Evadarea

2.2K 74 3
                                    

Ajunsesem in punctul in care nu mai suportam pe nimeni. Ma săturasem de toți, de prieteni, de familie... Nu mă mai înțelegeam nici măcar cu cei mai apropiați, așa că am ales cea mai ușoară cale "fugitul" , nu m am mai gândit daca o sa îmi para rău sau nu, sau daca o sa îmi fie dor de cineva, nu m am gândit nici la mine, daca e bine ceea ce fac sau nu, pur și simplu am făcut.
Știam că o să mă descurc pentru că aveam relații, nu tocmai bune dar aveam, mă puteam descurca financiar.
Cu o noapte înainte, când familia știa că voi rămâne la cea mai bună prietenă eu eram pe strada, îmi puneam in acțiune planul.
Mă întâlnisem cu așa zisul "negru", i se spunea așa deoarece nimeni nu-l vedea ziua.. mda, un ciudat, dar ciudații sunt buni in momentele astea.
- Hei salut, i am zis eu
- Oo dar ai venit repede, mai aveam timp până deveneam statuie.
- Hai mă nene...
- Ia zi, cat vrei ?
- Da mi toată marfa, o s-o vand.

Am luat marfa și m am dus să mă întâlnesc cu clientul, nu era ușor, aveam impresia că fiecare polițist care trece pe lângă mine se uita ciudat.

În sfârșit am ajuns la destinație, i am dat geanta, și el mie banii.
- Auzi rob ?
-Da Alex din 1980
- Off... Când o sa mâncăm coliva umorului tau ? :(
- Hai ieși :))
- Ia zi, ai rezolvat actele ? Înainte cu doua zile il rugasem sa îmi rezolve un buletin și un permis fals.
- Sigur, când te am dezamăgit eu pe tine?
- N am timp sa număr, hai da le și spunem cat trebuie sa plătesc
- Ce ai mă? Ai uitat ziua aia n care mi ai salvat curul ? Acum suntem chit! Ia și fugi de aici, și nu uita sa dai un semn când ajungi unde trebuie.
Chiar daca era un idiot, îmi era drag, l am luat în brațe și am plecat.


Pe FugaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum