O nouă zi

Cap. 13

– Vă așteptăm pe la noi, îmi spune Corina, îmbrățișându-mă.

– Bine, răspund, știind că nici nu iau în calcul așa ceva.

N-aș putea să merg în orașul din care cu greu am reușit să fug și să-mi pierd urma.

– Și noi vă așteptăm! Vreau neapărat de Crăciun să veniți la noi, la Tulcea. Suntem datori și nici nu vreau să aud că mă refuzați, îi spune Maria, bărbatului chipeș de lângă mine.

– Nu sunteți deloc datori! A fost plăcerea și cadoul meu pentru nunta voastră.

– Alex, darul de la nuntă a fost destul de mare, iar acum n-ai vrut niciun ban pentru cazare și mâncare, ba mai mult, iar ne-ai dat o mulțime de pește, deci nici nu concep să nu veniți la noi! O luați pe prințesa voastră și veniți, nu-i așa, Elena? se uită la micuța care abia a fost lăsată jos de Paul, cu care s-a jucat tot drumul.

Majoritatea țin la ea și îi acordă o atenție deosebită, fiind singurul copil din grup. Mă simt trasă într-o parte de Maria, zâmbindu-mi cu căldură.

– Mă bucur enorm pentru voi doi! V-am observat de multe ori, cum vă priviți și mi-am dat seama că vă iubiți mult și asta mă bucură. Dacă vă hotărâți să faceți pasul, mi-ar place să vă fim nași, îmi zâmbește și-mi face cu ochiul conspirativ.

Încerc să lărgesc micuțul zâmbet pe care îl aveam pe buze, dar nu pot. Mușchii feței refuză să se clintească, mi-au rămas încleștați. Cum adică? S-a referit la căsătoria mea cu Sasha? Dumnezeule, oare și Sasha se gândește la așa ceva? Ah, urechile încep să-mi pocnească, simțind cum mi se ridică tensiunea, dar mă trezesc în brațele lui Paul.

– Frumoaso, ai grijă de lipoveanul ăsta, care nu mai vede în fața lui decât păsărica ta! Luați-o și voi mai încet! spune tare, fără să țină seama de oamenii care urcă pe vapor și simt cum preiau culoarea roșiei.

– Tati, ce păsărică are Alexandra? întreabă deodată, tare și serioasă, Elena, picându-mi de tot fața.

Paul își dă seama ce-a făcut, dar prea târziu, Elena așteaptă un răspuns, iar Sasha deschide gura și o închide la loc, dându-și seama că nu știe ce ar putea să-i răspundă.

– Când ți-am spus că ești tâmpit, nu m-ai crezut! se răstește Corina la Paul care face o grimasă, iar ceilalți abia se abțin să nu izbucnească în râs.

– Paul a glumit! A văzut o păsărică în căsuță, dar a zburat imediat! încerc să bâigui ceva, cât de cât și o trag după mine, chipurile să-i arăt ceva în Dunăre.

Când mă întorc cu micuța, deja a uitat despre ce vorbeam înainte. Îl aud pe Paul, continuând să se amuze de prietenul său.

– Băi, mă bucur pentru tine, dar ai o față de mare tăntălău. Ești în limbă după ea, dar dacă mă uit mai bine și ea arată cam la fel!

– Când o să găsești o femeie care să-ți astupe gura aia, atunci mai vorbim! îi răspunde Sasha, zâmbind, luându-mă după umeri cu brațul.

Sunt atât de mică pe lângă el și totuși simt că ne potrivim perfect.

– Mi-ar fi plăcut lipoveanca aia de azi! Bătăioasă fată, dar după cum arăta frate-tu, sigur n-o s-o mai scape din ochi! continuă destul de serios.

Bănuisem că nu-i nimic prea serios cu Aura, diferența de vârstă își spune cuvântul. Are nevoie de cineva cu care să-și clădească un viitor, ea, cautând distracție fără prea multe obligații.