Poezie Fara Sens

plouă

Plouă în noi cu lumină...
Artificii de speranţă,
muzica- n ecouri sacre
pierdută într-o inconvenabila surdină.
Încolțeşte fericire, la margine de lume
în orizonturi eterne
privite într-o seară cu stele,
în doi.
Alternanţă obositoare de clipe scurse
fără însemnătate
Amalgam proportional de suflete
nefiresc de pustii.
Nu reuşim să ne identificăm cu realitatea
În care noi trăim doar pe jumatate,  poate
chiar pe sfert, Iubire...
Dar ştiu sigur
Că ploaia de Noiembrie colorată prea intens, e numai a noastră
Şi îmi place să-mi spun
Că noi nu suntem degeaba
Suntem, şi atât, în ploaie.
Poate ne-am putea îneaca existenţa în regrete, în stropi grei şi săraţi de vise uscate, inerte
Dar noi zâmbim în ploaia noastră, ploaie de iubire.
În care trăim
şi visăm.
Ştim, privindu-ne în ochi, că lumea ne aparţine, că totul e posibil.
Şi ne lăsăm cuprinşi de fericire, ca într-o îmbrățişare nesfârşită...

Suntem altfel.
Iubim şi visăm diferit, tiparele şi asteptările le am distrus.
Ne-am găsit pentru că aşa trebuia să fie, pentru că am privit prea mult stelele separaţi.
Şi ne-am scris povestea cu stropi uşori
de speranţă, poezii colorate de sentimente.
Pisi, limita e cerul când
Plouă în noi cu lumină...