Temeri

Capitolul 4.

      Sunt trezită de soneria telefonului meu. Ecranul îmi arată același număr necunoscut, probabil că e Raul.

          —    Da, mormăi eu.

          —    Dacă prințesa poneilor s-a trezit, ar putea să vină la regele întregii planete? Îl cam doare capul și are o stare nașpa, îmi spune Raul.

          —    Ar trebui să știi că suntem în democrație, regii nu mai au niciun fel de putere, îi spun amuzată.
Stai, a zis "prințesa poneilor"? Ce idiot!

          —  Mă rog, grăbește-te, îmi spune. 

          —  O să fiu ca un melc, îi spun cu un zâmbet imens.
Mă uit la telefon și realizez că mi-a închis. De două ori idiot!
Mă schimb rapid și o apelez pe Simona.

           —  Hei, Ianna. Ce-i?

           —  Vii la cafeneaua noastră azi la 13:00?

           —  Sigur, ne vedem acolo.
De obicei nu avem conversații așa scurte, dar cum azi ne vedem, preferăm să discutăm mai multe când față-n față. Îmi fac un duș și mă spăl pe dinți, îmi iau geanta și scot telefonul.
Chem un taxi ce ajunge rapid. La fel de rapid ajung la casa ”suferindului”.

       Bat de două ori în ușă și nu primesc niciun răspuns. Ajung să număr zece bătăi. Mă decid să renunț dar chiar atunci ușa se deschide și apare Raul mânjit de înghețată pe față. Mă abțin cu greu să nu râd.

           —  A, tu erai, îmi spune Raul plictisit.
Nu am șansa de a-i răspunde, căci împinge ușa care se închide.
Amuzamentul îmi este înlocuit de furie.
Acum plec! Nu mai stau nicio secundă.
Aproape ies pe poartă dar un strigăt mă face să mă întorc.

            —  Întoarce-te, nu au trecut trei ore, îmi spune Raul din prag.

   Ah, se pare că și-a șters înghețata de pe față.
Aș vrea să plec, dar sunt obligată de contract să rămân.
Mă întorc și deschid ușa, nu mai aștept să mi-o deschidă el.
Îl găsesc tolănit pe canapea.

           —  Ești un mare dement!
Nu mai pot să-mi țin ura în frâu. Pare că sunt needucată - am dat buzna în casa lui - dar el e pur și simplu un afurisit.

           —  Da, bine. Dă-mi o pastilă, îmi spune el fără să-și ridice privirea dintr-o carte.
Unu. Doi. Trei. Gata, m-am liniștit.
           —  Unde sunt pastilele?

           —  În camera mea.

      Ajung în camera lui și încep să caut. Medicamentul de care are nevoie nu este pe birou. Mă răsucesc încercând să văd dacă nu-i altundeva.

           —  Nu le-ai găsit? A, sunt în camera mătușii mele, îmi spune Raul zâmbind.

      Raul se întoarce cu o pungă mare în care se află medicamentele scrise de mine pe o foaie. Nu sunt multe, dar sunt importante.
Îmi aruncă punga în față, aproape de nas.  
Pun punga pe birou și caut medicamentul potrivit.

         —  Poftim, îi întind pastila.

         —  Nu pot s-o iau fără apă, îmi spune încruntându-se la mine.
Știu și eu geniule că nu o poţi înghiţi fără apă !

         —  Unde găsesc apă ?

         —  În frigider, îmi spune sec.
      Ies din cameră și constat că am uitat să-l întreb unde îi este bucătăria. Dar mă descurc. Cobor și o iau pe un hol micuț. Se pare că am găsit bucătăria.
Aproape mă împiedic de masa lungă din centrul bucătăriei. Am început din nou să mă holbez pe pereți, la frigider, la scaune, la podea și celelalte lucruri. Sunt obișnuită să mă holbez, nu sunt impresionată de bucătărie.
Deschid frigiderul și iau sticla de apă plată. În frigider sunt vreo cinci cutii mari de îngheață.