Coridorul patru (Finalizată)

Trei

    Știi, noi am împărțit și o țigară...

Era primăvară, una din cele mai însorite zile. Stăteam pe o bancă în parcul de lângă liceu așteptând-o pe Katy.

Mai aveam o jumătate de oră până când ea avea să vină, astfel, m-am rezemat mai bine de bancă lăsându-mi capul pe spate și am închis, în același timp, ochii. Am stat așa în liniște câteva minute până când niște țipete mi-au captat atenția.

Erai tu, mergeai dintr-o parte în alta în fața unei bănci vorbind la telefon și gesticulând continuu, păreai cu adevărat furioasă. M-ai făcut să zâmbesc, erai așa amuzantă prințeso.

Mi-am scuturat capul reluându-mi poziția. Nu voiam să mă prinzi iar holbâmdu-mă la tine. Țipetele au încetat după câteva minute, dar au fost înlocuite de sunetul unor pași.

Dacă faptul că treceai pe acolo nu m-a făcut să te privesc, când te-am simțit așezându-te lângă mine nu m-am putut abține.

Nu te uitai la mine, ochii îți erau fixați în telefon, sprâncenele foarte încruntate, iar cu degetele apăsai nervoasă pe ecran. Am vrut să mă ridic, dar mâna ta întinsă peste abdomenul meu m-a făcut să mă opresc.

— Rămâi! ai ordonat și eu am înghițit în sec. Am dat de dracu', gândeam.

Mi-am rotit privirea în jur sperând ca nimeni nu ne vede. Din fericire parcul era gol.

— Uite, eu chiar nu..., am început să îți spun, dar tu m-ai oprit.

— Taci, ai rostit simplu, fără ca măcar să-mi arunci o privire.

Mi-am pus coatele pe genunchi rezemându-mi fața în palme. Să te văd cum mai scapi din asta, îmi spuneam în gând. Știam că nu am voie să te supăr, din două telefoane îmi puteai face viața, în liceu, un calvar.

— Dă-mi o țigară, te-am auzit din nou.   

Mi-am întors privirea spre tine, acum te uitai la mine, iar când ți-am întâlnit abanosul din ochi un fior mi-a străbătut șira spinării. Nu mai vedeam nici o sclipire, erau doar goi, reci și înfiorători. Ca și cum te privea însăși diavolul.

Atunci a fost prima dată când m-ai speriat, prințeso, și nu eram speriat doar pentru că erai un patru. Eram speriat de faptul că, cu fiecare secundă care trecea mă simțeam tot mai aproape de iad. Îl puteam vedea în ochii tăi, dar nu erau acele flăcări obișnuite, semăna mai mult cu un tărâm înghețat care ar face și iernile geroase din Antarctica să tremure.

Mi-am scuturat ușor capul luându-mi privirea din a ta, am scos pachetul din buzunar si ți l-am întins fără să te privesc. L-ai luat rapid din mâna mea, am auzit sunetul brichetei apoi pe tine cum inhalai cu pofta nicotina.

Am stat în liniște un timp, nu știam ce ar trebui să spun, de fapt nu voiam să spun nimic. Căutam în gând un mod prin care să pot pleca mai repede, dar în mintea mea nu se afla nimic în afară de ochii tăi. Încercam din greu să-i ascund într-un colț, să-i fac cumva dispăruți, ei continuau să vina iar și iar. Simțeam că mă sufoc.

— Mă mai ții mult cu mâna întinsă? ai întrebat. 

Mi-am făcut curaj și te-am privit din nou, țineai țigara de jumătate consumată, între doua degete, întinsă spre mine.

— Nu sunt inumană, oricare ar fi impresia ta despre mine, ți-ai dat ochii peste cap în timp ce eu eram paralizat.

Prima dată am fost confuz apoi uimit si ultima dată nesigur.

Confuz pentru că nu înțelegeam de ce îmi întinzi țigara.

Uimit, în momentul în care mi-am dat seama că tu vrei să o împarți cu mine.

Nesigur pentru ca nu îți înțelegeam gestul. În capul meu circulau o mulțime de întrebări. Ce dracu' ar trebui să fac acum? Dacă se supără? Dacă doar mă testează?

— Este ultima ta țigară. Nu pot doar să ți-o fumez apoi să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. Poftim! ai întins-o mai mult spre mine.

Te-am mai privit o dată evitându-ți ochii, apoi cu mișcări nesigure am luat-o între degetele mele.

— Mulțumesc, ai șoptit încet înainte să te ridici.

Am văzut urma unui zâmbet pe fața ta și undeva în adâncul minți mele se forma ideea că te-am făcut să te simți mai bine.

Am privit țigara dintre degetele mele, era aproape gata. Dintr-un gest involuntar am dus-o la buze și am tras lacom.

Alea au fost cele mai bune trei fumuri din viața mea. Îți jur!