O nouă zi

Cap.12

Au trecut câteva zile în care ne-am distrat cu nebunaticii de prieteni care îmi plac din ce în ce mai mult. M-au integrat bine în grupul lor și parcă ne-am cunoaște de câțiva ani. Doar Aura a fost nevoită să plece mai repede, după ce au amenințat-o părinții că o dau dispărută la Poliție dacă nu apare. După o ceartă cu Paul, a luat primul vapor spre Tulcea și apoi microbuzul spre Constanța.

Sasha a continuat să muncească la fel de mult ca de obicei. Ziua îi plimba pe canale sau la pescuit, iar seara mergeam la stupi sau era la serviciu. E destul de posesiv. Tot timpul vrea să-l însoțesc și abia îl conving să mai rămân pe acasă. Îmi place latura asta a lui, așa mi-am dat seama că am aceeași nevoie de el, disperând când nu este lângă mine.

Totuși, a apărut și tensiunea între noi când nu mă așteptam. Cu două zile în urmă, după o plimbare scurtă cu barca, a insistat să mergem la Colea. Am încercat să găsesc tot felul de scuze, știind că Dan nu please, nevrând să îi pun față în față. Exact cum am bănuit n-a durat mult să-și facă apariția și acesta. A dat noroc cu toți bărbații din grup și a trebuit să-l prezint ca un coleg de școală, fără să le dau mai multe detalii, oricum îl mai văzuseră zilele trecute. Cel mai interesat de persoana lui a fost, bineînțeles, Sasha, măsurându-l din cap până în picioare, foarte atent. M-am bucurat că nu l-a întrebat nimic, s-a mulțumit cu cele relatate de mine. I-am șoptit că ne știm de la facultate, dar el, spre deosebire de mine a reușit s-o termine. Băieții s-au deplasat câțiva pași mai încolo, purtând o discuție aprinsă despre cei mai buni jucători de fotbal, iar noi despre noile vedete din showbizul românesc.

– Alexandra, vrei să vii puțin? Vreau să te întreb ceva, l-am auzit pe Dan, foarte aproape de mine.

Pe moment am intrat în panică, dar după o privire scurtă la celelalte am observat că erau atât de aprinse în discuția lor, încât nici n-au băgat de seamă apariția sa. Greșeala mea a fost că nu l-am căutat și pe Sasha din priviri.

– Ți-am spus că vreau să vorbim înainte să plec. Mâine de dimineață plec cu primul vapor și m-am gândit mult zilele astea la tine, la mine, la noi.

Noi?

– Vreau să vii cu mine! Ajunge cât ți-ai stricat viața, renunțând la tot ce ți-ai dorit. Nu vreau să te mai ascunzi aici, într-un loc uitat de Dumnezeu! De data asta te voi ajuta, nu-mi mai este teamă de nimic. Vreau să te ajut să-ți termini facultatea, să-ți reiei viața de unde ai lăsat-o cu câtva timp în urmă. Te voi ajuta necondiționat, iar în timp ...poate vei putea să mă privești mai mult decât ca pe un prieten.

– Dan, eu mă simt bine aici și...

– Nu-mi da răspunsul acum. Gândește-te bine în noaptea asta, iar mâine te aștept la Debarcader.

– Bine.

Atât i-am răspuns pentru că știam că va insista și deja îmi era teamă de ce vor crede ceilalți, când ne vor vedea mai retrași. Când m-am întors, chiar în spatele meu era Sasha. Dan a plecat fără să-i remarce prezența, oricum nu bănuia nimic, Sasha stând doar alături de bărbați de când ajunsesem. Am rămas amândoi pe loc, niciunul n-a făcut vreun pas spre celălalt. Am crezut că mor. În momentul acela am avut impresia că mi-a stat inima, când ochii ni s-au întâlnit. N-am mai auzit sau văzut ceva în jurul meu, totul parcă s-ar fi șters deodată. Parcă s-a coborât o cortină neagră de jur împrejurul nostru, rămânând doar noi. Era roșu la față, cum nu l-am văzut niciodată, nici când m-a găsit pe băncuță vorbind cu Eugen. Doar mă privea cu ochii verzi deveniți sticloși, cu maxilarul strâns, orice urmă din zâmbetele de mai devreme care îmi erau adresate dispăeuseră.Totul emana furia pe care o simțea. Chiar și pumnii îi avea strânși pe lângă corp. Tot ce am auzit a fost respirația lui sacadată, asemănătoare cu a unui taur la coridă. Am înțepenit în fața lui, fără să încerc măcar să mă justific, simțind că orice vorbă l-ar fi provocat mai mult. Am ales să tac, la fel ca el. Cred că auzise totul. A auzit de propunerea pe care am primit-o și nu știu ce gândea în acel moment, dar nu era prea bine. Aș fi putut să mă sperii de figura sa înspăimântătoare, dar n-am simțit nici măcar pentru o secundă o astfel de teamă. Îl cunosc și știu că n-ar fi în stare să mă lovească, așa cum făcea Bogdan. Însă, am simțit o altfel de teamă și anume, de respingere. M-am gândit c-o să creadă că-mi doresc ceea ce mi-a propus Dan, o viață în oraș , departe de lumea apelor. Dar n-aș face asta pentru nimic în lume. Orice mi s-ar promite, n-ar fi suficient pentru a mă convinge să plec de lângă el.