I found love

#2

Următoarea zi am plecat la școală exact ca și cum nimic nu se întâmplase și mama mea nu încerca să îmi controleze viața făcând ceva de eu chiar nu îmi doream. Vorbeam cu Lexie prin mesaje când m-am izbit de cineva accidental.
-Scuze!am zis eu panicată, ridicând privirea. În fața mea stătea un băiat brunet puțin mai înalt decât mine. L-am privit așteptând ca el să înceapă  să urle la mine despre cât de neatentă sunt. În schimb, el a adoptat un zâmbet simplu, dar perfect în același timp și a spus:
-Nu e nimic. Se întâmplă oricui. Tu ești bine?
Vă puteți imagina că am rămas șocată de gestul său. Câteva secunde mai târziu am realizat că mă holbam la tipul "ciudat" din fața mea.
-D...da. Sunt bine.abia am reușit eu să spun de uimire. Îmi pare rău! Ar trebui să fiu mai atentă.
-E în regulă.a spus lărgindu-şi zâmbetul mirific. Sper că nu te-am lovit. Eu sunt Ryan.
-Emma.am spus abia înțelegând cum putea acel băiat să fie atât de drăguț cu mine. Apoi am dat mâna.
-Ryan. Te-am căutat toată dimineața.am auzit vocea unui alt tip înainte ca acesta să își mute privirea asupra mea și să facă o expresie curioasă. Ce am pierdut?a întrebat el, moment în care am simțit cum îmi ard obrajii.
-Nimic.a replicat băiatul cel drăguț mutându-şi privirea în podea, probabil rușinat din cauza amicului său.
-Ok, atunci să mergem. Nu vrei să întârzii, nu-i așa? Profa' e nebună!a spus prietenul său trăgându-l după el, moment în care am verificat ceasul telefonului realizând că în două minute trebuie să fiu în clasa mea. Am fugit pe scări cu cea mai mare viteză din viața mea și am trântit ușa clasei imediat cum am ajuns acolo, ceea ce a provocat o liniște bruscă în clasă. Câțiva colegi mă priveau ca și cum era prima dată când aflau cat de retardată pot fi eu în unele momente. Am mers rapid către banca mea și mi-am lăsat bagajele acolo. Intre timp, o aud pe Elena, cea mai bună prietenă a mea din acea școală, strigând numele meu. Voia să îmi spună ceva destul de important, asta era sigur, doar că în acel moment profesoara de matematică a intrat precum un fulger în sala de curs și a indicat numărul paginii pe care trebuia să lucrăm. Câțiva colegi au deschis cărțile în timp ce eu le căutam în ghiozdan.
-Emma.am auzit vocea profei în spatele meu. Iată că nici până la ora aceasta nu te-ai deranjat pentru a scoate cărțile din geanta ta. Bine...presupun că vrei să ieși la tablă acum. Ce tot zic? Nu ai de ales. Haide.
M-am ridicat de pe scaun și m-am îndreptat către tablă. Am luat marker-ul și am așteptat ca profesoara să îmi dicteze exercițiul. Mâna îmi tremura de emoție, dar, cu toate astea, am rezolvat toată ecuația apoi m-am dus înapoi la locul meu. Am luat cartea și am început să lucrez mai multe ecuații. În timp ce mă concentram, o bucată de hârtie a ajuns la banca mea. Pe ea scria pentru Emma. Scrisul îmi era foarte cunoscut. Era al Elenei. Am desfăcut-o și am citit. Trebuie să îți spun ceva urgent. M-am uitat la ea și apoi am continuat lucrul până am auzit clopoțelul care anunță pauza. Am notat tema și am așteptat ca profesoara să plece apoi m-am dus la Elena.
-Emma, am ceva să îți spun.a început ea.
-Ce e?am întrebat curioasă și îngrijorată.
