Un inger in intuneric

Capitolul VI

     Din perspectiva lui Zack :   

     Cum poate să mă respină ea pe mine ? Lasă că îi arat eu! Nici o fată nu-l refuză pe Zack Smith. Când am văzut că mă respinge am decis să plec de acolo fără să-i spun nimic. Oricum o să am şi alte fete în preajma mea.    

   Ajung acasă  şi intru în baie să fac un duş rece. Dau drumu la apă şi mă bag sub jetul de apă. Las picăturile de apă să-mi răcoreasca fiecare părticică a corpului , după care ies.       

Era deja seară. Rebecca nu a venit , probabil crede ca am parasit-o. E deja tarziu ca s-o caut. Am să mai astept câteva zile poate se întoarce.      

Din perspectiva Rebeccăi:    

        Soarele s-a ascuns după nori , iar lună şi-a făcut apariţia. Continui să merg pe acelaşi drum pe care am venit cu Zack în speranţa de a-l găsi. Am ajuns până în faţa casei lui. Acolo i-am văzut maşina la stradă. La un momentdat instinctul îmi spunea să merg  la el. Dar nu! Nu aveam de gând să îi arat că sunt o disperată , care se foloseşte de oameni.    

    Mă ascund între 2 blocuri. Îmi pun bagajele jos şi mă asez peste ele. Încerc să adorm , dar nu pot. Gândul îmi era tot la Zack. Mii de întrebari îmi stapungeau şi acum mintea , iar o durere în inima îşi face apariţia ca un cuţit. Mă tot întrebam de ce a plecat? De ce m-a părăsit?         

A trecut prima noapte fără Zack. Acum e dimineaţă , iar eu trebuie să o pornesc la drum. Unde? Încotro văd cu ochii. Îmi iau bagajele şi plec.   Au trecut 2 ore de când mă tot plimbam prin oraşul ăsta mare. În depărtare , văd un copil nu mai mare de 7 ani plângând. Era îmbrăcat într-o bluză roşie , ruptă iar prin găurile bluzei i se vedeau pete de sânge. Pantalonii lui erau de un ablastru închis la fel de rupţi ca şi bluza, pantofii lui erau albi , acum negrii de la murdărie şi mai mari cu vreo 2 numere. Era murdar din cap până în picioare. M-am apropiat de el să îl analizez mai atent. Ochii lui erau de un căprui spre negru. Părul lui era ciufulit şi blond. M-am aplecat şi l-am luat în braţe. M-a strâns cu o putere de nedescris plângând şi mai tare.    

  -De ce plângi? L-am întrebat rupând tăcerea.    

- Acum 2 zile, mama m-a aruncat în stradă pentru că nu făcusem ce îmi ceruse.   

  - Şi unde stai?    

- Pe străzi. Nu am unde sa merg, iar de mâncare nu ştiu de unde să iau.  

-  Dacă vrei , mergem undeva amândoi la cerşit , pentru că şi eu am fost părăsită şi nu am unde să merg. O să găsim un loc unde să stăm nu îţi face griji.   

  Mi-a răspuns afirmativ din cap şi am plecat pe unde am crezut că e mai bine. Între timp i-am aflat şi numele şi vârsta. Bâieţelul are 6 ani  şi se numeşte Chris. Ne-am aşezat la un colţ de stradă şi am început să cerşim. Am stat vreo 4 ore. Dar nu am primit nici un cent, aşa că am decis să plecăm şi  să căutăm mâncare prin tomberoane şi coşuri de gunoi. Am găsit câte ceva din ce au aruncat oamenii şi am mancat.    

Ne-am pus la un colţ de stradă şi am stat la poveşti. Dintr-o dată , văd maişna lui Zack parcând lângă noi. Zack coboară din maşină şi vine spre mine şi Chris.

  -Rebecca iartă-mă că am plecat. Am fost un prost, te rog frumos să mă ierţi. Mi-am întors privirea de la el şi i-am spus lui Chris să plecam. Am plecat de vreo 5 minute , iar Zack ne tot urmărea , oprindu-mă din 30 în 30 de secunde să-mi zică să-l iert. Nu l-am bagat în seamă şi în sfărşit s-a oprit si nu ne-a mai urmărit. Cu toate că nu l-am băgat în seamă îmi doream din toată inima să-l iau în braţe şi să-i spun că-l iert. Dar nu! Nu trebuie să cedez aşa uşor.    

La 2 minute , văd iar maşina lui Zack , care se opreşte din nou lânga noi. Coboară din maşină, venind din nou spre noi.  

-Lasă-mă în pace!  Ce nu înţelegi să mă laşi?

   -Dar….    Nu l-am mai lasat să-şi continue propoziţia că am şi plecat.  

Fuge după noi şi mă prinde de mână.