Dysphoria: Disforie În Iubire

Capitolul 5: Fiorii cunoaşterii

O priveam nedumerit, însă ea mă privea de parcă viaţa mea depindea de acel medic. I-am zâmbit blând,  fixându-i privirea de copil cu a mea, încuviinţând din cap. Okay, am şoptit pentru sine. Energia ei era încărcată cu emoții. O priveam constant; avea un zâmbet superb. Îmi puneam într-una întrebări, simţind cum orice alt gând -care nu avea legătură cu ea- se sfărâmă sub ele. O cercetam cu atenţie, încetând să mai bag de seamă direcţia în care începusem să mergem. Era simplă, dar mă atrăgea enorm de mult. Ochii ei căprui şi nuanţa uşor ciocolatie a pătului ei brunet erau într-un contrast superb cu rochia albă, uşor mulată pe corpul ei undeva până la coapse, unde devenea puţin mai largă. Simţeam ceva la această fată, această ea care îmi captase atenţia printr-o simplă privire, îndrăznind să vină după mine, intenţionând să îmi intre, pur şi simplu, în viaţă. Era un sentiment bizar. Se străduia să ţină pasul cu mine, eu fiind cu aproximativ un cap mai înalt decât ea. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre locul unde mergeam, deşi mă aflam în decursul celui de-al 3-lea an pe care trebuia să îl petrec în clădirea aceea. Mă transferasem acolo undeva prin clasa a 11-a, însă a trebuit să repet anul din cauza minunatei mele diriginte.
- Uhm... Tu...
Fata se opri, privindu-l.
- Hm? Doreşti ceva anume?  
- Nu. Nimic. Sunt bine. Este totul bine.
Se bâlbâi, privindu-l timid, pornind mai departe. Aiden rânjise, observând cum obrajii fetei se înroşiră instant. În ciuda faptului că nu îl mai privea nici măcar un pic, ea roșea constant, simţindu-i parcă, fiecare mişcare. El presupunea că fata nu ştia ce motiv să îşi găsească pentru a începe o conversaţie cu el; aşadar, îşi păstrase în minte rănile pe care acesta le avea la mână, observate încă dinainte ca el să îi ia apărarea în fața acelui tip dubios. Începuse să se urască imediat cum realizase că era posibil să se fi făcut de tot căcatul în fața unei fete care părea săîl cunoască deja; credea asta după felul în care fata îl abordase, vibrând din pricina nerăbdării de a-l cunoaște. Băiatul putea deduce că ea era genul de persoană care ar fi vrut să stea pur și simplu la o cafea împreună cu el, făcându-l să discute despre lucruri diverse -poate fără sens pentru ea- doar pentru a admira felul în care vorbea, fără să îi pese că abia îl cunoscuse. Se cutremurase la gândul acesta, simțind cum obrajii săi începeau să ardă.
Ea îl cerceta pe furiș. Părând atentă la drum, încerca să analizeze detaliile care îi scăpau. Se întreba de ce se simți atât de atrasă de el când îl zărise, întâmplător, în curte. Verdele ochilor lui o atrăgeau mai mult decât orice. Se simțea de parcă se mai cunoscuseră undeva, poate într-o altă viață, într-o altă circumstanță, cu totul alt scop. Își mușcă buza fără că el să observe. Ura acest sentiment; și totuși, se simțea dispusă să încerce să-l cunoască mai bine pe viitor. Se simțea rușinată de abordarea pe care o adoptase, însă se bucura că reușise să ajungă mai aproape de acest băiat misterios care îi captivase atenția. Plănuia să afle mai multe despre el. Până la urmă, avea nevoie de cineva care să o ajute să se acomodeze. Un nume îi străbătea mintea, însă nu credea că ar fi fost posibil să fie vorba despre acel el din mintea ei.
