The Little Bastard

Escape

   -David,conduci prea repede!strigă Miranda.
   -Ai să ne omori aşa,spuse Sebastian.
   -Am totul sub control!şopti David. Şi în final,ce avem de pierdut?
   -Uhmm...totul!mârâi blondina. Pe Cassie,şansa noastră la libertate,vrei să mai continui?
   -Ai noroc că e Cassandra aici şi nu am de gând să o pierd imediat după ce am găsit-o. Dacă nu era ea...intram în primul zid din stradă.
   -Deci,ție nu-ți pasă dacă noi, ceilalți murim. E bine de ştiut,Dav...
   -Pentru prima dată sunt de acord cu Blondie,interveni Seb.

   David acceleră. Maşina gonea pe străzile New York-ului. Se auzea țipete şi claxoane din spate,dar Dav era prea îngândurat să le bage în seamă.

   -David,poliția,ai grijă!urlă Cassie.
   -Poliția,pe bune?râse Dav.
   -Chiar dacă eşti intermediar,asta nu înseamnă că poți să omori pe cineva care nu ți-a făcut nimic.
   -Vreau să ies cât mai repede din oraş. Vreau să urc mai repede în avion şi să mă întorc în New Orleans cât mai curând.
   -Eu prefer să rămân aici,şopti Sebastian.
   -Nu mă interesează ce vrei tu! Dacă nu ne cărăm mai repede,chiar o s-o pățim.
   -Ce e în New Orleans?întreabă Cassie. Ce vă poate proteja acolo? Aveți acolo un loc unde vă puteți ascunde...
   -Nu e chiar o ascunzătoare,zise Miranda. Toată lumea ştie de ea. Să spunem că Sebastian şi David au persoane care îi protejează acolo.
   -Ce protejat mă simt...bombăni Seb.

   Brusc,o maşină de poliție le tăie calea. David frânează rapid. Un polițist coboară din maşină cu o privire plină de ură. David deschide geamul maşinii.

   -Cum îndrăzniți să mergeți aşa?mârâi polițistul gras. Ştiți câte vieți ați pus în pericol?
   -Nu,şi sincer nu ne pasă,spuse David sarcastic.
   -Stai puțin!continuă polițistul. Voi sunteți frații Sinclair. Şi tu eşti javra aia de Sebastian,care şi-a bătut joc de ce aveam mai scump pe lume.
   -Oricât de mult mi-ar plăcea să aud insultele astea,rosti Miranda,noi ne grăbim. Nu o să mai riscăm viețile nimănui,nu-i aşa,David?
   -Da...şuieră Dav.
   -Nu pot să arestez intermediarii,glăsui polițistul. Doar asta v-a salvat.
   -Bine,ce recunoscători suntem!rânji Seb.
   -Sebastian,taci!spuse David. O zi bună!

   Polițistul îi lăsă în pace şi David porni maşina.

   -Băi,tu eşti prost sau te prefaci?țipă David la Seb. Aproape că nu mai scăpam de el.
   -Tot eu sunt de vină?mormăi Sebastian. Eu mergeam cu o viteză interzisă pe tot globul?
   -De ce a zis polițistul că Seb i-a distrus nu ştiu ce?întrebă Cassie.
   -Păi...bolborosi Seb.
   -Seb s-a jucat puțin cu fiica-sa şi fata s-a sinucis,răspunse David. Poveste terminată,tipic lui Sebastian.
   -Frate,ce aveți azi cu mine?interveni Seb. Nimic nu vă convine...

   Nimeni nu a putut să mai spună nimic. David începuse să conducă normal,niciun polițist nu a mai apărut.
   Maşina se opreşte în fața aeroportului. Cei patru ies afară şi răsuflă uşurați.

   -Eu cred că mă întorc în Milano,începu Miranda. Nu vreau să încurc.
   -Nu,Miranda!adăugă David. Tu nu încurci,vei rămâne cu noi. Avem nevoie să stai cât mai mult cu Cassie şi să o înveți câte ceva despre computer. Doar eşti singurul hacker veritabil din America.
   -Ce linguşitor,zise Sebastian dând ochii peste cap.
   -Sunt linguşitor pentru că sunt corect?
   -Hai să mergem!interveni Cassie. Trebuie să prindem avionul.
   -Care avion?intră Miranda în conversație. Avionul nu pleacă fără noi. Doar e al nostru!
   -Ohh,nu am ştiut!chicoti bruneta. Păi,să mergem totuşi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

   Frații Sinclair au intrat în aeroport. Pilotul îi aştepta la intrare.
   -Bine ați revenit!rosti pilotul timid. Vă rog,pe aici! Şi să aveți un zbor plăcut.
   -Mulțumim,răspunse David.

   După ce toți au urcat în avion,se auzi un zgomot puternic. Pilotul decola.

   Cassie stătea îngândurată la geam. Privea norii ce acopereau soarele strălucitor. Jocul de lumini o mai linişti. Simțea cum ceva din interiorul ei ardea de furie şi...durere. Era o durere teribilă.
   Îşi amintea insultele Tatiei şi respingerea tatălui ei. Nimic nu a durut-o mai tare decât acele cuvinte:"Nu o voi recunoaşte!". Îi invadau mintea.
   Lacrimi fiebinți au început să curgă din ochii de cristal ai brunetei. Le şterse repede,pentru că nu voia că ei să vadă suferința.
   Oricum era prea târziu... Sebastian o fixase cu privirea. Dar,nu îndrăznea să spună nimic. Doar se uita furios. Atât.
   -Nu merită!îi şopti el. Ei nu merită asta.
   -Nu înțeleg de ce mă doare atât de tare...
   -Azi ai să cunoşti pe cei care ne-au salvat de ei.
   -Probabil că sunt persoane bune!

   Sebastian râse încet.

   -Ai auzit legenda conților de Monkrest. Ei sunt cea de-a treia familie.
   -Cea despre care nimeni nu ştie mai nimic? Nici măcar numele?
   -Da... Conții de Ravenwood. Greu de spus de ce lumea i-a şters din memorie. Au fost mai răi decât Monkreştii.
   -Acum au alt nume! Probabil de asta.
   -Ei întotdeauna au avut multe nume. Eu trăiesc cu ei în casă şi nu ştiu decât fragmente din viața lor.
   -De cât timp îi cunoşti?
   -De 5 ani,David de 8.
   -Hhmm,cam mulți ani...
   -E greu de explicat. Ei ne-au ridicat. Ne-au sprijinit când nimeni nu a făcut-o...
   -Deci,e doar recunoştință. Am înțeles bine?
   -Da,oarecum...