul Armani de culoare alba îi stătea impecabil, iar la gât avea un papion... " Sângeriu" gândi Mihai, dar scutură imediat puternic din cap, de ce îi apăruse acest cuvânt macabru în minte? Sânge, comparația nu era potrivită! Poate un papion precum temperamentul Alexandrei. Zâmbi, în interiorul ei ardea un foc, parcă de tabără, care se ridica până la cer.

Se uită din nou la ceas. Înghiți în sec, de 12 minute trebuia să fie lângă el în fata altarului și sa își rostească jurămintele unul față de celalalt. Inima i se strânsese cât un purice! De ce întârzia atât? Oare era o problemă cu rochia? Știa că Alex avusese ceva emoții în legătura cu ținuta. Acum 2 zile se desprinseseră câteva cristale swarovski. Închise ochii reamintindu-și fața ei minunată în formă de inimă cum pălește. Părul îi fusese prins într-un coc complicat plin cu panglici albe de mătase, și cum și-l distrusese dintr-o simpla mișcare, iar fâșiile de material se rostogoliră la picioarele ei goale. Chiar și când era furioasă, era sexi și feminină. Parcă o vedea cum se plimbase nervoasă prin cameră, cu două zile înainte de nuntă, până o prinsese el în brațe și o strânsese la pieptul lui. Lacrimile ei îi udaseră cămașa gri, ca apoi ochii ei mari, căprui, se uitară în ai lui străpungându-i ca un pumnal sufletul. "Mihai nu trebuia să intri" spusese ea atunci "rochia de mireasă destrămată înseamnă năruire. Aduce ghinion!!" Își aducea bine aminte cum încercase să o liniștească, dar ea plânsese precum un copil speriat. Tremurase în brațele lui, precum o frunză în bătaia nemiloasă a vântului. El nu era superstițios, dorise să o vadă înainte în rochia de mireasă . O surprinsese intrând în cameră neanunțat. Era perfectă! Oftă, când își reaminti parfumul ei de iasomie. Deschise ochii deoadată speriat, lumea murmura acum mai tare în sală. Lucru care îl neliniștea nespus.

Își îndreptă din nou ochii spre ceas. Era 1 fără un sfert. Preotul se îndreptă spre el întrebător. Mihai întoarse capul spre ușa de lemn sculptată a bisericii catolice. Era închisă, semn ca mireasa nu se apropia încă. Nu își recunoscu nici propria voce când spuse : "Întârzie, știți cum sunt miresele. Mai așteptăm!" Preotul bătrân ridică o sprânceană și dădu abătut din cap, apoi se îndreptă să pregătească potirele aurite. Mihai simți o mână pe umăr. Era cavalerul lui de onoare, prietenul lui cel mai bun Ștefan.

- Curaj bătrâne! Sigur i s-a stricat machiajul sau i s-a rupt o unghie. Fosta mea iubita m-a făcut să mă întorc din ... (Mihai îl străfulgeră cu privirea) Da, așa este, tac. (Îl mai bătu o dată pe umăr) Va fi bine!

Sa dea Dumnezeu sa fie doar atât, deja trecuseră 15 minute. Știa că Alexandra nu era o fată superficială, ca să îl facă să aștepte în fața a zecilor de oameni doar pentru o unghie ruptă. Ce se petrecea? Își smulse fără sa realizeze papionul de la gât, prea îl strângea. "Alex, iubirea mea, unde ești?" Observă cum prietenele ei se foiesc în spate. Toată lumea se uita acum spre ușa bisericii așteptând cu sufletul la gură mireasa. Sora ei era în stânga lui. Avea o rochie galben pai și părea îngrijorată, dar ochii ei îl măsurau nerușinat. Strânse din dinți, nici acum nu se liniștise. Era nunta surorii ei mai mari, iar ea încă se mai dădea la el. Avea doar 16 ani, dar mintea îi era atât de perversă. Nu putea să o suporte, îl deranjau atențiile ei și zâmbetul de târfă care îl avea de câte ori îl zărea. Ce deosebire ca de la cer la pământ între Cati și Alex. Ca să își păstreze calmul se uită în jur la structura bisericii vechi din piatră, din secolul 17. Era o clădire impresionanta în stil gotic. Defapt era cel mai mare edificiu de cult în acest stil din întreaga țară. Alexandra hotărâse, el nu prea fusese de acord. Era prea întunecată pentru gusturile lui. Dar ea insistase, iar el la rugămințile ei cedase... cum făcea de fiecare dată. Se topea când se uita în ochii ei ca de chihlimbar, iar când îi mai vedea și zâmbetul... Dumnezeule! Își trecu o mână prin păr nervos. De ce nu era aici cu el? Încerca să facă față panicii îngrozitoare care îl cuprinse, dar în adâncul sufletului lui știa ca Alex nu va mai veni. "Ce gânduri fără sens, negre, normal ca va fi aici, doar nu mă va părăsi în fata altarului! Și de ce ar face-o? Ma iubește! " Plănuiseră aceasta nuntă de 2 ani. O ceruse în căsătorie unde o cunoscuse prima data, lângă râu. Și acum își amintea prima oara când o văzuse: Stătea întinsă, pe o parte, pe iarba umedă, îngândurată cu degetele ei fine jucându-se în apa. Prima dată îi zărise părul brunet bogat. Era natural, nu se vopsise niciodată. Îi era prins într-o coada împletită la spate. Apoi rochița de vară care îi mângâiase gentil superbele picioare desculțe. Ceva îl intrigase și o privise mai îndeaproape. Fața ei melancolica îl vrăjise și decise să o abordeze. Gândurile îi fură tulburate, din nou, de Ștefan care îi șopti:

- Vine mireasa!

Mihai răsuflă ușurat. Ce tont fusese să se îndoiască. În sfârșit va deveni a lui, va fi soția lui pentru tot restul vieții! Nu îi va reproșa nimic, aceasta zi trebuia să fie perfectă ca să își aducă aminte în momentele grele și să treacă mai ușor peste ele. Auzi cum ușa se deschide, iar corul începe sa cânte Ave Maria de Franz Shubert. Cântau sublim:

"Ave Maria

Gratia plena
Maria, gratia plena
Maria, gratia plena

Ave, ave dominus
Dominus tecum "

Dar cântecul fu întrerupt de un țipăt de moarte. Câtă durere poate să cuprindă un urlet? Atât de mare încât și vitraliile multicolore se cutremurară de spaimă, iar statuile întoarseră capul de la priveliștea înfiorătoare din fața lor. Mulțimea își duse mâna tremurândă la gură și priviră cum Ana, mama Alexandrei, căzuse în genunchi și țipa sfâșiată. Mihai întoarse repede capul și o privi pe Ana care își ridicase ochii înlăcrimați spre el. În acel moment toți dispărură din mintea lui: Ștefan, Cati, prietenele Alexandrei, vecinii, lumea înconjurătoare... nu exista decât el și ochii împăienjeniți ai mamei îndurerate. Care îi spuneau tot. Urletul îi săgetă întreaga ființă care începuse să sângereze abundent.

- Alexandra a dispărut! A dispărut!

Cu o bufnitură, în fața zecilor de oameni, corpul femeii se prăbuși pe marmura rece și neprimitoare.

***************
Bună,

Sper sa vă placă noul meu proiect.
Lectură plăcută!

Allaria