HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Umbra

" Era noapte. Îmi aduc bine aminte furtuna care mă trezise deodată, parcă zgâria încontinuu ferestrele arcuite. Luna se ascunsese după norul plumburiu de furia ploii. Ma lăsase singură în negreală, singura rază pe care mă mai bazam..disparuse! Laşa, îndrăznise să fugă, iar eu stateam față în față cu întunericul!"
Din Jurnalul Alexandrei

Leyla stâlcita tremura pe bucata de pânză pe care dormise. Era frig, nu se auzeau decât picăturile care loveau neîncetat geamurile dormitorului odaliscelor și respirațile adânci ale celorlalte fete. Se trezise speriată, coșmarul care de o lună îi zdruncina visele își făcuse din nou apariția.

" Inima îmi bubuia, nevrând să se liniștească: tica-tac, tica-tac sau mai bine spus bum, bum, dorind să îmi spargă pieptul! Când am vrut să o liniștesc, am realizat că mână îmi era dusă la gât. Îl strângea, vroia să îl sugrume! Mi-am mușcat buza puternic închizand ochii până am simțit gustul sărat al sângelui. " Nu e mâna lui, e a ta! Nu e el!" Îmi repetam de fiecare dată, pentru că de la întrevederea cu diavolul însuși visam că viața mi se scurge printre degetele lui noduroase pline de inele uriașe. De o lună de zile retrăiam în fiecare noapte întâlnirea înfiorătoare cu bărbatul pe care speram să nu îl mai văd niciodată!"
Din Jurnalul Alexandrei

Secundele se transformaseră în nesfarsitele minute, dar Leyla nu se liniștise: tresarea la fiecare tunet.

" Se instalase în mintea mea făcându-mă să mă cutremur la orice umbră pe care o zăream într-un colț mai îndepărtat. Devenisem uscățivă, plină de cearcăne, ce să spun? Arătam ca un gnom. Şi nu e de mirare că șefa călcatului mă trimisese într-o zi la infirmerie. De două săptămâni fusesem mutată la călcat. O muncă înăbușitoare și foarte istovitoare. Și cu toate acestea oricât de obosită aș fi fost, tot nu puteam să alung coșmarul care în fiecare noapte mă vizita. Îmi aduc bine aminte cum Saida venise la mine îngrijorată trimitandu-ma la infirmerie:

- Leyla în curând vei deveni duh și ai să bântui încăperile palatului, ei..dar poate așa ai să zăreşti patul sultanului, încercând să glumească ca să mă binedispună.

Era o ființă slăbuță în jur de 40 de ani, cu ochi negri sclipitori, iar zâmbetul și buna dispoziție nepărăsind-o prea des. De aici și numele: Saida, care înseamnă fericită. Nu îi știam povestea deoarece ne răspundea mereu dând ușor din umeri: " Lucrurile rele trebuie uitate, iar cele bune împărtășite". Oricât de dificil era acest post, datorită veseliei pe care o împrăștia zilnic devenise suportabil. Aveam impresia ca e o rază de soare în cuibul acesta înnegrit, o pată albă pe o haina îndoliată. Dar aveam să aflu 2 ani mai târziu că ghearele otrăvii o ajunseseră. A fost găsită în propriul pat cu spume la gură. Iar corpul pus rapid într-un sac a fost aruncat în mare. Procedura standard de înmormântare a oricărei scalave, care nu face parte din familia imperială. Dar lucrurile rele trebuie uitate, iar cele bune împărtășite.
Cum spuneam, fusesem trimisa și la infirmerie datorită aspectului meu bolnăvicios, unde m-am împrietenit cu Heba. Da, am fost prietena cu Hebei!
Dar să îmi adun gândurile și să mă întorc la noaptea în care furtuna reușise într-adevăr să mă sperie. Aerul rece îmi înțepa pielea, trecând ușor prin materialul aspru. Neputând adormi și nedorind să închid ochii, mă uitam fix la spatele tinerei din fata mea care dormea liniștită. Defapt nu o vedeam clar, când Luna părăseste cerul atunci întunericul devine stăpân, dar știam că e acolo. Asta reuși cumva să mă liniștească, realizând că nu sunt singură. Lângă mine mai erau zeci de suflete, iar acest El din a mea minte nu mă mai putea răni."

