The Green Eyed Fear

Capitolul 7

Mă apropii de Will cu pași mărunți,încercând să îmi potolesc impulsul de a plânge la auzul hohotelor lui.Stă în genunchi,în fața ferestrei din camera decorată cu nuanțe de violet și mult alb.E un contrast atât de puternic între el și locul ce ne înconjoară.Camera pare un loc atât de liniștit,spre deosebire de sufletul lui care se zdruncină și disperă.Își ține palmele pe față,prinzându-și lacrimile greoaie ce o iau la vale.

Mă așez și eu în genunchi,în fața lui și îl privesc.Corpul îi tremură ușor și respiră sacadat în încercarea de a-și opri hohotele,dar nu prea reușește.

"Will?" îl strig și îmi așez palmele peste încheieturile sale,încercând să îi dau mâinile la o parte de pe ochi.Nu se ferește de mine,în schimb opune rezistență și nu își dă mâinile la o parte."Hei...sunt eu.Uită-te la mine."

După ce rostesc ultimele cuvinte,mâinile lui se lasă moi și îi cad în poală,prinse de ale mele.Privirea lui este aplecată în jos,iar lacrimile i se preling până pe bărbie.Câțiva cârlionți îi atârnă pe frunte,întunecându-i privirea.Nu îi pot vedea decât buzele și se vede clar ca lumina zilei că cea inferioară îi tremură.

Îmi așez una dintre mâini peste fața lui și îi ridic ușor capul pentru a-l face să mă privească în ochi,cu riscul de a-l speria și de a-l face să țipe din nou.Dar nici măcar nu tresare.Ochii lui verzi se așează peste ai mei și pot vedea din nou acea nuanță intensă pe care nu o vezi la nimeni.Lacrimile continuă să curgă,iar albul ochilor este roșu.Genele îi sunt umede și nu are pic de culoare în obraji.

"De ce plângi?" îl întreb,iar el își încleștează maxilarul."Vorbește cu mine."

Ridică din umeri.

"Nu știu,așa simt nevoia." răspunde el și își duce mâna înspre față pentru a-și șterge lacrimile,dar nu reușește deoarece îl prind din nou de încheietură,lăsându-i brațul în jos,ca mai apoi să îmi împleticesc degetele cu ale sale,strângând ușor.

"Nu zic să nu o mai faci." adaug și las să îmi scape un zâmbet cald."E bine să te descarci.Cred că ce ți-a spus Jake a fost un șoc pentru tine,e și normal să reacționezi în felul ăsta."

"Să plâng ca un pămpălău?Nu știu cât de normal e asta pentru mine."

"E normal pentru oricine.Ești om,ca noi toți."

Zâmbește.Un zâmbet mic,dar este o minune să îl vezi zâmbind după toate astea.După cum spuneam,nu știu în ce fel,dar cumva,băiatul ăsta mi-a intrat în suflet.

"Îți mai este frică de mine?" îl întreb și mă apropii puțin mai tare de el,cu scopul de a îi înlătura puțin câte puțin această spaimă.

"Nu știu...acum nu."

"Will,ascultă-mă cu atenție.Nu trebuie să te mai sperii vreodată de mine,nu ți-aș face niciun rău,bine?Nimeni nu vrea să îți facă rău.Toate astea sunt în capul tău,iar eu o să te ajut să îți înlături frica asta,dar am nevoie să cooperezi."

Dă din cap.

"E un progres că nu ai fugit de mine când am venit lângă mine."

"Cred că e vorba despre ce simt pe moment.Și acum nu simt nevoia să fug de tine."

"Atunci ce simți?Ce simți că trebuie să faci acum?"

Se ridică în picioare,iar eu procedez la fel.L-am prins cu garda jos și pot să îmi dau seama de asta din privirea lui.Nu se aștepta să îl întreb așa ceva.Cuvintele sale sunt suspendate în aer,iar el se întinde pe vârfurile picioarelor să ajungă la ele.