The Little Bastard

Oblivion

   „Te rog, rămâi aici cu mine. Doar atât”. Nu mă puteam abține să nu pronunț neîncetat cuvintele acelea. Era atât de târziu să mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat în ultimele luni. Moartea mamei, frații mei de mult pierduți, o familie care deține controlul asupra noastră, totul a devenit confuz. Oameni la care țin, mor pur şi simplu. Sau de fapt aleg să moară decât să mai facă parte din viața mea. Şi nu-i judec. În momentul de față, nici eu nu vreau să fac parte din viața mea. Vreau să cad într-un colț întunecat al existenței şi să nu mă mai ridic.

   Dar, razele soarelui ascunse printre norii gri deschis nu mă lasă să mă înec în propriile gânduri. Îmi simțeam corpul atât de greu, de parcă aş fi cântărit o tonă. Pătura veche care se presupune că ar trebui să mă încălzească, nu era decât un paravan între aer şi corpul meu înghețat şi amorțit. Ochii îmi erau uscați şi usturau. Probabil arătam ca un zombi. Încă purtam rochia de aseară. Nu conta. Era un obiect ca toate celelalte, doar că o detestam pentru că îmi aducea aminte de noaptea neagră din viața mea, de moartea lui Fayre, de respingerea lui Christian, de ura din privirea lui Sebastian. De parcă un singur lucru nu era suficient.

   Mă mişc uşor, depărtându-mă de corpul delicat de lângă mine. Miranda dormea liniştit câțiva centimetri distanță de umbra mea. Gropițele i se formau în obraji pe măsură ce înainta în visul ei plăcut. Oare ce visa? Înmormântarea lui Sebastian? Am râs în sinea mea când imagini involuntarea mi-au acaparat mintea.

   — Dacă nu ai fi sora mea, aş crede că vrei să mă omori! mormăi Miranda în timp ce căsca. Arăți oribil.

   — Vai, mersi, dacă nu mi-ai fi spus, nici că îmi dădeam seama, m-am strâmbat eu. Măcar tu ai dormit mai bine.

   — Normal că da, doar ce voiai să fac? Să plâng toată noaptea după sinucigaşă? Apropo am dormit cam greu din cauza bocetelor tale. Acum serios, Cassie, nu înțeleg de ce ai reacționat aşa. Toți ne-am fi aşteptat să se întâmple asta la un moment dat.

   — Eşti o piatră fără sentimente! am strigat eu ştergăndu-mi ultimele lacrimi.

   — Of, scumpo, ştii că urăsc să te văd suferind în van. Trebuie să treci peste, ok? Tot ce s-a spus ieri, a fost din supărare. Tu eşti ultima persoană pe care Christian ar vrea să o vadă moartă.

   Pentru o secundă am simțit cum mi se curbau buzele într-un surâs glorios. Cuvintele blondinei mi-au mai dat o speranță. Inima pulsa cu putere înăuntrul meu. Brusc, parcă dimineața nu arăta atât de înfiorător, iar răceala din interior nu mă mai speria. Vedeam cum se topeşte încet, prin îmbrățişările sufocante ale Mirandei. Era ciudat de tandră, încălca regulile ei frivole şi atent calculate. Se mişca mai energică, zâmbea călduros în timp ce îşi căuta hainele în dulapul imens.

   — Crezi că sunt toți mai bine? am întrebat-o cu o voce tremurătoare.

   — Sunt sigură, spuse ea în timp ce îşi închidea ultimii nasturi ai cămăşii albe. Ştii ce cred? David şi-a cerut scuze pentru tot ce a debitat azi-noapte, Sebastian e cu siguranță de negăsit, Scarlett plânge în pernă, iar Chris şi Spencer sunt probabil mai calmi şi regretă prostiile pe care le-au spus.

   — Te-ai gândit mult la scenariul ăsta, huh?

   — Ador să fac asta când ceilalți oameni cred că am cel mai frumos vis din lume. Am învățat de la cel mai bun om din domeniu.

   — Să înțeleg că mai prins holbându-mă. Şi cine e maestrul din domeniu?

   — Într-o zi am să-ți spun. E o persoană care înseamnă totul pentru mine, dar mă urăşte cu toată puterea. Să spunem că nu am putut să trec peste anumite lucruri din trecut în acea legătură.