The Green Eyed Fear

Capitolul 22

PERSPECTIVA LUI WILL

Realizez că am fost înconjurat de întuneric în momentul în care îmi deschid ochii,simțind cum lumina unor becuri încearcă să mă orbească.Îmi mişc capul cu dificultate şi mă uit de jur împrejur,dar vederea îmi este încețoşată şi nu pot să disting mare lucru.Mă doare capul îngrozitor şi îmi curg ochii,iar restul corpului îmi e amorțit.Sunt mai mult decât sigur că lăcrimez,având în vedere că simt nişte picături scurgându-mi-se pe obraji.

Încerc să rostesc ceva,dar nu pot.Nici măcar nu am voce.Tot ce reuşesc să scot e un sunet ciudat,ce seamănă cu un mârâit.Ceva îmi trece prin păr,iar eu presupun că este mâna cuiva.

Încep să îmi simt cât de cât şi restul corpului,dar tot nu mă pot mişca cum trebuie.

"S-a trezit?" aud o voce de femeie prin fundal,dar nu ştiu exact cui îi aparține şi nici nu văd suficient de clar încât să îmi dau seama.

"Aşa cred." îi răspunde altcineva,sunând de parcă ar fi un adolescent."Will,mă poți vedea?"

Îmi dau seama că vorbeşte cu mine şi scutur lent din cap în semn de "nu".Nu văd altceva decât o formă încețoşată,o umbră fără contur.

"Nu mă vede." adaugă.

"Cred că l-au afectat grav drogurile alea.Noroc că l-ați oprit la timp din a mai consuma chestiile astea.O singură doză şi putea să ne spună adio."

"Dar o să îşi mai revină?" întreabă altcineva.

Droguri?Ce mama dracului se întâmplă?

"Da.Cu odihnă şi multe lichide,îşi va reveni repede.Din fericire,nu va fi nevoie să îl ținem foarte mult în spital."

Sunt într-un spital?

Ceața din privirea mea începe să dispară şi reuşesc cât de cât să văd ce se află în jurul meu.Zăresc în stânga mea o fată blondă,iar palma ei mă mângâie pe cap.

Adaline.

Alături de ea se află un băiat şaten şi nu foarte înalt,ce stă de vorbă cu o tipă îmbrăcată într-un halat alb.

Jake.

Tot ce e în jurul meu e alb şi miroase a tot felul de medicamente.E destul de frig şi pot să dovedesc asta cu ajutorul pielii mele de găină şi a câtorva frisoane ce îmi mai trec prin corp.

Ciudat,sunt învelit până în gât şi tot îmi e frig.

"Ce se...ce se întâmplă?" reuşesc eu să întreb,chiar dacă simt câteva mii de ace în gât.

"Cum te simți?" întreabă doctorița,fără să îmi răspundă la întrebare.

"Ciudat.Mă simt ciudat."

"Ciudat în ce sens?" adaugă Jake.

"Mă...mă doare capul.Şi mi-e frig.Şi nu pot să văd foarte bine...şi nici să mă mişc cum trebuie."

"Credeți că va avea nevoie de o evaluare psihiatrică atunci când se va simți mai bine?Ca să...nu ştiu...ca să ştim de ce a făcut ce a făcut?" întreabă Adaline.

"Oh,da.Absolut." spune doctorița.

"Dar ce s-a întâmplat?Despre ce droguri vorbiți?" întreb eu din nou,de data asta mai nervos.

"Nu îți mai aminteşti nimic?" spune Jake surprins.

"Nu,de asta şi vă întreb."

"Ai încercat să faci o prostie.Iar.Îți aminteşti de seringa aia pe care o aveai cu tine când te-ai urcat azi dimineață pe bloc?"