HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Remușcări I

București

Casa era pustie fără soțul ei în ea. Mara dormea în camera ei, plânsese toată ziua din cauza bubițelor care o mâncaseră fără încetare. Ce boală groaznică, încercase să îi explice că nu are voie să le rupă... dar fusese în zadar. E dificil să îi explici unei fetițe de 7 ani de semne și imperfecțiuni. Își iubea foarte tare fata, dar îi aducea aminte de propriile ei greșeli. Semăna atât de tare cu sora ei încât uneori îi era greu și să o privească. Regreta că era rece și își repezea propria fiică. Și-ar fi dat viața pentru ea, dar Alexandra parcă nu plecase niciodată. Oriunde mergea îi simțea prezența, parcă umbra ei o urmarea încontinuu ca să îi reamintească de ceea ce făcuse. Vina îi rodea încet sufletul. Din cauza ei polițistul nu investigase serios cazul, apoi îl sedusese pe Mihai știind sigur că nu o iubește. Se folosise de sarcină ca să se mărite cu el sperând într-o minune, o minune care însă nu veni. Erau doi străini care trăiau în același apartament. Mihai era un tată bun, își adora fiica, îi făcea toate mofturile, iar pe mamă o ignora. Se purta cu ea ca și cum era un rău necesar care trebuia suportat. Ajunsese la tragica concluzie ca între ei doi va exista mereu imaginea fostei iubite, nu o pomenea niciodată, dar amintirea ei era veșnic prezentă. Îi ridicase o statuie poleită cu aur pe care ea, Cati soția lui, nu o putea dărâma. Nu îi fusese fidel, de atâtea ori îi găsise cămașa pătată de ruj sau îmbibată cu parfum ieftin. Știa că o înșeală cu secretara, cu bona, chiar și cu vecina de sus. Defapt suspecta pe toate femeile din jurul lui, nu mai era sigura pe nimeni și nimic. Singura consolare era faptul că știa că le folosea, nici o femeie nu ajunsese la inima lui, deoarece Alex deținea locul suprem. Se uita la ultima poză făcută împreună și își șterse o lacrimă rătăcită pe obraz. Erau la mare. Închise ochii și simți briza mării cum îi mângăie delicat fața și pe sora ei strigând-o.

..............................................................

Data: 10 iulie 2005

Constanța

- Cati așteaptă-mă!

Alexandra se opri uitându-se cum Caterina aleargă fără grijă prin nisip. Erau doar ele două pe litoral, Mihai neputând să ajungă fiind blocat până vineri în București. Era bucuroasă că se întâmplase așa, în ultimul timp se distanțaseră. Înainte de divorțul părinților, erau foarte apropiate ca apoi Cati din nu se știe ce motiv se închisese față de ea. Iar acum avea șansa să o recâștige. Vântul jucăuș îi coafa în legea lui părul, iar valurile îi alintau pielea chemând-o să se joace cu ele. Dar ea nu o privea decât pe sora ei care se învârtea fericită în soare. Pe această fată din fața ei o cunoștea, aceasta era sora ei pură și minunată, nu străina care devenise de un an și ceva.

- Cati așteaptă-mă! Nu pot ține pasul cu tine, am îmbătrânit ce vrei...- o îmbrățișă strâns- Am aparatul de fotografiat la mine. Hai să rugăm pe cineva să ne fotografieze cu spatele la mare. Ce spui?

- Da! - o pupă zâmbind pe obraz-

...............................................................

- Ai plecat și m-ai lăsat să fac lucruri oribile. Mă simt rătăcită fără tine. - plângea, ne luând în seamă cum machiajul i se împrăștie - Dacă ai ști cât am păcătuit în lipsa ta. Mama m-a părăsit și ea, mă simt atât de vinovată de moartea ei. Pentru că... am contribuit la durerea care îi devora ca un cancer inima. Căsătoria mea cu logodnicul tău a fost ultima picătură, inima ei a cedat. A murit în somn. Dar e vina mea că îl iubesc? Îți aduci aminte când ai venit prima dată la mama ca să îl prezinți? Da, atunci am simțit cum iau foc, corpul meu deodată s-a trezit la viață doar privindu-l...

...........................................................

Data: 10 martie 2003

București

- Cum arăt? spuse agitat Mihai. Stătea în fața ușii cu un buchet imens de trandafiri în mână, îmbrăcat într-un costum gri închis.

