I found love

#22

Vineri am petrecut cea mai mare parte din zi cu Ryan și prietenii lui. Cred că el încerca să îi obișnuiască cu prezența mea. Cel mai mult am vorbit cu Jeremy despre pian și cu George despre echipa de fotbal. Am aflat că va avea loc o preselecție peste câteva săptămâni pentru echipa care va prezenta școala la concursul de vară iar el era destul de ocupat cu asta acum. Perioada asta avea să fie grea și pentru Mark deoarece și el voia să participe. George îl ajuta după ore.

-Dacă vreți puteți rămâne să ne urmăriți.a propus blondul.

M-am uitat la Ryan și acesta a răspuns:

-De fapt, noi doi avem o întâlnire azi, îți amintești?

-Oh, da...Așa e... Scuze.

-Nu-i nimic. Putem veni săptămâna viitoare să vă ajutăm.m-am oferit eu.

-Ar fi super.s-a înviorat și blondinul.

Am zâmbit și am aprobat din cap.

După ore am plecat acasă ca să îmi fac un duș și să îmi schimb hainele. Am ales o pereche de blugi negri rupți și o bluză albă. Am folosit rimel și ruj pentru machiaj. Buzele mele erau roșii. Mi-am pus într-o gentuță câteva obiecte utile cum ar fi telefonul, șervețele, cheile de la casă și altele lucruri. La ora trei eram gata și Ryan apăruse în curea din fața casei. L-am văzut pe fereastră și am alergat la ușă. Am verificat dacă totul e bine și mi-am prins părul într-o coadă de cal apoi am deschis ușa. Acesta stătea în fața mea cu un trandafir.

-Ryan! Ai ajuns.am exclamat zâmbind. Intră.

-Am o surpriză. Nu aș vrea să întârziem. Ăsta e pentru tine.a spus întinzându-mi floarea. Am luat-o și am așezat-o într-o vază.

-Mersi.

-Arăți super!M-a complimentat el privindu-mă fascinat. Am zâmbit și i-am mulțumit din nou, de data asta pentru generozitatea sa. El era un gentleman. Eu știam asta.

-Putem pleca.am anunțat și am ieșit închizând ușa în urma mea.

El mi-a oferit mâna lui iar eu am acceptat. Am urcat în mașina sa parcată în fața aleii. Era o decapotabilă roșie. Ce pot spune? În zona în care locuiam noi casele și mașinile sunt foarte scumpe. Nimeni nu are o casă mică sau o mașină ieftină. Suntem un oraș de aristocrați. Dar oamenii sunt drăguți. Probabil că sunt fericiți dacă au tot ce își doresc. Iar munca nu este prea epuizantă.

Am luat loc pe scaunul pasagerului din față iar el era la volan. Avea permisul de jumătate de an. Nu era cel mai experimentat dar era foarte prudent. Nu mergea prea des cu mașina. Prefera plimbările la fel ca mine. Am observat câteva lucruri la el. De aceea știam și asta. Doar îmi amintesc că l-am mai văzut prin oraș. E și normal. Pe aici aproape toți se cunosc între ei.

Am auzit motorul și mașina a pornit imediat după ce cheia a intrat în contact. Am plecat. Priveam pe geam la lumea din jurul meu și mă întrebam unde era destinația acestei călătorii. El mi-a aruncat câteva priviri fugare pe care mă prefăceam că nu le observ. Nu mă simțeam bine din toate punctele de vedere. Nu trecusem peste Zack cu totul...

După jumătate de oră de condus am ajuns la marginea unei păduri. El a oprit mașina și am ieșit. M-a luat de mână și mi-a spus:

-Vino!

L-am urmat fascinată de natura din jurul meu. Păsările cântau vesele și fluturii zburau în jurul nostru. Mâinile noastre erau strânse iar eu nu știam dacă e bine așa. Dacă nu aveam să îl plac niciodată suficient? Am oftat și el a observat asta:

-Ești bine?A întrebat Ryan.

-Da.am răspuns.

Știa că orice încercare de a afla adevărul avea să distrugă ziua asta așa că a tăcut. Exact cum speram. Aveam nevoie de timp. Dacă el nu avea să înțeleagă?

Am ajuns într-un luminiș. Razele soarelui băteau printre crengile arborilor. El a luat loc pe o piatră mare. Acum el era cel care ofta.

-Ești bine?Am întrebat.

-Emma, pot să te întreb ceva?

-Sigur. Am spus chiar dacă știam că întrebarea avea să mă sperie și că răspunsul va strica tot ce era între noi într-un fel sau altul.

-Tu...Îl mai placi pe Zack?

Mi-am mutat privirea în jos, rușinată. Am tăcut. Nu știam ce să îi spun. Nici măcar eu nu știam ce simțeam. Voiam să nu îi mai iubesc pe el, dar încă era ceva acolo. Se stingea...Iubirea mea pentru el se stingea...O simțeam cum evada ușor din mine dar încă nu dispăruse complet. Voiam să îl plac pe Ryan. Dar nu eram pregătită pentru asta.

-Am înțeles.am auzit glasul lui în cele din urmă. De ce ai venit aici cu mine dacă îi placi pe el?Se revoltă. O meritam.

-Ryan, eu...Nu știu ce simt. Nu vreau să îl mai plac și îl urăsc pentru ce a făcut dar inimile nu se vindecă peste noapte. Necesită și ele timp. Și eu la fel...

-Atunci acordă-ți timp. Și eu îți voi acorda. Dar nu știu dacă te voi mai putea aștepta prea mult.

Am început să plâng. Să plâng pentru tot ce mi se întâmplase. Ryan s-a apropiat și m-a îmbrățișat.

-Ești în siguranță.a spus el.

-Nu, ai dreptate. Sunt de vină pentru tot. Zack m-a păcălit și Lexie m-a trădat. Tu suferi și eu...

Am tăcut. Ce mai puteam spune?

-Tu ești un înger minunat care se teme că lumea e prea mare pentru ea. Dar eu sunt aici, Emma. Și ți-am promis să te ajut.

-Faci toate astea doar ca să mă ajuți, nu?

-Da.

-Știi că m-aș putea îndrăgosti de tine doar ca să mă ajuți...De ce trebuie să fie așa?

-Pentru că te iubesc.a spus privindu-mi ochii umezi de lacrimi. S-a apropiat și m-a sărutat pe frunte apoi m-a ținut în brațe până la ultima mea lacrimă.