-Ares.
Mă zguduie cineva. Mie lene să deschid ochii. Sunt prea obosit şi nu am prea dormit. Simt un pupic pe obraz şi deschid ochii.
-Hm?
-Trezeştete. îmi şopteşte la ureche
Moartea mea. Trezitul de dimineaţă. Chinul meu să mă trezesc. E şi vina mea că mă culc târziu. Sunt matinal până îmi beau cafeaua. Dacă nu o beau şi mă trezesc devreme zici că sunt un zombi.
Închid ochii la loc şi încerc să adorm dar simt o greutate pe spate.
-Ares! E 9! mă anunţa greutatea de pe spatele meu
-Şi?
-Şi trebuie să mergi acasă. Te-au sunat ai tăi încontinuu!
-Mi-ai deschis telefonul? mă ridic şi cade pe spate şi aterizează pe pat
-Oarecum. Au vrut copii la desene..
-E în regulă. Vreau o cafea tare. Altfel nu ai ce vorbi cu mine.
-Sigur. Vii în bucătărie.
Spune și iese, mă uit la fundul ei care i se vede foarte bine prin colanții ăia negri pe care îi poartă. Ah mama mea ce bună e.
Mă frec la ochii și mă ridic din pat. Examinez mai bine cameră și văd un dulap vechi, o oglindă mică. O cameră simplă. Toate fetele pe care le cunosc eu, și cunosc multe, nu au o așa cameră. Au multe lucruri și prostii, în schimb ea nu. As vrea să-i arăt cum e o fată cu o situație materială bună.
Dar de când îmi pasă mie?
Se pare că acum îmi pasă. De ea și cum e.
Îmi trag tricoul pe mine și merg în mica bucătărie. O văd pe Carla punând o cană de culoare roșie pe masă, sper că e cu cafea. Merg lângă ea și când să o pup pe obraz se ferește.
-De ce mă refuzi? o întreb vizibil supărat
-Findcă mai întâi prieteni, vreau să văd dacă îmi ești prieten.
-La naiba! zic încet
-Ce?
-Nimic.
Iau o gură de cafea și îi văd pe micuți venind în bucătărie, America având telefonul meu în mână.
