I found love

#26

Încă două săptămâni până la ziua Balului de final de an. Primul an de liceu. A fost un moment uimitor. Da, un moment. Parcă totul a trecut într-o clipă.

Ryan stătea pe iarbă, sub același pom care ne adusese aici de la început. Avea chitara în mână. Încerca să cânte ceva, dar mereu se încurca. Apoi și-a ridicat privirea nervos. M-am văzut. A zâmbit. Acel zâmbet...Voiam să fie permanent pe fața lui. Îmi transmitea o energie ciudată... Semăna cu teama, dar era alt gen de emoție. Mai profundă, mai sinceră, cu fluturi în stomac. Se extindea în tot corpul în doar o secundă.

Am zâmbit și eu. Eram fericită. Nu îmi păsa că Zack și Lexie m-au trădat, că Ryan era singur. Poate eram prea nesimțită, dar nu mai vedeam nimic în fața mea. Doar pe el. Am luat loc lângă el și acesta a oftat. Grijile au revenit. Zâmbetul s-a dus.

-Ryan, totul va fi bine!L-am asigurat punându-mi mâna pe umărul lui. Apoi capul. Îmi sprijineam capul pe el și priveam în față. O parcare cu elevi gălăgioși la o distanță nu enorm de mare.

-Sunt bine, Emma. Te am pe tine.

Am zâmbit. Eram roșie în obraji.

-Ar trebui să facem ceva ca să uităm de supărare. Ce zici să mergem în parc?

-Azi?

-E vineri. Nu mai ai teme. Și e însorit. E prea frumos ca să ratăm ocazia.

A stat puțin pe gânduri apoi a cedat:

-Bine...

-Mersi! Te iubesc!Am spus învingătoare și mi-am așezat mai bine capul pe umărul său. Puteam dormi acolo. Eram relaxată. El îmi mângâia părul. Era așa minunat. Nu mai doream că acest moment să se sfârșească.

***

Elena era în clasă. Stătea în bancă. M-am așezat lângă ea.

-Plictisită?

-Foarte. Știi, Adam m-a invitat să fiu partenera lui la bal.

-Dar asta e foarte bine. Du-te!

-Nu-s sigură că vreau să merg. Nu e de mine.

-Cum adică? Mergi cu amicii tăi, te distrezi,...

-Lumea mă judecă, trebuie să mă port ca o prințesă ținută în puf, să dansez pe tocuri...

-Dar asta nu contează. Noi suntem aici pentru tine. Cu toții.

-Bine. O să merg.

-Cu Adam?

-Și cu tine.

-Și cu mine.

Am încrucișat degetele mici ca semn de pact. Best Friends că întotdeauna

***

Ora patru după amiază. Ryan era deja în fața casei. Mi-am dat repede cu ruj și mi-am luat geanta. Am coborât scările și am deschis ușa imediat după ce acesta a ciocănit. Întotdeauna îl vedeam de la fereastra din hol când sosea. Iar el știa că voi răspunde în momentul în care ajunge în fața ușii.

Zâmbete împărtășite din nou. Exact ca în fiecare zi. Apoi salutul. Și el mă luă. Își puse mâna pe spatele meu, înconjurându-mi trupul.

Încă două săptămâni și școala se sfârșea. Nu mai aveam griji. Niciun test, nicio ascultare, viața e frumoasă.

Mergeam admirând cerul albastru, cântecele păsărilor, oamenii, cuplurile la fel de îndrăgostite ca și noi și elevii care se alergau și se băteau cu apă. Dar, în interior aveam niște emoții feroce. Dacă ceva nu mergea bine? Dacă planul eșua?

Și aici era! Intrarea în parc. Era mare, cât să cuprindă patru sau cinci persoane deodată. Tremuram. Dacă eșuam, totul se ducea de râpă.

-Mă scuzi, merg să iau niște înghețată.am anunțat eu.

-Okay.aprobă Ryan.

-Cu ce să fie?

-Cu banane.

-Bine.

Și am plecat. Când am ajuns la gelaterie am scos telefonul și am scris un mesaj rapid in timp ce așteptam la coadă.

Unde sunteți?

Cinci minute. Cele mai încordate din viața mea. Apoi telefonul a vibrat în mâna mea.

Lângă lac, banca a treia de la dreapta.

Am confirmat primirea mesajului cu un ok și am cumpărat înghețata.

M-am dus înapoi la Ryan care stătea pe o bancă, nu departe de intrarea în parc. Am luat loc și i-am înmânat înghețata.

-Haide să ne plimbăm! Vreau să văd lacul!Am propus.

Acesta a acceptat. Mă așteptam. Ar fi făcut orice pentru mine. Și eu orice pentru el. De aceea eram azi aici. Ne-am ridicat și am plecat spre zona stabilită.

Ne plimbam și discutam despre școală, despre bal, despre amicii noștri.

Apoi i-am văzut. Toți prietenii lui Ryan. Toți cu excepția unui anumit blond. George. Ne-am apropiat. Ryan a ezitat dar nu mai era cale de întoarcere. Mă urma supus chiar dacă nu dorea.

-Bună, băieți.am salutat eu.

Aceștia au răspuns. Situația era jenantă. Dar se merita.

-Ce mai faceți?Am întrebat.

-Bine.a răspuns Jeremy în numele tuturor.

Am zâmbit. Și el a făcut la fel. Apoi Ryan, urmat de ceilalți.

-Nouă ne e dor de voi.am început.

Ryan mă privi dur. Nu voia să fie umilit și să se ajungă la asta.

-Și nouă...răspunse Jer.

Am privit spre Ryan. Vorbeam din priviri. Ochii mei spuneau Haide, e șansa ta! Trăiește-ți viața! iar ai lui spuneau Dacă nu e bine? Mă tem.

L-am încurajat și am privit spre băieți. Apoi am rupt tăcerea:

-Vreau să reparăm asta. De fapt, Ryan, cred că amicii tăi (am spus intenționat  amici) vor să îți spună ceva.

Acesta privea uimit spre ei.

Mark a spus după o tăcere ciudată și tristă:

-Noi,...Noi toți cei prezenți (ceea ce îl excludea pe George), am luat o decizie. Am avut de ales între iubitele noastre și tine. Și credem că, în final, am ales bine. Suntem aici pentru tine, Ry.

Acesta zâmbi obosit ca și cum câștigase o luptă grea. Îi îmbrățișă pe toți și le mulțumi. Eram așa fericită că aproape săream de bucurie. Aveam acea senzație de parcă tot pământul de sub picioarele mele dispăruse. Zburam. Teoretic. Ryan s-a apropiat de mine și mi-a oferit îmbrățișarea pe care o meritam, mulțumindu-mi de mii de ori. Avea lacrimi în ochi. Lacrimi de bucurie.