O nouă zi

Cap. 15

– Și? Cum e?

– Ooo, Alexandra, e super!

Mă opresc din spălatul vaselor și o privesc mai bine pe blonda de la masa din bucătărie, care soarbe din cafea, fericită. Toată fața e într-un zâmbet și pe unde merge îi molipsește pe toți cu veselia ei, la fel cum o face și cu mine. Încep să râd și aștept detaliile picante, pe care sunt sigură că nu trebuie s-o rog prea mult, ca să mi le ofere.

– Din ziua aceea, în care l-a văzut pe prietenul ăla a lui Sasha că se uita la mine, l-a apucat gelozia mai rău ca oricând. Atunci m-am supărat pe el, că m-a luat așa de față cu toți, dar după ce mi-a dat vreo trei palme la fund, m-a băgat mai mult forțat în mașină și s-a oprit direct acasă la el. M-a târât direct în dormitor, continuă să râdă.

– Da, cred și ție nu ți-a plăcut deloc, nu? îi fac cu ochiul și chicotim amândouă.

– Ei, nu! Am făcut și eu ca găina, am fugit și m-am prefăcut că m-am împiedicat! izbucnim mai tare în râs, atrăgându-i atenția Elenei care intră și ne privește curioasă.

Îmi continui treaba și micuța pleacă, dar după ce își mai ia o clătită. Au devenit preferatele ei și mereu mă roagă să-i fac. Dar cel mai înfocat fan al lor, e ta-su care dacă nu l-aș atenționa să-i oprească, le-ar înghiți cu totul.

– I-am spus că nu vreau să mă atingă, ba chiar i-am tuflit vreo două palme peste față, dar știi tu cum suntem noi femeile când îi dorim! Nu vrem să recunoaștem, spunem ,,Nu, nu!'', ne-o bagă și tot ,,nu!'' zicem! de data asta mă înec cu sucul.

– Ești nebună rău!

– Alexandra, îl iubesc! Știu că sunt nebună, dar el m-a făcut așa. În ziua când a venit Pasha, vecina și l-a anunțat de Elena, m-a lăsat în pat, spunându-mi că dacă plec, vine după mine și o să mă târască înapoi, în văzul tuturor.

– Și, l-ai ascultat?

– Ei, da! Am plecat la magazin, dar după vreo oră a venit nebunul și mi-a făcut un scandal monstru, fiind nevoită să închid, ba chiar m-a tras de mână până în curte, unde l-a găsit pe fratele meu și l-a anunțat că o să mă mut la el și că nu-l interesează prea mult de părerea lor. Vor, nu vor, eu tot o să fiu soția lui!

– Pe bune? Chiar că e nebun!

– Mie îmi spui? Dar îmi place al naibii de mult cum se poartă acum. A revenit la comportamentul dinainte de a ne despărți, ba chiar mi se pare mai matur. Am stabilit și data căsătoriei! mă privește nerăbdătoare să-mi afle reacția.

– Oau, ce bine! Când?

– În toamnă, prima sâmbătă din septembrie.

– Felicitări! mă apropi și o îmbrățisez.

Sunt fericită pentru ei, se iubesc enorm, dar din cauza unui orgoliu tâmpit și a lipsei de încredere stăteau despărțiți, regretându-se reciproc.

– Asta ți se datorează, știi, nu?

– Mie? fac pe neștiutoarea.

– Alexandra, crezi că nu mi-am dat seama că ai făcut-o special, ca să-l trezești pe amețitul ăsta la realitate?

– Natașa, nu-mi datorați nimic. Voi vă iubiți foarte mult și-mi părea rău să vă distrugeți viețile, să vă căsătoriți cu alte persoane și să regretați mai târziu, dându-vă seama ce greșeală ați făcut, că nu v-ați dat posibilitatea de a discuta cu calm.