Coridorul patru (Finalizată)

Șaptesprezece

Știi care a fost enigma copilăriei mele?

          

          M-am trezit dintr-o dată lovind cu palmele patul în căutarea trupului tău. Nu erai acolo.

          Ridicându-mă buimac în fund am început să-mi masez fața cu palmele din cauza durerii de cap pe care o simțeam. Toate amintirile cu noi mi se derulau în minte cu o viteză uimitoare și adevărata problemă era că toate păreau doar un vis. Un vis atat de frumos.

          Mi-am luat telefonul de pe noprieră pentru a vedea ora, dar un mesaj de la un număr necunoscut mi-a atras atenția. Un zâmbet a prins contur pe fața mea atunci când l-am deschis.

            A trebuit să plec. — Ria

           Deci nu am visat. Ea chiar a fost aici.

           Am continuat să zâmbesc în drumul meu spre duș, apoi în cel spre bucătărie unde mă aștepta o cană de cafea alături de o farfurie plină cu omletă. Rememoram fiecare clipă din acea noapte, fiecare atingere, privire sau sărut. Și toate îmi păstrau zâmbetul intact.

           — Începeam să îmi fac griji pentru tine.

           Vocea mamei sa făcut auzită făcându-mă să-mi îndrept toată atenția spre ea.

          Nici nu îmi dădusem seama că era acolo atât de pierdut în amintiri eram. Avea un zâmbet atotștiutor pe buze, iar privirea ei mă analiza din cap până în picioare așteptând, parcă, o reacție din partea mea.

         — De ce? am întrebat neînțelegând îngrijorările ei.

         — Băiatul meu îndrăgostit, a spus ea chicotind. Tocmai ai dormit nemișcat o zi și o noapte.

          Sprâncenele mele s-au ridicat imediat trădându-mi uimirea. Din cauza mesajului tău nici măcar nu am verificat ora și nici lumina soarelui ce bătea în geamul bucătăriei nu îmi dâduse de bănuit. Mintea mea era complet absorbită de tine.

          — Ria a plecat acum câteva minute, dacă te întrebi. Spunea că trebuie să ajungă undeva.

          La dracu' . Nu mă puteam trezi mai repede? Cât de idiot sunt.

          Nu ai idee cât de rău mi-a părut că am dormit atat de mult. Voiam să mă trezesc cu tine în brațe, să-ți simt corpul lipit de al meu și să-ți văd zâmbetul. Să mă trezească un sărut. Oh, și cât de frumos ar fi fost dacă aș fi primit încă un sărut.

          Am oftat frustrat, apoi mi-am amintit că eu trebuie să am o discuție cu mama. Una cu un subiect ce te includea.

          — Că tot venii vorba, de unde o cunoști? am întrebat înainte da a lua cana cu cafea și a mă îndrepta spre balconul sufrageriei.

          Exact ca de obicei ea a venit după mine și s-a ajează pe unul dintre cele trei scaune ce înconjoară măsuța de cafea.

          Aprinsesem o țigară studiindu-i chipul în așteptarea unui răspuns. Un zâmbet amuzat ia împodobit imediat fața, apoi mi-a spus pe un ton nevinovat ridicând scurt din umeri: