Un inger in intuneric

Capitolul I

  În sfârşit, a venit ziua în care pot scăpa de acest infern, în care am trăit 17 ani. Pereţii camerei erau maro şi în colţuri era peste tot mucegai iar tavanul era plin de insecte moarte care atârnau , mirosul era unul urât ceea ce te facea să vomiţi , la ferestrele aveau bare de fier îndoite, iar uşile erau simple din lemn masiv în asa fel încât să nu poată fi sparte, iar păturile erau formate din slatele cu arcurile scoase afară şi cu o perina mică, iar şoarecii şi şobilanii se plimbau nestingheriţi pe podeaua murdară şi putredă.  

Fiecare gând mă aduce mai aproape de clipa în care voi simţi libertatea. Acest cuvant mă face să tresar de fiecare dată când mă gandesc la el. Încerc să scap din camera asta în care sunt captivă.   

Incerc să deschid uşa, dar nu reuşesc pentru că este încuiata. Încep să caut o alta cale de a ieşi. Singura cale de a ieşi este de a sări pe geam , ceea ce nu pot pentru că sunt barele de fier ruginite. Caut prin cameră ceva , cu care să pot deschide uşa. Tot ce găsesc este o bucată de sârmă pe care o îndoi şi o introduc în încuietoarea uşii şi mă chinui să o deschid, iar într-un final reuşesc. Ies din cameră şi mă îndrept spre ieşire. Când sa pun mâna pe clanţă şi să ies din infern , cineva mă prinde de umar şi mă trage înapoi.    

-Unde crezi că pleci pacoste mică? Mă întreabă o femeie care avea în jur de 50 de ani, scundă şi cu ochii ce-i ardeau de furie. Îmi închid ochii şi mă pregătesc pentru încă o tura de bataie , dar din fericire aceasta este strigată şi mă împinge cu ură , eu lovindu-mă de perete.    

Deschid uşa încet , fără să-şi dea nimeni seama şi o închid la fel de grijului. Curtea orfelinatului era destul de mare , cu o alee din beton deja crăpat de la trecerea timpului, pereţii clădirii erau de culoare portocalie, iar gardul era facut din lemn care era şi el deja putrezit. Mă îndrept cu paşi repezi spre uşa care îmi acorda libertate şi apăs pe clanţa uşii dar degeaba. Usa era din fier.

Neavând cu ce sa o deschid, mă uit la gardul din lemn putrezit şi încep să rup lemnul , aşchii intrându-mi în mâini. O durere imi străpunge mâinile care deja sângerau , dar nu mă opresc până nu reuşesc să ies din infern. Lacrimi mi se prelingeau pe obraji curăţându-mi faţa de murdărie.       

După câteva ore , reuşesc cu greu să îmi fac loc printre scandurile gardului. Într-un final reuşesc să ies , deja simţind libertarea. Dulcea libertate.      

Mă plimb cu picioarele goale pe asfaltul fierbinte , îmbrăcată într-o rochie alba , largă şi lungă până la genunchi, găurită pe alocuri de molii.

E asa de bine să fi libera. Deja incepe să-mi fie foame din nou, aşa că mă gândesc să merg la cerşit , pentru a strange câţiva bănuţi să reuşesc să-mi cumpăr ceva de mâncare.      

După ce mă pun într-un loc şi mă rog de oamenii care trec pe stradă să îmi dea bani , apare un om care ridică palma la mine dorind să mă loveasca, iar eu  mă ridic repede şi fug cat de tare pot. Era un om slab , îmbrăcat doar într-un tricou negru şi nişte blugi spălăciţi şi murdari. Se pare că şi el este un cersetor la fel ca şi mine şi se pare că i-am luat locul.

Mai fug caţiva metri, mă opresc şi mă uit în spate să văd dacă nu cumva mă urmareşte şi mă opresc. Îmi las capul în pământ şi fără să mă uit pe unde merg , mă lovesc de un baiat.      

 

-I-i-iartă-mă. Reuşesc să mă bâlbâi. Când ma uit la el şi realizez că i-am murdărit cu sange  tricoul de un alb imaculat , încep să îl şterg astfel murădindu-l şi mai tare.  

  -Pleacă de aici cerşetoare-o!Nespălat-o! Ia mana de pe mine , uită-te la tine de murdară eşti.   

Nu mai zic nimic şi încep să plâng în hohote , iar apoi incep să fug fără să nu-i mai zic nimic.   El fuge după mine şi mă urmareştşe. Cedându-mi puterile mă împiedic de o piatră şi cad. Simt o durere la genunchi şi un lichid cald ce mi se scurge pe picior. Mă uit la el şi observ că mi-a dat sangele. Băiatul care fugea după mine m-a prins şi m-a ajutat să mă ridic.