Aiden nu îşi putea lua ochii de la ea; în minte îi răsărise numele unei persoane, însă, deşi asemănările erau izbitoare, preferase să îl alunge. Observând neatenţia acestuia asupra drumului, fata îl apucă de braţ şi-l trase undeva la stânga, în faţa unei uşi de un alb imaculat. Privi cu atenţie orarul afişat pe aceasta şi oftă, privindu-l apoi pe băiat cu coada ochiului. Simţi cum acesta se încordă sub atingerea ei şi încercă să nu roşească mai mult decât o făcuse deja. O atrăgea ceva la el, un sentiment asemănător celui pe care şi el îl avea. Se simţea de parcă îl cunoştea, deşi nu-l mai întâlnise vreodată; Aiden simţea la fel. Îl trase uşor după ea şi îi dădu drumul, înaintând spre una din toalete. El chicoti şi îi urmări paşii fără să îşi ia vreo clipă privirea de la ea. Pentru câteva clipe, păru că uitase de gândurile ce îi măcinau mintea. Fata îl privi confuz, făcându-i semn să o urmeze; acesta păşi stângaci înspre ea, parcă trezit din transă. Ar fi vrut să îi apuce mâna, însă ezită. 
- Pune-ţi mâinile deasupra chiuvetei, spuse.
- Și dacă nu doresc?
"Te implor..."
Zâmbindu-i din nou, am ascultat, până la urmă, ordinul domnişoarei. Mă privea timid, pe furiş, zâmbind de asemenea; mă făcea să chicotesc. Se cutremură, însă, la văzul sângelui închegat de pe mâinile mele; sincer, nici eu nu aș fi putut admira priveliștea. Îşi strecurase uşor mâna sub a mea, cuprinzând-o cu grijă. Îşi muşca buza uşor, fixându-ne mâinile cu privirea în timp ce dădea drumul la apă. "Sunt aici". Scâncisem la contactul cu apa rece, ca de gheaţă, muşcându-mi fălcile odată ce-mi încleştasem maxilarul. Uitasem complet cum se simțea, de fapt, durerea infernală provocată de loviturile dade în acel perete nenorocit.
- Scuză-mă, șoptise.
- Nu îţi fă griji. Nu este vina ta.
O priveam cum îmi curăţa rănile cu grijă, încercând din răsputeri să mă facă să nu simt durerea. Încercam să îmi abţin scâncetele, ciulind urechile la vocile de pe coridor. Una din voci îmi era extrem de familiară.
"Elise?"
Nu îmi răspunse. Paşii respectivilor se apropiau de baie. Vedeam umbrele trecând prin faţa uşii, continuându-şi mersul, însă una se oprise fix în prag. Am zâmbit imediat cum am dat ochii cu blondina.
- Aici erai! Te-am căutat peste tot!
Stătu o clipă parcă pe gânduri, observând-o pe puştoaica de lângă mine ţinându-mi mâinile într-ale ei. Roşise, dându-mi rapid drumul. Elise rânji.
- Se pare că ai cunoscut-o pe noua ta colegă, hm?
- Poftim?
Am tuşit,  privindu-le confuz pe amândouă.
- Noua ta colegă, Aiden. Ea este noua ta colegă.
Bruneta se-ntoarse spre mine, aruncându-mi o privire şocată. Emoţiile creşteau în ea. Energia ei se încălzea pe măsură ce roşea. Cu o clipă de ezitare îmi sări în braţe pe neaşteptate, ţinându-mă strâns. Trebuie să recunosc că roşisem pentru prima oară după nu ştiu cât timp, rămânând încremenit. Elise chicotise, formând o inimioară cu mâinile sale. Fata vru să de retragă chiar înainte de a o cuprinde eu în braţe, însă nu am lăsat-o. Îşi ascundea faţa la pieptul meu. Suspina, cutremurându-se.
- Hey, eşti bine? Ce s-a întâmplat?
Ce dracu' se petrece? Ce am făcut? 
- Aiden...
Vocea ei mă făcu să mă cutremur de asmenea. Îi mângâiam spatele, încercând să îmi dau seama de unde dracu' mi se părea atât de cunoscută. Îşi ridică privirea, făcându-mă să mă pierd în ochii ei. Străluceau din pricina energiei pe care o deţinea. Împietrisem; mi-am dat seama că ţineam în braţe persoana pe care o ştiam de atâta timp. Mi se tăie respiraţia, simţind cum lacrimi de fericire stăteau să cadă. Cu vocea-i tremurândă îmi spuse timid:
- ... Eu sunt persoana căreia îi spui înger.