Un inger in intuneric

Capitolul II

     El fuge după mine şi mă urmăreşte. Cedându-mi puterile mă împiedic de o piatră şi cad. Simt o durere la genunchi şi un lichid cald ce mi se scurge pe picior. Mă uit la el şi observ că mi-a dat sângele. Băiatul mă prinde şi mă ajută să mă ridic.   

-Eşti bine? Te-ai lovit tare? Mă întreabă , cu o parere de rău care i  se simte în glas şi care i se vede în ochii lui albastrii. Ochii lui au culoarea mării, părul scurt şi blond şi este îmbrăcat într-un tricou de un alb imaculat , acum murărit de mine. Poartă nişte blugi de culoare neagră. În picioare are nişte tenesi albi.  

- D-da sunt bine. Îi raspund bâlbâit şi sec şi mă întorc, ca sa o iau in partea opusă, însa mă prinde de braţ şi se uită cu ochii aceia albastrii la mainile mele pline de sânge deja uscat.

-Ce ai paţit la maini ? mă întreaba îngrijorat şi mirat totodata.  

-Ce-ţi pasa ţie? Îl intreb cu lacrimi în ochi. Încerc să mă abţin să nu dau frâu liber lacrimilor , dar acestea nu mă ascultă şi cad pe obrajii mei murdari. Îmi iau mainile dinr-ale lui pentru a-mi sterge lacrimile , dar acesta mi le sterge înaintea mea. - Uite , te pot ajuta , doar iartă-mă că m-am purtat aşa cu tine. Lasă-mă să te ajut. Îmi spune uitându-se fix în ochii mei , din care se putea citi uimirea şi durerea.     

Mă uitam la el, fără a şti ce să-i răspund. Băiatul cu ochii albaştrii mă ia de mână fără să-mi ceară permisiunea şi mă duce vreo ora de pe o strada pe alta până când ajungem în faţa unei case imense. Casa era de o culoare galbenă, iar poarta era din lemn masiv. Deschide uşa şi îmi face semn să intru în curte. În curte era o alee ce ducea spre intrare unde erau nişte trepte din marmură albă , iar uşa era din lemn. În dreapta casei era un garaj mare cu 2 uşi , iar în stânga de după  casă se vedeau niste şeslonguri albe. Mă ia de mână şi mă duce până la uşa. O deschide şi intru într-un hol mare. În dreapta holului erau nişte scări tot din marmură albă, iar drept şi în stânga erau nişte uşi care duceau spre diferite încaperi ale casei. După ce închide uşa , mă ia de mână şi mă duce sus pe scări unde intram într-un living în care se afla un şemineu ,iar în faţa lui o măsuţă din sticlă , o canapea şi 2 fotolii din piele. De langa şemineu atârna o plasma mare. Apoi ma duce pe un hol şi imi face semn să intru într-o camera , care bănuiesc că este camera lui. Intru pe uşă, iar drept înainte era o altă uşa care ducea spre balcon. Camera lui era vopsita în albastru închis. Mobila era din lemn de mahon. Avea un pat dublu, iar în faţa lui era un televizor mare. Ma conduce spre o altă uşă aflată în camera lui , care ducea la baie. Îmi dă un prosop şi apoi iese din baie. Baia era de un rosu închis. Avea o oglinda mare, iar sub ea era o chiuveta, o cabina spaţioasa de duş şi o cada pe masură.     

  Îmi dau rochia jos şi mă bag în cabina de duş şi dau drumul la apă. Era aşa bine sa fac din nou baie dupa atata vreme, mă simţeam mai uşoară. Petrec destul de mult timp sub jetul de apă fierbinte care imi mângaia fiecare părticică din pielea mea aspră. După un duş lung ies din baie îmbrăcată în aceeaşi rochie în care am intrat. Băiatul cu ochi albastrii mă priveşte fără a-mi spune nimic,după care mă ia şi mă duce in bucătărie. Bucătăria era mobilata cu o mobila de culoare verde deschis. In mijlocul acesteia se afla o masă mare. Băiatul îmi face semn să merg să mă pun pe scaun, timp în care el îmi pregăteşte ceva de mâncare.    

După 10 minute îmi pune farfuria pe masă să mănânc. Mănânc cu atata pofta. Mi-era aşa  foame. Nu mai mâncasem mâncare proaspătă de cel puţin o luna.  

-M-mulţumesc că mi-ai dat de mâncare şi că m-ai lasat să fac baie. Îi spun eu rupand tăcerea. Se uită zâmbind la mine.  

-Nu ai pentru ce, macar atata să fac după cum m-am comportat cu tine. Cum tenumeşti şi cum de ai ajuns în halul asta?

  -Mă numesc Rebecca Olivera. E o poveste lunga. Îi spun întristându-mă. Tu cum te numeşti?   -  Zackary Smith. Am 20 de ani.Tu câti ani ai? Îmi spune cu un zambet copilaresc.

  - Eu am 17 .  Îi raspund.

- Totuşi îmi spui cum de ai ajuns în halul acesta? Mă întreabă , luându-mă de mână şi ducându-mă la el în cameră.  

- E o poveste lungă şi nu cred că ai timp sa o asculţi.

- Păi uite , pentru tine tocmai mi-am făcut timp şi pot să  te ascult.

   - Bine. Povestea mea începe aşa : M-am născut într-o zi blestemată pe 14 ianuarie. La doar câteva zile de la naştere , părinţii m-au dus într-un orfelinat , unde am crescut. Am stat 17 ani închisă într-o camera mucegăita , cu o gramada de şoareci şi şobolani şi tot felul de alte insecte. În fiecare zi luam bătaie şi nu mâncam decât mancare uscată ţinută de mine pentru vremurile rele, pentru că cea proaspată mi se fura mereu. Astfel m-am decis să evadez cumva de acolo şi uite că într-un final am reuşit. Zackary mă privea cu lacrimi în ochi , cand dintr-o dată vad cum i se prelinge o lacrimă pe faţă. Se apropie mai tare de mine şi mă sărută scurt pe buze. În momentul în care m-a sărutat am simţit cum îmi urcă sangele în oraji. Mă simţeam aşa de bine. Doamne nu pot să cred , buzele lui erau atat de moi si de fine , nu voiam ca momentul să se termine atât de repede. Se desprinde uşor de buzele mele şi fără să zică nimic se uită în ochii mei