Capitolul 2.

2.5K 169 11
                                    

- Marinescu și Ianna, vreau ca voi două să vă ocupați în mod special de Raul Matache, pacientul de la salonul zece. A trecut printr-un accident de mașină minor și are comoție cerebrală, ne spune domnul doctor Tomescu.

Sincer nu știu de ce îmi pronunță prenumele, ar trebui să-mi spună Damian. Toți doctorii mi se adresează așa. Într-o zi îl voi întreba, deși nu cred că mă simpatizează, doar Simona crede asta.

- Am înțeles, domnule doctor, spune Simona cu un zâmbet înghețat.

Probabil îi e lehamite de „ordinul" dat de domnul doctor Tomescu. Niciodată nu l-a suportat din pricina atitudinii pe care el o are cu Simona. Și eu am observat asta. În preajma Simonei, domnul Tomescu se plânge de ineficiența unei asistente. Nu-i pronunță numele, dar e evident.

- Hai să mergem, îmi spune Simona oftând.
Acum îmi dau seama că la salonul zece e pacientul ăla frumos. Măcar ochii mei vor avea o priveliște frumoasă.

Ajungem în salon și îl găsim pe
Raul - parcă așa îl cheamă- în picioare. Este agitat căci se plimbă de colo colo.

- Nu trebuia să vă ridicați din pat, îi spun pacientului care se întoarce spre mine.
Are hainele pătate de puțin sânge
E brunet, are ochii albaștri, părul îi este tuns la fel ca celorlați băieți și buzele îi sunt cărnoase de un roz aprins.

- Nu-mi spune „domnule", nu-mi place. Mă faci să mă simt ca tataia.

Mi-a năruit speranțele, credeam că e bine-crescut. Speram ca el să nu fie tipicul tânăr bogat și arogant.
Majoritatea băieților de bani gata sunt aroganți.

- Vă rog să vă așezați, trebuie să vă fac o injecție, îi spun calmă, simțind gustul răzbunării.

- Nu poți să îmi faci injecția aia nenoricită în mână? mă întreabă aruncându-mi o privire plină de dispreț.

- Nu, dar mai comod pentru dvs. ar fi să stați întins în pat, îi spun tare.

- Fă-mi-o în mână, îmi spune întinzându-mi mâna.

- Nu înțelegeți, injecția trebuie făcută în fund, îi spun abținându-mă să nu râd. Normal că nu trebuie să îi fac nicio injecție în fund, fac asta pentru a-i vedea reacția.

Abia acum observ că Simona a plecat. Ah, m-a lăsat singură cu ăsta.

- Drăguțo, dacă vrei să mă vezi dezbrăcat, doar spune-mi, îmi zice cu un zâmbet pervers pe față.

Cum naiba mi-a zis? Dumnezeule, urăsc să mi se spună așa.

- Drăguțule, tocmai pe tine nu voiam să te văd dezbrăcat. Dar meseria îmi cere să mă ocup de toți pacienții, din păcate.

- Consideră-te norocoasă că ai avut privilegiul de a mă vedea. Acum dă-mi dracu' o pastilă că îmi explodează capu', îmi spune masându-și tâmplele. Mă abțin cu greu să nu râd, îmi mușc buza atât de tare încât îmi dă sângele, sper că nu a observat asta.

- Stați o secundă, vă voi da Acetaminofen, îi spun zâmbind.

- Nu-mi mai spune așa și dă-mi aceta d-ăla, o să-mi văd creierul împrăștiat pe jos, îmi spune cu ochii închiși.

Îi întind paharul cu apă și pastila. Se încruntă la mine și apoi își mută privirea spre mâinile mele.

- E mare! se revoltă el.
- Nu-i chiar așa de mare, doar înghite asta.

TemeriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum