Temeri

Capitolul 8.

     Mă trezesc abia când aud un sunet puternic. Mă doare capul, sunt îmbrăcată într-un tricou urât, și nu sunt în camera mea.
În afară de tricou, mai am, ei bine.. Nimic. Încerc din răsputeri să-mi amintesc ce s-a întâmplat ieri; în zadar.
      Raul intră în cameră și zâmbește. Acum știu ce s-a întâmplat. Ieri m-am îmbătat și el a profitat de asta. Ce gest meschin !
     Mă ridic din pat și ajung la el. Îi dau o palmă pe care sper să nu o uite niciodată.

        —  Ești un cretin !
Acum îmi dau seama cât de scurt e tricoul. Când am întins mâna s-a ridicat.
      Ies din cameră furtunos și intru în camera mea. O să plec imediat de aici. Mă îmbrac și îmi pun toate hainele în geantă. Înainte de a pleca trebuie să vorbesc cu Luca.

     Cobor și îl văd pe Luca intrând. Îl apuc de gulerul gecii.

        —  De ce l-ai lăsat, Luca ? De ce ?
Încerc din răsputeri să-mi țin lacrimile în frâu și reușesc. Înțeleg că am fost beată și am greșit bând, dar idiotul de Raul nu trebuia să profite de chestia asta.

      —  Despre ce vorbești ?
Luca se uită uimit la mine. Nu știe sau se preface ?

        —  Înțeleg că a fost decizia mea de a bea, dar de ce nu ai intervenit ? Stai, iartă-mă. El ți-e prieten, eu sunt doar o străină.

Blondele împreună cu Raul se uită la mine ciudat. Mă cert și o fac pe bună dreptate. Ar trebui să nu se mai uite așa la mine.

       —  Tot nu am înțeles ce s-a întâmplat. Ce să știu ? Am fost plecat.

Dumnezeule, de ce țip la Luca ? A fost plecat. Dar pe Raul tot nu-l las. Cum a putut să profite de mine ?

      Mă așez în fața lui Raul punându-mi mâinile pe șolduri. Știu ce s-a întâmplat, adică îmi imaginez. Dar acum că m-am calmat puțin, vreau să aud și partea lui de poveste.

       —  De ce ai făcut asta ? îl întreb oftând.
Sper doar să nu-mi răspundă în stilul său caracteristic.

        —  Nu știu, trebuia să te las să te arunci de pe acoperiș. Trebuia să te las să dormi murdară; trebuia să te las să călărești o mătură. Îmi pare rău că ți-am interzis toate acele lucruri. N-aveam de unde să știu că tu o să fii isterică de dimineață. N-aveam de  unde să știu că vei crede că m-am culcat cu tine.

Poate că am exagerat, poate că el chiar nu e ca majoritatea băieților care atunci când găsesc o fată beată profită de ea. Ce situație penibilă am creat.

     Mă întorc spre cele două blonde. Înainte de a-i cere scuze lui Raul ar trebui să le întreb și pe ele. Ele nu ar avea de ce să mintă.

      —  Este adevărat?
      —  Da, este. Dacă nu era el probabil că erai la spital sau în cel mai fericit caz, probabil te-ai fi trezit murdară, spune Rebecca.
Ce am făcut ? Trebuie să-i cer scuze lui Raul. Mă întorc la el, dar fug în camera mea. Mi-e rușine, mi-e rușine de faptul că m-am îmbătat, mi-e rușine că l-am lovit.

     Mă așez pe pat și privesc în gol. Capul îmi zvâcnește, piciorul dă semne că și el mă va durea. Nu știu ce să fac. Să cobor ? Dar cum să dau ochii cu Raul ? Mai bine aștept.

      —  Pot să intru ?
Cel care întreabă este Luca, iar asta mă bucură. Dacă ar fi fost Raul probabil i-aș fi spus că nu.

       —  Da, răspund după câteva secunde.
Luca intră și se așază pe pat. Eu îmi las capul în jos. Pentru ce m-am certat cu el ? Sunt așa de idioată !