O nouă zi

Cap. 5

     

     

Sunt mulțumită rezultat, după efortul pe care l-am depus în ultimele două ore. Am curățat cabana în care voi locui de acum încolo, dar nu înainte de a mânca alături de ei. La masă a vorbit doar Elena, încântată de fusta pe care o va purta diseară la biserică. Am preferat s-o ascult și s-o aprob în tăcere, iar Sasha a revenit la figura sa inabordabilă, stând cu capul mai mult aplecat, privind în farfuria sa. Sigur regretă că am rămas aici. S-a procopsit iar cu mine!

O să încerc să fac tot posibilul pentru a-l evita. Cu cât ne vom vedea mai rar, cu atât va fi mai bine pentru amândoi! Mi-am făcut și un mic plan în gând, în timp ce ștergeam geamul și am de gând să-l urmez. De mâine voi merge în sat să-mi cumpăr câteva alimente, pe care să le pot consuma la orice oră, fără a mai apela la bucătăria lor și neapărat voi căuta ceva de lucru. Poate am noroc și-mi voi găsi un serviciu, din care să pot să-mi achit cazarea și să mă întrețin.

– Alexandra! o aud pe fetiță, bătând la ușă.

Deschid și blonda trece pe lângă mine și se așează botoasă pe marginea patului. Ce-o fi cu ea? De obicei debordează de fericire.

– Ce s-a întâmplat? o întreb imediat.

– Tati nu știe să-mi împletească părul. Ultima dată mi s-a desfăcut și au râs toate fetele de mine. Vrei să mi-l faci tu? se uită la mine, cu o față de cățeluș și abia mă abțin să nu râd.

E atât de scumpă! Probabil seamănă cu mama ei. E blondă, cu ochi mari, albaștri. Taică-su e șaten cu niște ochi interesanți, iar caracterul, cu siguranță, nu este ursuz ca a lui.

– Bine, du-te și adu-mi pieptănul și cu ce vrei să ți-l prind, îi zâmbesc cald, observându-i boticul cum dispare.

– N-ai pieptăn?

I se pare ciudat ca o femeie cu părul destul de lung, să nu aibă cele necesare. Dacă ai știi, micuța mea, de ce n- am mai nimic!

– Nu. L-am uitat acasă.

– Acasă? Unde stai tu?

E curioasă și chiar nu pot s-o mint.

– În Constanța, îi răspund scurt și mă rog în gând să termine cu întrebările.

– Aaa, știu unde e! Și tati a făcut școala acolo.

Da? Acritura de taică-tu a fost plecată de aici? Iese și apare imediat cu o perie, clame și două funde lungi și roșii.

– A zis tati că poți s-o păstrezi tu!

Ah, i-a spus! Ce-o să creadă despre mine? Și ce-mi pasă ce gândește el, oricum nu mă înghite! Îi pieptăn firele lungi, dese, de un galben deschis și-mi dau seama că n-am mai făcut asta. Am fost singură la părinți, destul de retrasă, ocupându-mi timpul cu învățatul, iar copiii de la spital erau prea mici pentru a-i pieptăna. Nu știu de ce, dar îmi place mult senzația pe care mi-o dă acest lucru atât de simpu. Simt o căldură în interior, pe care n-aș putea s-o explic. Îmi plac copiii, dar cu fetița asta parcă e altceva. Am impresia că-mi intră, puțin câte puțin, în suflet, de fiecare dată când o văd. Îi împletesc două cozi și le prind cu fundele roșii, așa cum mi-a arătat.

– Vii și tu cu noi?

– Unde?

– La biserică. Vine multă lume și eu o să cânt cu colegii mei și cu doamna învățătoare.