HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Decizii şi Umbre Partea I

Valurile mării loveau puternic stâncile, spuma lor curățându-le de toată urâciunea omenească. Aerul era încărcat părca de furtună, deşi cerul părea senin, un nor ivindu-se ici şi colo. Dar pentru Kemal ploile nu îi părăsisera încă sufletul. Inima era luminată de fulgere şi bubuită de tunete, uneori păcălindu-i gândurile şi intunecâdu-i judecata.

Trecuse o lună de la întalnirea cu odalisqa. Era marți după-amiază, fusese dimineața în reşedința sultanului întâlnindu-se cu voievozii din aşa numitelor " dar-al-islam" sau Casa Islamului ( N.A. Şi noi, Moldova şi Țara Romnească făceau parte. Timp de 400 de ani am platit tribut turcilor, ca să menținem pacea pe teritoriul românesc. Asta nu însemna însă anihilarea independenţei sau a culturii româneşti. Atât Moldova cât şi Ţara Românească îşi păstrau independenţa, nu deveneau provincii otomane, iar populaţia nu era obligată să se convertească la islam. Din contră românii erau liberi inclusiv să-şi aleagă voievozii. Dar atât Moldova cât şi Ţara Românească, erau obligate la plata tributului numit "haraci" şi totodată trebuiau să ajute din punct de vedere militar puterea suzerană.) Ca apoi să verifice minuțios documentele privind tributul plătit de aceste stătulețe care se închinau până în pămant Porții.

Spre surprinderea lui se simțea stors. Privea marea cum biciuie pietrele, auzind parcă biciul plesnindu-i propria carne. Mâna fermă presându-i capul pe podeaua negricioasă, iar loviturile creînd un ciudat desen pe spatele său spre amuzamentul.. Strânse puternic pumnul. De o bună perioadă de timp avea impresia că devenise batjocora amintirilor. Dureri vechi reieşeau la suprafata parcă râzându-i în față. Îl bântuiau, răpindu-i somnul şi alungandu-i liniştea. Nici propriile sclave nu îl mai puteau destinde, sexul luase forma unui simplu divertisment care îşi făcea efectul doar pentru câteva minute ca apoi încordarea să revina nepăsătoare.
Respirația îi era lentă şi profundă, mângaie fereastra parcă dorind să atingă valurile energice. Interiorul i se transformase într-un vulcan pregătit să erupă, lava de abia aşteptând să îi invadeze sângele. Scrâşni puternic din dinți. Nu era prima dată când duşmanii îl vânau şi îi intindeau capcane ca unei jivine sălbatice, dar de data asta era vorba de fratele sultanului: Mustafa! Mustafa îi dorea moartea. Închise ochii, dar îi deschise repede pentru că încăperea fusese invadată de propriile kadane, mamele copiilor lui, în număr de 8.
Kebal la 34 de ani avea 12 fete şi 2 băieți.

Se afla în camera jucăriilor, o denumise aşa din dorința de a îşi reuni familia măcar de două ori pe săptămână. Le ordonase şi ele se supuseră. Dorise ca între copii să fie mereu dragoste şi armonie, şi nu ura legendară care exista între prinți din totdeauna, frații viitorului sultan. Apoi vroise să elimine gelozia fară sens dintre kadâne. Nu le ignorase niciodată şi nici nu avea să o facă, spera el. Stătea drept în fața lor, îmbrăcat în haina de casă din catifea verde, având trei butoni de aur de o parte şi de alta a capotului prinşi în şnururi aurite. Şalvarii albi largi erau împodobiți pe margine cu rubine, care se asortau cu inelele împunătoare purtate cu atâta mândrie. Reprezentau puterea, rolul lui în marele imperiu: El Kabal Kemal, un simplu grec din insula Icaria, devenise Marele Vizir.

Stăteau umile, cu capul plecat, în fața lui. Copilele îngenunchiaseră, iar băieți luând exemplul mamelor.
Fetițele aveau rochițele de mătase în culori vesele, părul fiindu-le pieptănat şi împletit în coadă de peşte. Cea mai mare avea 7 ani, iar cea mai mică 1 an. Hatice, mama băieților lui, era superbă, sarcina se cunoştea şi o prindea minunat. Purta o rochie vişinie largă, scoțându-i în evidență sânii sidefați. După marimea pantofilor ascuțiti argintii îşi putea da seama, ca nu se simțea bine, deoarece picioarele îi erau unflate. Apoi o măsură pe Sabah ( N.A sabah in arabă înseamnă dimineață), ultima kadană primită cadou de la un sheik acum 3 ani, singura mulatră din haremul lui. Şi ea îi aştepta copilul, sperând probabil în sinea ei că va fi băiat. Era ultima în rând, micuță şi temătoare ca întodeauna. Îmbrăcată simplu, încă îi producea milă.
Nici una nu se clintea, toate aşteptându-i porunca, până la urmă el era stăpânul lor absolut, viața lor era în mâinile lui.