(Im) Posibil

cap 2

Eram în taxi spre hotel și nu mă mai săturam să privesc pe geam la frumusețea orașului . Era colorat de florile împânzite pe străzile aglomerate, iar traficul pietonal aduce un zâmbet pe față mea văzând atâtea fețe fericite.

Multe cupluri mergeau ținându se de mână, iar fețele lor păreau că emană iubire prin felul în care se privesc . Păi, eram în locul unde iubirea este la ea acasă, unde iubirea se naște pentru eternitate între doi îndrăgostiți, eram în Paris.

Simțeam că mă încarc de fericire cu fiecare minut și sunt gata de orice provocare îmi va da viața . Acum înțelegeam de ce toți vor să vadă Parisul.  Ninna... Caut telefonul și o sun, trebuia să îi spun că am ajuns.

- Hei, mă întrebam dacă ești bine?

- Mai bine ca acum nu am fost niciodată. Trebuie să vi neapărat aici cu Reed, este mirific. Totul este atât de viu și oamenii emană fericire...

- Mă bucur că îți place . O meriți după câte ai făcut în toți acești ani pentru noi, pentru mine și Tattoo.

- Am făcut ceia ce trebuia.

- Atunci fă ceva și pentru tine, pentru că până acum ai făcut doar pentru alții.

- Nu este adevărat...

- Bine,cum spui tu. Mai vorbim . Trebuie să merg să pregătesc petrecerea de mâine seară.

- O da... și să nu uiți să iei noile fețe de masă și să....

-Dacă nu încetezi îmi schimb numărul de telefon. Ai plecat să te detașezi de tot ce este aici. Așa că gura.

- Îmi este greu Ninna. Fac asta de foarte mulți ani.

- Știu, doar că acum vreau să îți arăt că sunt o elevă bună.

- Știu Ninna.

- Bine atunci. Vorbim mâine .

- Bine. Te iubesc!

- Si eu!

Am vrut să îi mai spun câteva lucruri pe care să nu le uite ,dar m-am oprit. Trebuia să am încredere în ea și mai mult decât atât trebuia să mă detașez de Tattoo, oricât de greu îmi era .

Ajungem și la hotel in câteva zeci de minute. Locul era de vis , clădirea mare și impunătoare îți dădea fiori pe șira spinării. Am coborât fără să plătesc pentru că transportul era al hotelului și puteam să îl folosesc după bunul plac.

Am ieșit din mașină încercând să îmi așez rochia pantalon pe care o aveam pe mine și să dau cu mâna prin par pentru a nu arăta prea rău. Un hamal m-a ajutat cu bagajele , așa că mi-am luat geanta și am intrat urmând băiatul ce îmi căra gentile.

Mergeam cu pași siguri și cu încredere.  Aveam speranța că totul va fi bine și aici aveam să învăț lucruri noi , dar și să cunosc oameni diferiți.  Nu căutăm neapărat fericirea, dar mi aș dori să încep o nouă viață aici.

Mă opresc în fața unui birou de unde o domnișoară îmi zâmbea prietenos de parcă ne cunoșteam de o viață.

- Buna. Amanda Hartley.

- O da , doamna Hartley. Uitați cartela de la camera 744. Vă dorim o ședere plăcută.

- Mulțumesc. Și mă întorc brusc , fără să îmi dau seama că cineva este în spatele meu ,  izbundu mă de un bărbat ,lăsând să îmi zboare cartela și pliantele din mână.

- Scuze.... Și văd cum bărbatul din fața mea se apleacă pentru a aduna bucățile de hârtie ce erau împânzite pe jos.

- Nu este nimic. Eu nu am fost atentă. Și mă aplec pentru a-l ajuta.