The Green Eyed Fear

Capitolul 17

Următoarea zi ajung la liceu alături de Adaline și ne îndreptăm spre cantină,fiind morți de foame.Am plecat pe fugă de acasă așa că nu am mai apucat să mănânc.

"Hai la masa din capăt." sugerez eu,încercând în același timp să nu scap toată tava cu mâncare din brațe.Adaline pare de acord și merge după mine,iar odată ajunși,ne întâlnim cu Jake.

Din câte observ,cineva mai stă lângă el.

"Neața,ce mai faceți?" întreabă amicul meu."Ăăă,o știți pe Casey,nu?"

Ochii albaștri ai fetei mă privesc țintă și mă fac să îmi amintesc de seara în care eram la Jake,seara în care era să mă culc cu ea și totodată seara în care am avut cel mai nasol atac de panică din câte am avut până acum.Alegem să tăcem amândoi din gură,prefăcându-ne că nu știm despre ce e vorba și ne așezăm jos.Adaline se bagă în vorbă cu ea și mă scutește de anumite detalii.

În timp ce ele stau de vorbă,eu termin de mâncat,la fel și Jake,timp în care apare și Derek la masă cu noi.Câtă lume încape aici?

"Hai salut." spune el,iar atunci când mă privește,corpul meu se încordează puternic.

Adaline observă schimbarea mea bruscă de stare iar atenția ei se mută de la Casey la mine.Privirea mea este fixă,dar mi-o mut spre a ei,atunci când simt că mâna ei o prinde strâns pe a mea.

"Respiră adânc." spune ea.

Iar eu îmi închid ușor ochii,procedând întocmai după spusele ei.

"Liniștește-te.Nu îți face nimic." șoptește din nou.

Starea mea de alertă dispare și mă simt normal.În mod oficial am reușit pentru a doua oară să mă controlez.Mă uit la Derek,să văd dacă totul a funcționat și se pare că...a mers.Îl privesc ca pe orice om normal,fără să mai reacționez de parcă aș vedea moartea în fața ochilor.

Am reușit.

"A mers."îi șoptesc lui Adaline la ureche.

"Mai exact ce a mers?" se bagă Derek,iar eu nu înțeleg cum naiba a reușit să mă audă așa că nu fac altceva decât să mă uit ciudat la el."În fine,ți s-a mai întâmplat...știi tu ce?" adaugă.

Jake se apropie și îi șoptește ceva,iar din privirea lui Derek îmi dau seama că nu are de gând să continuie discuția pe care tocmai o începuse.Totul se desfășoară normal.

Oare chiar scap de toată chestia asta?

"Hai la ore." sugerez eu,deși nu vreau să fac asta nici în ruptul capului.

. . .

Ne aşezăm în bănci,aşteptând să apară profesorul de mate.Trece timpul cât trece şi îşi face apariția în cele din urmă cu un teanc de foi în mână.Se aşează la catedră şi începe să vorbească.

"Voi începe să vă citesc notele de la teste."

Stau cât îi strigă pe fiecare în parte.Nici nu sunt atent până ajunge la nume ce îmi atrag atenția.

"Campbell!Nota ta este 7."spune el iar privirea lui Adaline pare una dezamăgită.

"Eşti ok?" o întreb eu.

"Da...doar că..." îşi sprijină capul de palmă."Mă aşteptam la o notă mai mare.Chiar am stat mult să învăț pentru testul ăsta."

"Calmează-te,poate nu e punctul tău forte.Sigur vei lua o notă mai mare pe viitor." intervine Jake."Eu am luat şi mai puțin."

"Mai exact cât?"continuă ea.

"5.Dar e ok,mereu am avut 5 la matematică."

"Asta e ceva neaşeptat..." răsună vocea puternică a profesorului,iar când mă uit la el realizez că priveşte confuz foaia de hârtie pe care o ține în mână şi în mod întâmplător este ultimul test rămas.