I found love

#25

Următoarea zi Ryan și foștii săi amici s-au ignorat încontinuu. Iubitele acelora ne priveau cu un aer de superioritate.

La pauza de prânz Ryan a stat cu mine și amicii mei la masă. Ceilalți ne priveau cu puțină invidie și mai multă răutate. Presupuneam că băieții aceia își voiau prietenul de o viață înapoi dar erau la mâna fetelor ipocrite care îi însoțeau.

Noi am râs și ne-am distrat, dar în interior eram distruși. Ryan suferea deoarece își pierduse frații din alte mame datorită unor scorpii care aveau să plece imediat cum o terminau cu ei. Eu mă simțeam vinovată. Dacă nu aș fi fost eu fata care îl însoțise ieri, acum se distra alaturi de gașcă. Dar măcar ne avea pe noi. Chris deja îl adora. Prietenele mele se bucurau că avem un nou prieten. M-au întrebat de câteva ori dacă era iubitul meu. A trebuit să le răspund același lucru sincer "Nu știu." Adevărul era că niciodată nu mă întrebase dacă voiam să fiu iubita lui chiar dacă se purta de parcă eram. Asta mă făcea să mă simt confuză.

La ora de matematică a trebuit să îmi iau rămas-bun de la acesta. M-am împiedicat din greșeală și am căzut în brațele sale.

-Eroul meu!Am spus și am început amândoi să râdem. Am privit în jur. Toți râdeau. Deja adoram atmosfera.

Întreaga săptămână nu s-a schimbat o singură vorbă între Ryan și ceilalți băieți. El părea împăcat cu situația dar nu mă putea minți pe mine. Îi vedeam tristețea din ochi. Și îl durea. A crezut în ei iar aceștia l-au abandonat.

Vineri, în pauza mare, îl căutam pe Chris prin școală de una singură când l-am văzut pe George. Era singur, așteptând pe cineva. Se sprijinea de capota unei mașini verzi. M-am îndreptat direct înspre el uitând de Chris. Acesta m-a văzut, dar nu ar fi putut să fugă. Și nu avea de ce. Chiar dacă își dorea să mă evite, nu cred că ar fi vrut să fie un laș.

-George?Am strigat eu.

-Ce vrei? Făcu acesta pe ofensatul.

-Eu doar...nimic, presupun.

-Atunci cară-te!

-Oh, cineva e prost dispus.

-Mă lași?A întrebat dându-și ochii peste cap.

-Pe cine aștepți?

-Contează?

-Oh, haide, de ce te porți așa?

-Doar, pleacă.a spus privind stresat la ceas și apoi în jur.

-Care e problema?

-Emma, serios...Dar cuvintele i s-au oprit aici deoarece privirea lui a căzut asupra cuiva. Era iubita sa, Vanessa. Aceasta ieșea din școală și se apropia de noi.

-Iubire, ce caută patetica asta aici?Întrebă ea privind spre mine ca la un gunoi.

-Nu știu. Asta încerc să aflu.

-Eu...Am venit să îți spun ceva.am zis sperând să mă salvez. Nu prea știu ce era în capul meu dar trebuia să îl ajut pe Ryan.

-Cu mine? Întrebă ea.

-Da...Tu ai o problemă cu mine, nu?

-Aam....Da. răspunse blondina cu o privire surprinsă.

-Dar cu Ryan nu ai nimic.

-Nu chiar.

-Bine...Câștigi. Voi sta departe de Ryan. Doar lasă-l să stea alături de prietenii săi.

-Hm...Și râse.

-Iubire, te rog...

-Mă mai gândesc. A răspuns aceasta și era gata să urce în mașină.

-Ok, până aici!Am sărit cu gura la ea. Cum ai atâta tupeu încât să crezi că poți să ne conduci pe toți? Cine te crezi ca noi toți să ne rugăm de tine? Alegi tu cu cine stă Ryan?

-Nu, dar aleg cu cine stă George.

-Așa ai ajuns, George? Condus de o fată? Îți abandonezi fratele din altă mamă pentru o scorpie?

Acesta tăcea.

Fata a urcat ofensată pe scaunul pasagerului și au pornit mașina. Eu am plecat enervată. Ce fraier!

Am pornit enervată către școală și am intrat acolo. Căutam, căutam... Capul îmi bubuia. Inima îmi bătea. Auzeam atâtea voci de elevi, dar nu ascultam niciuna. Mergeam în față, apoi prima la dreapta pe hol, etajul doi, clasa de biologie a domnului Fredman. Ora lor. Știam că voi găsi acolo măcar pe unul dintre ei. Trebuia.

Am intrat. Sală era goală. Încă jumătate de oră până se sună. Am alergat. Trebuia să îi găsesc undeva. Măcar pe unul dintre ei. În goana mea, m-am izbit de cineva. Persoana a căzut pe podea. L-am ridicat rapid. Era Mike.

-Emma?A întrebat el. Ce s-a întâmplat? Unde te grăbești?

-Eu...I-ai văzut pe George și prietenii săi?

-Aam...Nu.

-Oh, eu...Dacă îi vezi, mă anunți?

-Da, ce vrei să...

-Poveste lungă.

-Okay.

Am fugit în curte. Nu erau acolo.

-Hey!Am auzit și o mână s-a așezat pe umărul meu. M-am întors și l-am văzut pe Ryan.

-Ryan!?

El mi-a zâmbit.

-Ai alergat?

-Eu...Da...

-De ce?

-Am... Căutat...Îl căutam pe Chris.

-E cu o fată. L-am văzut eu.

-Serios?

-Da.

-Ok.

Chris a trecut peste. Cel puțin așa sper.

***

Încă două minute până se sună. Eram in fața laboratorului de biologie când a apărut Jeremy.

-Jeremy! L-am strigat și mi-am pus mâna pe umărul lui.

-Emma, nu pot...

-Am crezut că suntem prieteni.

-Suntem, doar că...

-Și ție ți-a dat iubita ta interdicție la mine și Ryan sau ce?

-Uite, eu doar...Am oră, bine?

-Jer, nu îți lipsește Ryan? Ești fericit cu ele?

-Emma,...

Îl priveam serioasă.

-Da, Jeremy, aștept un răspuns.

-Da, îmi lipsește Ryan. Era prietenul meu cel mai bun după Mark.

-Și...?

-Nu, nu sunt fericit cu ele. Niciunul dintre noi nu e. În afară de George. Lui îi place de ea mai mult decât orice.

-Îl vrei înapoi?

A privit în jur apoi a răspuns rapid;

-Da.

-Super.

-Ce trebuie să fac?

❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

Hey, lume! Cum vi se pare cartea mea? Aștept păreri.

Ce așteptări aveți de la carte?