Temeri

Capitolul 11.

      — Trezește-te! Te-a sunat iubitul tău.
Mara mă zgâlțâie făcându-mă să mă trezesc dintr-un somn foarte plăcut.

      — Despre ce vorbești? o întreb frecându-mă la ochi.
      — Te-a sunat Paul. M-a rugat să-ți spun că la ora 12:00 vine să te ia, a mai spus și că te iubește mult.

   Despre ce tot vorbește cumnata mea? Cine este Paul? Cine mă iubește? Înșfac telefonul din mâna Marei și verific să văd cine m-a sunat. Aș fi râs în altă situație, cumnata mea a vorbit cu Raul. Iar idiotul de Raul i-a spus că sunt iubita lui.

     — Îl cheamă Raul. Și nu e iubitul meu, îi spun rușinată.
     — Da, sigur. Ar cam trebui să te pregătești, e deja 11:00.

   Mara iese din camera mea chicotind. Probabil că nu m-a crezut când i-am spus că Raul nu e iubitul meu. Dar să creadă ce vrea.

    Mă ridic din pat fără vlagă. Aș mai fi stat, era așa de bine acolo. Raul vine să mă ia ? Unde ? A uitat că sunt asistenta lui.

   La ora 12:00 aud un claxon. Mă uit pe geam și îl văd la volan. Fir-ar, nu ! Azi fratele meu nu lucrează. O să îmi pună tot felul de întrebări.

   Ies încet din cameră. Din păcate fratele meu mă vede și se pune în fața mea.

      — Cheamă-ți iubitul, vreau să vorbesc cu el, îmi spune Valentin având mâinile încrucișate.
     — Dar nu..., fratele meu ridică o mână având în continuare o mină serioasă.

    Ies din casă hotărâtă să îl oblig pe Raul să îi spună fratelui meu că totul a fost o minciună.

    Raul stă în continuare în mașină. Când mă vede iese din mașină afișând un zâmbet imens.

     — Idiotule, du-te și spune-i fratelui meu că totul a fost o minciuna. Spune-i că nu ești iubitul meu.
     — După tine, îmi răspunde la fel de zâmbăreț.

    Fratele meu deschide ușa. Raul intră primul. Pășesc încet spre intrare, însă sunt luată prin surprindere când fratele meu imi închide ușa în nas. La nici două minute primesc un mesaj de la Raul. Îmi spune să intru în mașină. Și asta fac, intru în mașină așteptând.

    Rămân șocată când îi văd pe Valentin și pe Raul râzând și împreunându-și mâinile așa cum numai băieții o fac. Sper ca Raul să îi fi spus adevărul.

     — Ești pregătită? mă întreabă Raul introducând cheia în contact.
     — Pentru ce?
     — Mergem în parc, îmi spune uitându-se în oglindă. Azi se vor întâmpla multe. Trebuie să trăim clipa, Ana.

    Mă numesc Ianna, nu Ana! Nu e chiar așa de greu de pronunțat. Cum ar fi fost dacă i-aș fi spus Aul?

      — Numele meu este Ianna, nu Ana! Țip cât să acopăr muzica de la radio.
      — Da, mă rog, cum zici tu.

   Raul oprește în parcarea alăturată parcului. Cobor încet. Să merg cu el? Cine știe ce prostii îi trec prin cap.

      — Haide, doar nu o să stai acolo, îmi spune luându-mă de mână.
Urăsc acest gest! Credeam că nu o să mai facă asta. A făcut-o când abia ne cunoșteam și o face și acum.

     — Urcă, îmi spune.
În fața mea este o hidrobicicletă. Nu pot face asta!

   — În aia? Nici gând. Aș putea cădea din chestia aia.
    — Serios? Așa fricoasă ești?

   Da, sunt fricoasă. Nu o să mă urc în veci în aia. Dacă o să cad în apă o să mă înec. Pentru că Raul o să râdă că un idiot și până să sară eu mă voi îneca.