Poezie Fara Sens

Rămâne

Pur si simplu
între stele, între zei şi într-un
profan nedefinit,
S-a născut acel fel de iubire
despre care scriau nebunii secolului
romantic întârziat.
Şi transpusă fiind în
"Eu si Tu",
O singură sintagmă sacră
pentru doua entități premordiale,
Dragostea s-a fragmentat tragic în
milioane de vise
despre eternitate
şi infinit,
vise pe care urma să le colorăm
cu acuarele la întâmplare.

Iar din toate aceste pastele de
speranță şi
omnisciență universal valabilă,
Rămân doar culori slab contrastate,
şi raporturi între formele
a ceea ce a însemnat cândvaUniversul
Nostru.

Rămân din sinfonii doar note, timidă armonie a unui cântec pierdut
în vara-n care m-ai văzut prima dată,
Din anotimpuri înşirate la gât doar ore, târzii si friguroase,
în care mă îmbrățişai.
Din sufletul tau, rămân doar eu, dupa ce vântul va lua cu el durerea.
Iar din sufletul meu, tu...Când vara se va termina.

Va rămâne din frica să te pierd
doar veşnicia.
Cu care am să te învelesc,
când noaptea îți va
Număra clipele singur.

Vei recunoaste culoarea atingerii
mâinii mele
Cum recunoşti zăpada, când copilul din tine aşteapta acordul să se joace.
Şi-ti vei aminti acea piesa, căci
îndrăgostitul va astepta să fie
sedus din nou.
Te pierd prin vise cu fiecare secundă, în ceea ce va rămâne dupa noi.

Şi în veşnicia rămasă,
am să te sărut.