Coridorul patru (Finalizată)

Unu

Știi când te-am văzut prima dată?

           Sunt sigur că nu, nu ești genul de persoană care acordă atenție celor din jur. Probabil nici nu m-ai remarcat, dar eu nu am să uit vreodată ziua aia, prințeso.

           Eram în baia liceului înconjurat de câțiva prieteni. Încăperea era plină de elevi care se grăbeau să-și termine țigările înainte ca vreun profesor să le strice mica plăcere.

          Băiatul care păzea ușa s-a întors în direcția mea și mi-a șoptit:

          — Patru.

           Ca mai apoi să facă pași mari spre peretele opus ușii.

          Nu îl înțelegeam. Patru, înseamnă doar un singur lucru, dar asta nu-i posibil, mi-am zis în gând.

          Și atunci ai apărut, înconjurată de prietenele tale. Ai pășit prima, parcă vrând să arăți că tu ești cea care conduce tot acel grupuleț al vostru. Nu ai acordat atenție nimănui doar ți-ai lipit spatele de perete și ți-ai aprins țigara mai relaxată decât toți. L-am zărit apoi pe Greg, unul din vecinii mei, mergând spre voi. Tu nu știai atunci, dar Greg și cu mine am fost prieteni cândva, până când a intrat la același liceu la care eu eram deja doar că el a ajuns la trei.

          S-au strâns toți în jurul tău așteptându-și rândul. Duceai țigara de la o gură la alta și zâmbeai ca o mama când își privește copiii. Atunci am știut că de fapt tu erai cea curajoasă dintre ei. Cel care ține țigara e cel curajos, asta este doar una din regulile nescrise, dar știai deja asta.

           Când țigara a ajuns din nou la tine, ți-ai ridicat privirea și m-ai prins holbându-mă. Ce ai crezut atunci? Cred că arătam ca un fraier. Privirea ta a rămas în a mea mai puțin de o secundă. Am crezut că o să te uiți la mine  scârbită, dar tu doar ți-ai întors capul repede și te-ai prefăcut atentă la discuțiile din jurul tău. Te-ai rușinat? Te-am intimidat? Ai crezut că nu sunt demn de atenția ta?

          Am continuat să te privesc, nu erai deloc cea mai frumoasă fată din încăpere. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, erai chiar urâtă, sau cel puțin așa te-am considerat atunci. Singurul lucru frumos la tine erau ochii negri, mai negri decât am văzut vreodată.

          Totuși transmiteai superioritate, era ca si cum ne strigai în față tuturor: ,,Sunt mai bună decât voi!" Și asta mă fascina cumva, părea ca toată lumea te consideră extraordinară doar pentru că tu le impuneai.

          Vedeam cum oamenii din încăpere vă aruncă priviri, șușotesc, dar voi păreați total dezinteresați. La început am crezut că e din cauză că erați din partea opusă a școlii și nu înțelegeau cum ,,Majestățile voastre" ați ajuns tocmai aici, printre noi, muritorii de rând, care nu au fost la fel de inteligenți si nu au putut ajunge din prima la coridorul patru sau măcar trei. Dar acele șoapte erau doar din cauza ta, tu erai mai mult decât un patru, le era teamă de tine și eram tare curios de ce.

          Făceați gălăgie, vorbeați tare și râdeați în gura mare doar pentru a vă face mai mult simțită prezența. Katy deja bătea din picior exasperată, nu suporta când cineva îi lua atenția, iar voi, doar prin simpla prezență, ați făcut-o.

          — Paul, hai să mergem, nu-i mai suport pe îngâmfații ăștia. De ce te uiți la ei? Nu vezi că vor numai atenție? Oricum, ce caută ei aici? mi-a spus ea, și eu doar am ignorat-o, continuând să vă privesc.

         — Anul viitor o să fim și noi acolo, abia aștept să le dau o lecție, completează.

          Nu puteam sa îi dau atenție. Oricum tot ce își dorea încă din primul an era să ajungă pe coridoarele importante, iar noi fiind coridorul unu, doar în ultimul an puteam avea acest ,,privilegiu".

         Pentru mine era neimportant, deși popularitatea îmi plăcea, nu o voiam neapărat, nu mă simțeam în stare să suport toate acele priviri pe mine sau toate bârfele. Mă speriau.

           Te-am văzut aruncând țigara pe jos călcând-o cu piciorul. Purtai o pereche de teniși negri, nu păreau foarte scumpi, dar se vedea că au fost aleși cu bun gust, și asta m-a făcut să mă încrunt. Poveștile despre voi erau mereu la fel: ,,Doar niște răsfățate pline de bani" , ,, Să le vezi, doar pantofi cu toc si haine de firmă" , ,,Arată ca niște zeițe". Frazele astea erau singurele care circulau despre voi. Ceva nu se lega, voi nu păreați a fi doar niște răsfățate, cel puțin nu din pricina vestimentației.

          Eu nu v-am dat importantă prea mare, cel puțin nu până în acea zi. Recunosc, am fost tentat să urc o dată scările, am ajuns până la doi și m-am oprit. Nu știu de ce, nu știu cum, dar m-am oprit. Poate din cauză că încălcam una din legile nescrise sau poate îmi era teamă de voi. Circulau diferite zvonuri, cum ar fi că ați avea un ,,tratament special", pentru cei care urcau, iar eu fiind atunci doar un amărât din anul I nu voiam să îl știu.

          Apoi în următorii doi ani interesul meu pentru voi a murit. Știam că odată intrat în ultimul an o să fiu un patru, de ce să îmi ocup mintea cu voi? Aveam să vă cunosc oricum.

          De data asta ți-ai lăsat grupul să iasă primul, iar tu ai rămas în spate butonându-ți telefonul, ai ajuns in dreptul meu și ți-ai ridicat privirea fixând-o în a mea. Te-am privit încă o dată fascinat de culoarea ochilor tăi. Apoi am văzut ceva ciudat.

          Păreau că sclipesc.

Bună! Nici nu știu ce să zic, ar trebui să încep cu "aceasta este prima mea carte bla bla bla..." ?

Nu, nu cred.

O să spun doar atât:

Sper că ți-a plăcut primul capitol, aștept cu nerăbdare părerea ta.
Dacă ai văzut orice greșeală te rog spune-mi.
Critica constructivă este binevenită.