Alexandra îl sărută.

- Arăți splendid, poate puțin... puțin ai exagerat - zise chicotind-.

- Poftim, ce vrei sa spui? Crezi că mama ta nu mă va plăcea?

- Mama te va adora! Relaxează-te, nu e un balaur care de abia așteaptă să te sfâșie la cea mai mică greșeală. E o ființă blândă și iubitoare. Ai să vezi, te va îndrăgi imediat cum te va zări.

Ușor de zis, dar greu de făcut. Inima îi bătea mai să îi spargă pieptul. Era foarte important ca viitoarea soacră să îl placă, deoarece dorea să se însoare cu îngerul din stânga lui. O dorise din prima clipă, iar după un timp realiză că ea îi era menită lui pentru tot restul vieții. Bătuse hotărât în ușă.

În ușă stătea Cati, într-o rochiță albastră care se asorta minunat cu ochii ei moșteniți de la tată. Spre deosebire de sora ei șatenă, ea era blondă cu ochi albaștri, iar tenul îl avea parcă de porțelan. Când ridică privirea încremeni! În fața ei stătea un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Parcă fusese decupat exact din visele ei. Era frumos ca Apolo, simți cum o mână nevăzută îi răpește aerul și inima încearcă să evadeze de panică. Încercă să se miște, dar cu toate eforturile ei interioare nu avu succes. Stătea ca o stană de piatră în fața lui. Sigur aruncase o vrajă asupra ei, iar Cupidon râzând o lovise în joacă cu săgeata dragostei, dar doar pe ea... cum avea să afle mai târziu.

- Mihai, se auzi de departe vocea lui Alex, ea este Caterina sora mea.

- Încântat domnișoară!

Până și glasul lui era minunat. Dându-și seama de situația penibilă pe care o crea, holbându-se încontinuu la el, lasă capul în jos rușinată și îi făcu loc sa treacă. Dar din acel moment nu îl mai uită niciodată, fiind prezent în sufletul și mintea ei.

............................................................

- Da, draga mea, - continuă Cati dialogul imaginar cu fotografia din fața ei- m-am îndrăgostit imediat. Și a fost o iubire fără speranță. Dacă erai aici, acum tu ai fi fost soția lui și poate, poate aș fi cunoscut un alt bărbat, poate aș fi avut o altă soartă. Iartă-mă, ura și gelozia mă secătuiseră și mă orbiseră încât nu am realizat cât de mult te iubesc. Nu fi tristă, chiar dacă eu sunt soția lui... tot al tău e. De când ne-am unit destinele pot să număr pe degete de câte ori m-a atins în toți acești ani și asta doar când era furios sau beat. În rest preferă să se culce cu alte femei, decât să mă aibă pe mine în patul lui. Nimic nu are efect : nu contează câte ore mă aranjez în oglindă, cât de sexi mă îmbrac ca să îl atrag pentru că totul e inutil. E ca și cum mă lupt singură pe câmpul de luptă. Plus sunt foarte îngrijorată, de o săptămână nu a mai dat nici un semn. Sper să nu fi pățit ceva! S-a dus să te caute, așa că iartă-mă, nu te răzbuna pe Mihai! Nu are nici o vină, răzbună-te pe mine, dar ai grijă de el. Te iubește!

În timp ce era prinsă ca într-o pânză de păianjen în propriile gânduri, telefonul sună.

- Alo, raspunse cu o voce tremurândă.

- Sunt eu, Mihai.

- Mihai!

- Sunt bine, nu pot vorbi mult. - Făcu o mică pauză.- Am sunat să îți zic că sunt bine și că sunt pe drumul cel bun. Ai grijă de Mara, te implor ai grijă de ea cât lipsesc! Voi lipsi o ... - vorbea cu dificultate- o perioadă de timp. Mara e bine?

- E..ee bine. Când te întorci? Ai... ai găsit-o?

- Voi - trase greu aer în piept - lipsi mai mult timp. Am să - făcu iar o pauză- să te mai sun. Pup-o din partea mea și spune-i că o iubesc enorm, că ea e comoara lui tata.

Apoi nu se mai auzi nimic, închise. Nici un cuvânt pentru ea, începu să plângă și mai tare, deși era soția lui... ea nu exista pentru el!

****************************************

Istanbul

Cu câteva ore în urmă.

Aslan se uită la corpul inert din fața lui....