Dysphoria: Disforie În Iubire

Capitolul 2: Ecourile trecutului

- Psycho', nu te uita aşa la mine. Eşti conştient de rahatul ăsta. Te pierzi, recunoaşte.
Îmi scuturasem capul, mârâind gutural. Fiori reci îmi traversau spatele, făcându-mă să mă încordez. Mă fixa cu privirea, făcându-mă să mă uit în ochii ei. Mă calmase. Uram să îmi aduc aminte lucruri de faţă cu ea şi uram să mi se spună aşa. Îmi uram trecutul doar pentru că, odată, am iubit. Uram să mă pierd. Până la urmă, eram conştient de ceea ce făceam şi... Nu prea. Am oftat, scuturându-mi capul uşor încă o dată, privind-o confuz. Simţeam cum fruntea-mi era pe cale să bubuie.
- Nu îmi mai spune aşa.
- Obişnuiai să fi mândru de numele ăla.
- Nu este un nume. E doar o poreclă idioată, bazată pe o deficienţă psihică serioasă.
- De care tu suferi, rânjise.
- Ba nu! Nu-i adevărat.
Ar fi vrut să spună ceva, dar preferase să ofteze în schimb, plecând capul. Se bosumflase. Am surâs, trecându-mi neîndemânatic o mână prin părul ei blond, ciufulindu-l. M-am ales cu nişte înjurături mârâite pe la spate, dar am preferat să le accept râzând. Consider că le meritam.

Începuse să cotrobăiască stângaci prin şifonier, căutând veşnicul hanorac negru pe care obişnuia să îl poarte. Elise înjura aici şi acolo în căutarea tricoului ei preferat; Aiden râse. Nereuşind să atingă scopul căutării sale, se hotărî, în schimb, să schimbe tricoul de pe el, considerându-l parcă prea simplu pentru prima zi de liceu din ultimul său an. Înhăță un tricou negru și-l îmbrăcă rapid. Parfumul imprimat în material îi tăiase, însă, respiraţia; imediat cum îl trase pe corpul parţial lucrat, încremenise. Lacrimile începeau să-i împăienjănească privirea. Elise se oprise în spatele lui, simţind fiori reci pe şira spinării. Privea confuză, neştiind ce să facă, apoi se cutremură parcă trezită din transă şi-i aruncă hanoracul, nimerindu-şi fratele în cap. Chicotise. 
- Asta căutai?
Aiden tăcu, însă. Îmbrăcă hanoracul rapid, ieşind din cameră fără a arunca nici măcar o privire înapoi surioarei lui. Elise se gândi să-l strige, dar renunţă rapid. Fiorii provocaţi de instabilitatea energetică a fratelui ei o îngrijorau, dar prefera să lase lucrurile să decurgă de la sine. Avea încredere în el.

***

- Vechile obiceiuri mor greu.
- Hm. Mereu mi-a plăcut acest joc de orgoliu dintre noi.
- Mhm. Nu-i aşa?

Priveam ţigara arzându-mi între degete, sprijinindu-mă tot mai mult de motocicletă. Ascultam trosnetul provocat de cuişoarele strecurate prin tutun, zâmbind strâmb. Vocea ei îmi tot răsuna în minte precum un cântec vechi pe care începusem să îl detest, dar pe care nu mi-l puteam uita. Am pufnit, azvârlind țigara aleatoriu. Acei fiori reci îmi traversau corpul din nou, făcându-mi pielea ca de găină. Am mârâit, încercând să îmi dau seama ce dracu' îi provocau. Umbre?
Am tras cu coada ochiului către uşa blocului, privind-o pe Elise sfărâmând sub talpă ţigara pe care tocmai o aruncasem. Rânjea. Atitudinea ei copilăroasă mă calmase. Mi-am dat ochii peste cap, aruncându-i casca mea cu un chicot. O prinse repede, confuză.
- Tu chiar crezi că o să urc cu tine pe chestia aia?
- De ce crezi că ţi-am aruncat casca?
- Oh, nu. Nu, mulţumesc.
Am dat din umeri indiferent, rânjind, întinzând mâinile pentru a prinde casca înapoi. Mi-o aruncase rapid, începând să meargă mai departe.
- Dacă întârzi, nu e vina mea.
Se opri. Stătu o clipă pe gânduri, oftă şi se răsuci pe călcâie. Mă uitam la ea rânjind. Îmi smulse casca din mână şi se puse în spatele meu, punând-o atât de delicat pe cap, încât părea că îi era teamă să nu o sfărâme. Am râs, punându-mi mâinile pe ghidon. Îmi aruncase o privire confuză când observase că eu nu am cască, dar pufni indiferent apoi, văzând că o luasem de pe unul din mânere. Mi-am pus casca rapid și am privit-o din nou, observând cât de panicată era. Mârâise, înfăşurându-şi strâns braţele în jurul abdomenului meu.
- Nu o să cazi, fricoaso. Strânge mai uşor.
- Oricum eşti tare ca piatra şi nu simţi nimic, aşa că insist să taci.
- Cum doreşti, domniţă.
- Mă jur că o să...
Întrerupse fraza cu un urlet când pornisem motorul. Începusem să o tulesc printre blocuri cât mai rapid. Cred că urlase la fiecare curbă în parte. Încercam să rămân încordat pentru a nu simţi cât de tare mă strângea, de fapt, Elise, dar îmi era incomod. Şi totuşi... Îmi era dor de acest sentiment.

***

Soarele veghea asupra lor ascuns parţial printre nori. Traficul era, de asemenea, de partea lor. Vântul ce-l simţea arzându-i mâinile părea, parcă, mai blând. Spatele i se încordă, arătând dominanță. Roţile alunecau pe asfalt precum cuţitul prin brânză, oferind un sentiment de siguranţă pe moment. Zâmbea, încercând să ignore urletele din spatele său. Nu mai aveau mult până la liceu. Apoi a simţit, din nou, acei fiori de gheaţă. Se cutremură brusc. Îi traversau spatele şi stomacul, făcându-l să strângă ghidonul în pumni. Îi era greu să se concentreze asupra drumului, simţind un oarecare sentiment de panică. Venele îi îngheţaseră. Privirea i se înceţoşă. Încercă să înghită în sec, dar avea gâtul mult prea uscat. Avea impresia că cineva îl asfixia.
"Ce se întâmplă?"
- Nu îmi pot da seama!
Strigătul său era gutural, mârâit. Elise ţipă, strângându-l mai tare.
"Aiden, relaxează-te. Te rog."
"Vechile obiceiuri..."
"Controlează-te, Aiden!"
"...Mor greu. Nu-i aşa?"
"Aiden!"