Când tunetul zgudui încăperea, Leyla își ținu respirația. " Off dacă aș putea să aprind lumina". Tăcerea se așternu în propriile cugetari, fiind îndepărtată imediat de mirare: "Cum de nu există întrerupătoare?" Leyla dorea cu disperare se scape de teama obsesiva că el ar putea-o sugruma din nou și din nou până și-ar da ultima suflare. Așa ca își indrepta gândurile spre acest mister care începuse să o roadă de o bună bucată de timp, pana adormi.
Noaptea trecu greu si pentru Kemal care statea rezemat de zidurile reci ale sălii divanului. Peste două ore avea întâlnire cu toți tefterderii ( n.a: era un înalt dregator in ierarfia administrației, un fel de ministru de finanțe) imperiului otoman, dar acum medita la ce făcuse: îi dăruise propria umbră unei simple sclave, pe care probabil nu o va mai revedea vreodată. Închise ochii, cearcănele vineții îi trădau grijile și oboseala din ultima perioadă. Mâinile încă îi tremurau, deși băuse mai înainte cafeaua tare, aromata cu scorțișoară și trase cât de mult putuse din narghilea. Servitorii stinseseră focul la ordinul lui, sperând ca aerul rece din încăpere să îl liniștească. Dar acum simțea căldura caftanului verde cusut în lateral cu fire de argint, cum îi fura concetrarea. Nu îl putea da jos, tradandu-şi astfel nervozitatea, când zecile de perechi de ochi şi urechi ale tablourilor foștilor sultani îl urmareau cu siguranță fiecare mișcare: iscoade ale sultanului, kadânei Kosem, eunucul negru sau cel alb chiar, și de ce nu ale lui ni-shangi ( secretarul consiliului) sau ai altora. " Am atâția dușmani care mi-ar bea sângele la mesele lor opulente încât nu am atâtea degete ca să îi număr pe toți", gândi marele vizir preocupat de razboiul lui interior. Așa că încercând să pară cât mai impasibil se tolăni pe pernele roșii dantelate aflate pe covorul persan închis la culoare. Ochii îi erau reci, netradand nimic, doar dinții scrâșneau când spărgeau bobițele albe de struguri. Clocotea, şocul și numeroasele semne de întrebări nu îi lăsau mintea în pace: " Ce s-a întâmplat în peștera submarină a Călăiilor din Veneția?" " Cum am ajuns ca o decizie atât de importanta, cum ar fi renunțarea la propria mea apărare, la umbra mea, să fie luată pe nepusă masa pentru un nimeni?" Acest nimeni care se afla acum în același palat cu el, de abia trezindu-se probabil.
Banuia Anne Lacroix, sau Leyla, ce cadou îi făcuse și cum trecuse el prin iad asta noapte? O noapte care păruse să nu se mai sfârșească, unde tentaculele întunericului îl înăbușiră până în ultima clipă? "Probabil ca nu. Încă simt furnicaturi în corp, poate ar fi bine să amân întrevederea cu deftderdârii (n.a responsabili cu finanțele imperiului)!" Dar renunță imediat la idee, sultanul îi ordonase ca sa se întâlnească de urgență discutând despre taxe și impozite. Își mângâie brusc barba și fumă din nou, eliberând rotocoale mari de fum. " Aș vrea să fie hașiș, dar cum acum nu se poate am sa ma mulțumesc cu acest simplu tutun negru."
Se rezemă mai bine de pernele moi, întinzându-si picioarele și revăzu momentul când ud spuse parola Păzitorilor. Poate că era Marele Vizir al Imperiului Otoman, dar mai întâi de toate era Călău. L-ar fi ucis la porunca lor pe sultan? Înlemni, întrebându-se dacă gândurile puteau fi auzite, deoarece răspunsul era Da.
Trase adânc aer în piept, lăsând furtunul jos. Resimțea frigul din peșteră şi moliciunea robii chihlimbării, cu care fusese îmbrăcat imediat după ce zisese parola, care indicase gradul și cine era el în acest grup misterios. Focul din torțe picta piatra de jur împrejur într-un mod grotesc, dandu-i impresia că era urmărit la fiecare pas, ceea ce probabil era adevărat. Era sigur pe ce dorea sa facă: dăruia o șansă la viață unei condamnate la moarte. Tatăl lui îl învățase sa şi dea: omul trebuie si salvat, nu numai înmormântat. Dar oare acesta sa fie unicul motiv? Aceasi întrebare și-o punea și acum în sala tacauta a divanului. Era doar el momentan, cu propriile amintiri și frământări. " Probabil ca nu, din motiv ce ești așa de frumoasa încât dacă nu ai fi în harem te-aș fura imediat pentru o noapte. Dar și așa aș putea să te am, deoarece ești o simplă odalisca. Cu toate acesta în nebunia mea m-am luptat cu mine însumi, ca sa trimit umbra mea după tine. Umbra care trebuia să mă scape pe mine de la moarte, te va salva pe tine. Allah, nu sunt milostiv? Fapta asta va șterge în fața Ta toate ororile pe care le-am comis până acum! Într-un fel și eu, Kemal servitorul Tău umil, sunt salvat, pentru ca sunt mântuit."
Trase din nou puternic din narghilea, retrăind când se dezbraca de roba catifelata ca sa înceapă probele: gol. Era un ritual îndepărtarea așa zisei umbre. Dar ce era o umbră defapt? Un bărbat foarte bine antrenat care oricând ucidea, urmarea și păzea la porunca stăpânului. Devotamentul ducea până la a-și da propria viață. Misiunea lui era simplă: trebuia sa trăiască și sa se comporte ca o umbră, adică să fie invizibil, dar omniprezent.

