Coridorul patru (Finalizată)

Treisprezece

Eu, tu și mama. O combinație ce mă speria.

          

           Zorii zilei ne-au găsit îmbrățișați, pe acea bancă din parc, fără ca măcar să ne dăm seama de trecerea timpului. După acel sărut tu pur și simplu te-ai transformat, ai făcut ceea ce eu credeam că e imposibil.

          Ai vorbit. Ai început să-mi vorbești despre tine, iar eu nu puteam fii mai bucuros.

          Mi-ai spus despre Rich și Max, cum te-ai întâlnit într-o dupamiază cu ei în parc. Cum te-au urmărit până acasă și ți-au repetat într-una că ești frumoasă, următoarele zile făcând la fel. Apoi nici nu ți-ai dat seama cum ți-ai făcut un obicei din a te juca cu ei în fiecare zi. Ai spus:

— Ei mă fac tot timpul fericită.

          Mi-ai povestit despre Melody, cum că vă cunoașteți încă de la grădiniță și că și ea este un geniu. V-ați împrietenit deoarece o apărai mereu de cei ce râdeau de ea pentru că e naivă sau profitau pentru că e așa bună la suflet.

           Când ai ajuns la Greg ai spus doar un singur lucru:

— E ca un frate pentru mine. M-a apărat.

Aș fi vrut enorm să-mi spui mai multe, dar nu doream să te presez. Mă întrebam cum te-a putut apăra el? Nu este tocmai un băiat puternic. Și oricum, de cine te putea apăra când tu înspăimântai pe toată lumea?

          Ai evitat să vorbești despre Sasha, lucru pe care l-am observat, dar la fel ca în cazul lui Greg, am tăcut.

          În schimb mi-ai vorbit despre familia ta. Ai spus că locuiesc undeva în susurbiile orașului și de aceea ești nevoită să locuiești la mătușa ta pe perioada liceului. Știam că acum suntem în vacanță și nu înțelegeam de ce nu erai acasă.

           Dar m-ai lămurit tot tu spunându-mi că voi aveți vacanță mult mai târziu decât noi și că în perioada aceasta mergeți doar de două ori pe săptămână la școală.

          Îmi doream ca acea noapte să dureze la nesfârșit. Îmi era frică că odată cu apariția soarelui, tu aveai să te închizi din nou asemenea Reginei Nopții. Ai să dai totul uitării și ai să fugi din nou de mine.

          Acea teamă s-a evaporat când te-ai ghemuit mai bine la pieptul meu și ai întrebat:

— Crezi că ar fi OK dacă aș rămâne la tine în noaptea asta? Mai bine zis, ziua asta?

           Ți-am sărutat ușor creștetul capului și ți-am șoptit un ,,desigur prințeso" deși pe dinăuntru eram extrem de emoționat.

          Nu mă deranja ideea de a duce o fată acasă, mai fuseseră înaintea ta, dar tu erai diferită, îmi doream să nu fac ceva greșit care să te alunge. Îmi era frică și de mama, pentru că ea avea acest dar de a fi mult prea curioasă și de a pune prea multe întrebări, iar asta nu era pe gustul tău.

          Cu toate astea nu puteam rata ocazia de a te ține lângă mine cât mai mult. Astfel, ți-am prins mâna în a mea ieșind din îmbrățișare, apoi m-am ridicat în picioare tu făcând la fel.

           Ajunși în fața ușii apartamentului meu, aș fi vrut să te avertizez în perivința mamei, dar nu am avut timp deoarece aceasta sa deschis. Pe ea ieșind chiar mama, care imediat cum m-a văzut a sărit efectiv pe mine strângându-mă în brațe.

— Oh Doamne, Paul! Am fost atât de îngrijorată! Ce a fost în capul tău? De ce nu mi-ai scris nici un mesaj? Unde ai fost până acum? Ești bine?

          Înainte de ultima întrebare sa îndepărtat de mine examinându-mi fața, pe urmă corpul, iar în final privirea i-a ajuns în dreapta mea, acolo unde tu erai. Fața i sa luminat brusc și un mic zâmbet și-a face loc în colțul buzelor ei.

— Scuze scumpo, eu sunt doar îngrijorată.

Nu m-an putut abține și am corectato zâmbindu-i înapoi:

— Prea protectivă.

— Oricum, nu obișnuiește să dispară așa, fără să anunțe. Asta e regula.

          Mama și-a făcut mereu griji în privința mea, așa că, pentru binele ei, am inventat acea ,,regulă" care spune că am voie să merg oriunde, dar trebuie să-i scriu măcar un amărât de mesaj în care să o anunț.

— Scuze mamă, ți-am spus aseară că ies să mă plimb și așa am făcut, dar s-a întâmplat să mă întâlnesc cu...

— Ria, mi-a tăiat-o rapid, fâcându-mă să mă încrunt, iar pe tine să mă privești nedumerită.

           Am ridicat din umeri, ea a continuat:

— Eu sunt Miriam. Îmi pare așa bine să te cunosc însfârșit! Paul mi-a spus multe despre tine.

           Nu ți-am spus nimic.

— Fără să vrea, a completat lunându-te în brațe.

          Eu încă eram încruntat în timp ce ea ne-a făcut loc să intrăm.

           Ajunși în bucătărie te-am îndrumat spre unul din saunele, ce se află în jurul mesei, apoi m-am așezat lângă tine.

— Știu că este în jur de cinci jumătate, dar ați vrea micul dejun sau o cafea? a întrebat, îndreptându-se spre aparatul de cafea cu două cești în mână.

— O cafea e suficientă. Mulțumim! ai spus tu zâmbind.

          A pus trei căni de cafea pe masă, s-a așezat în fața noastră și și-a aprins o țigară spunând:

— Uneori am impresia că din cauza mea are și el acest viciu.

— Nu exagera. Știi că nu ai avut nici o legătură, spun aprinzând la rândul meu țigara și explicându-ți din priviri că e OK dacă îți dorești să faci același lucru.

— Și Ria, ești colegă cu Paul?

           La naiba! A început. Ține-te bine Ria.