-Eu...am auzit-o pe Rebekah vorbind cu Kelly despre Adam. Okay, hai să vă explic cum stă treaba. Adam e tipul pe care îl place Elena. E un băiat bun, amabil, înțelegător. Îmi place. Câteodată, însă, lucrurile astea devin plictisitoare.  Câteodată ai vrea să faci ceva nebunesc de care să îți amintești mai tarziu și să râzi. Ma rog,  nu e greu de observat chimia dintre ei, deci nu era greu de anticipat ceea ce urma. Cât despre Rebekah, ea e sora lui Adam. Sora mai mică. E blondă și are ochii verzi, e superbă dacă mă întrebați. Ea și Elena nu sunt prea bune prietene, iar Rebekah probabil urăște ce e între ea și fratele ei.
-Ei bine, am auzit întâmplător că el...mă place.a spus aproape țipând de bucurie,moment după care am început să țopăim de bucurie.
-Atunci, ce mai aștepți?am întrebat eu. Fă ceva. Arată-i că îl placi.am sfătuit-o eu.
-Nuuu. Nu pot face asta.a spus speriată.
-Ba poți, haide, du-te. Am spus și am condus-o la sala de curs în care cei doi aveau oră. Haide, du-te.am spus și am îmbrâncit-o acolo apoi am rămas la ușă. Nu voiam să o părăsesc. Ma uitam în jur și păzeam zona de Rebekah când și-a făcut apariția pe hol Ryan. L-am privit și pe față mi s-a schițat un zâmbet fără să vreau. L-am privit recunoscătoare până când și el m-a observat. Am avut un sentiment ciudat de rușine pentru privirea mea insistentă dar voiam să par prietenoasă așa că am continuat să îi zâmbesc.
-Ce faci aici?întrebă el amuzat de faptul că mă sprijineam de ușa clasei.
-Ei bine...încercam eu să găsesc o scuză care să nu fie penibilă, aștept o prietenă.am găsit într-un final ideea perfectă.
-Ok.a spus el cu un zâmbet ușor amuzat.
Ciudată ce ești, ai speriat încă un tip drăguț. Se auzea conștiința mea. Nu o luați în seamă, vă rog.
-Eu merg în curte, ai vrea să vii?a întrebat el calm.
-Sigur.am răspuns realizând că ora Elenei va începe în curând, ceea ce însemna că nu va mai ieși din sala de curs.
Apoi l-am urmat.
-Deci, începu el conversația, ești nouă aici?
-Nu.
-Atunci cum se face că nu te-am văzut până acum?
-Ei bine,...nu prea știu. Nu ai fost atent la detalii, bănuiesc.am răspuns zâmbind.
-Mda...proastă alegere.a replicat el.
-Să nu o repeți.am continuat eu amuzată.
-Bine.a promis el înainte ca numele său să fie strigat de o fată.
-Ryan, aici erai! Te-am căutat peste tot!a exclamat fata. Vreau ceva de la tine.
-Amanda, nu e cazul să...
-Vreau doar să îmi dai proiectul tău la fizică.
-Ce? Nu! Am lucrat la el o săptămână.a ripostat Ryan
-Se întâmplă să nu îmi prea pese.a spus cu un aer indiferent Amanda
-A spus nu!. Am încercat eu să îl apăr pe posibilul meu nou amic.
-Oh, ai paznic mai nou? Sau e iubita ta? Ce tot spun? Tu nu meriți nici una, nici alta.a zis ea. Acum, vreau proiectul!
-Nu!a zis băiatul.
-Acum, ai picioare frumoase. Fă pași!am adăugat și tipa a plecat enervată.
-Mulțumesc pentru că m-ai salvat de monstrul școlii.a spus plin de recunoștință Ryan.
-A fost plăcerea mea.am afirmat eu.
-Ai ceva curaj!
-Am învățat de la cineva cum să intervin și să ajut.am zis.
-Serios? De la cine?
-Zack. Îl chema Zack.am răspuns eu apoi clopoțelul a sunat.
-Dacă vrei te conduc la clasă.s-a oferit el.
-Poate altădată. Pa!am spus eu și am plecat către sala mea de curs.