" Deși ma credeam bine antrenat, uite ca de la început am avut dubii ca am sa reușesc probele. In prima, unde trebuia sa car 150 de kg, picioarele mi-au tremurat. A doua nu mi-a creat peobleme, mintea rămânându-mi la fel de ascuțită, dar la a treia am ramas fara aer, cand am tras dupa mine alte 250 de kg ajutat de funii și saci. Ce sa spun..a patra aproape ca m-a doborât cand..." Se auzi un ciocanit slab, care il readusepe vizir in prezent.

- Stăpâne au venit, așteaptă.
- Sa aștepte, sa le tremure mădularele puțin!
- Sigur paşă, facu o plecăciune pana in pamant si iesi grăbit.

Ce repede trecuseră doua ore si cat de greu se scursesera minutele în bazinul cu apa înghețată al peșterii. Corpul înfierbântat de atâta efort la contact cu apa foarte rece amorțise. Somnul morții il cuprinsese brusc. Pentru el ce fusese înainte floare la ureche devenise o lupta pentru supraviețuire. Dar invinsese, iar ultima proba... Nu, nu il pusese la pământ..ca dovada că era aici în Sala Divanului, ci invinsese. Ultima încercare consta in ați invinge umbra. Trebuia sa o învingi ca sa poti sa ii comanzi.
" i-am ordonat sa o apare pe Leyla de orice moarte, chiar daca moartea as fi Eu. Da sa o apare chiar si de mine. Dacă asta nu se numește milostenie, atunci nu stiu ce este. M-am mântuit în fata lui Allah! Si tot Allah cel Luminat mi-a aratat ca am devit slab, niste simple probe aproape m-au îngenunchiat, iar asa ceva nu se poate! "
Ridicandu-se brusc in picioare tună:

- Lasa-i sa intre!
Vizirul s-a intors printre vii, spuse șoptit doar pentru el: șocat încă de alegerea făcută si de faptul ca nu era atât de puternic si de pregătit precum crezuse.

-----------

Dacă nu mai știți, deoarece postez rar, cine o strange pe Leyla de gat, va rog sa reveniți cu rabdare la ultima parte a Intalnirii Partea a 3.
Pregătesc un nou capitol.

Mulțumesc celor care imi scriu si ma încurajează să postez.

Si multumesc prietenei mele Flory care ma susține de cand am început Maritata cu Forta. Draga mea iti mulțumesc ca existi in viata mea si ca esti cititoarea mea fidela, dar imi si arati unde gresesc.

Cu drag,
Allaria