Viață dublă

Rănile

Mai aveam putin pana sa reusesc, dar nu am facut-o... Am incercat sa ma prind cu mainile de bloc, dar mi-au alunecat. Cadeam si ma gandeam ce pot face. Am intins mainile mai mult si, din fericire, m-am prins de fereastra unui apartament. M-am lovit puțin, dar nu asta conta in acel moment. Pur si simplu atarnam... Nu era distanta atat de mare pana jos, dar tot nu puteam sa imi dau drumul.
-Sandy! Sunt aici! Doar, da-ti drumul si o sa te prind!-a zis Chris-.
-Dar... Imi e putin frica...
-Stai calma! O sa te prind eu! Promit! Doar... Ai incredere in mine!
Nu stiu de ce, dar am incredere in el. Asa ca mi-am dat drumul si am facut alegerea corecta. Chris m-a prins si totul a fost bine. Acel copil era bine, eu inca traiam. Aveam doar niste rani, dar nu era problema, mai ales pentru mine. Toata lumea mi-a multumit pentru ce am facut. Eu m-am dus repede la Kevin si l-am intrebat:
-Esti bine?
-Cred ca eu ar trebui sa te intreb asta...
-Uitati-o acolo! SANDY!
M-am uitat in spatele meu si am vazut cum presa se apropia de mine. Nu voiam nici un interviu sau ca cineva sa stie ce am facut. Dupa aceea o sa isi puna intrebari si... Ar putea afla de fostul meu secret...
Am inceput sa fug pana la apartamentul meu. Am intrat cat de repede am putut si am inchis usa. Am cautat gheata, bandaje si am incercat sa imi vindec ranile. Inca nu stiu cum sa imi folosesc puterile, asa ca o luam pe varianta traditionala.
Stateam pe canapea, cand am auzit ca cineva batea in usa. Am deschis usa, sperand sa nu fie presa sau alti oameni necunoscuti. Din fericire, erau Chris, Evan si Kevin.
-Putem intra?
-Normal!
Au intrat in apartament, Kevin s-a asezat pe canapea, iar Evan si Chris au venit langa mine.
   -Puteti sa luati loc pe canapea...
    Le-am zis lui Chris si Evan.
   -Va e sete? Sau foame?
   -Nu, multumim! Vrem doar sa vorbim cu tine...-a zis Chris-.
   -C-c-ce vreti sa vorbiti cu mine...?
   -Nu te speria, doar ca... Ai fost atat de curajoasa astazi... Si felul in care ai sarit de pe bloc... Simt ca... Nu te cunosc cu adevarat. Stiu ca Sandy pe care o stiu nu e cea adevarata.
   -Nu-i adevarat! Pur si simplu am vrut sa ajut...
   -Multi vor sa ajute, dar putini reusesc... Datorita tie, acel copil e in viata.
   -Nu datorita mie... Voi ati fost cei care au salvat oamenii...
   -Sandy... AI SARIT DE PE UN BLOC! Crezi ca oricine ar fi facut asta?!
   -Da...
   -Eu cred ca nu! Iar acum, ai si rani grave si te comporti de parca te-ai fi taiat in hartie.
   -Are dreptate!-a zis Evan-. Si eu incep sa cred ca exista alta Sandy pe care nu o stim.
   -N-n-nu e adevarat!
   -Imi pare rau, Sandy, dar eu cred ca minți!-a zis Chris-.
   -Uite, pur si simplu am vrut sa ajut! Am avut noroc ca am scapat cu viata de acolo! Acum, am putea, va rog, sa nu mai vorbim de acest lucru, pentru ca nu ma simt bine.
   -Bine.-a zis Evan in timp ce se asaza pe canapea-.
    Chris se apropie de mine. Eram atat de aproape.
   -Bine, de data asta facem cum vrei tu. Dar nu o sa ma las, pana nu iti descopar secretul!-a spus Chris determinat-.
    De ce ii intereseaza atat de mult secretul meu? De fapt, fostul meu secret.
   -Haideti sa discutam lucruri mai importante! Acum ca blocul lui Kevin s-a daramat, el unde o sa stea?
    Am zis eu.
   -Nu iti face griji de asta! Am vorbit cu un prieten si pot sta la el!-a spus Kevin-.
   -Bun, dar celilalti oameni? Ei unde o sa stea?
   -Dupa ce ai plecat tu, a venit politia si le-a zis oamenilor ca pot sta intr-un bloc nou, ce abia s-a construit si nu locuieste nimeni in el.
   -E bine atunci! M-am gandit ca nu aveau unde sa stea...
   -Imi cer scuze, dar eu trebuie sa plec...-a spus Kevin-. Multumesc mult pentru tot ce ai facut, Sandy! Iti sunt dator toata viata mea!
   -Nu e nevoie! Asta e-
    M-am oprit din vorbit. Voiam sa spun ca "Asta e datoria mea!", dar eu nu mai sunt supereroina...
   -Asta e ce?-a intrebat Chris-.
   -Nimic... nu mai conteaza!
   -Sigur ca da...
   -Oricum, nu ai pentru ce, Kevin! Sper sa nu se mai intample asa ceva! Ne vedem maine la studio!
   -Nu cred ca ai de gand sa vii asa la studio! Iti interzic sa vii maine la studio! Stai acasa si te odihnesti!
   -Dar...
   -Nici un "dar"! Pa, Sandy!
    Si Kevin a plecat. Am ramas doar cu Evan si cu Chris...
   -Daca vreti, puteti pleca si voi... Nu e nevoie sa stati cu mine!
   -Sa crezi tu ca plecam! O sa stam aici cu tine pana maine!-a zis Evan-.
   -Dar nu trebuie!
   -Ba trebuie! Acum, hai sa te ajutam cu gheata aia si sa iti punem mai bine bandajele!
   -Nu trebuie... Sunt bine!
   -Sigur?-a intrebat Chris-.
   -Sigur!
   -Bine, atunci ma duc sa imi aranjez lucrurile in dormitor.-a zis Chris-.
   -Vin si eu cu tine!-a spus Evan-.
   -Dar-
    Deja s-au dus in dormitor. Nu mai aveam cu cine sa vorbesc. M-am uitat mai bine si am vazut ca ranile s-au marit. M-am asezat pe canapea, sperand ca o sa ma simt mai bine. Am aprins televizorul ai am vazut o stire despre... DANGER:
   -Cu totii stim ca supereroina DANGER ne-a parasit, iar acum nu mai avem pe cineva care sa ne apere. Supereroii sunt doar niste prefacuti. Nu fac nimic si nu ne ajuta cu nimic! Sunt doar o rusine pentru noi!
    CUM POATE SA SPUNA ASA CEVA?! SUPEREROII NU SUNT PREFACUTI! OAMENII NU STIU SA APRECIEZE TOT EFORTUL PE CARE IL FAC! NU MAI SUPORT!
   -Hey, Sandy... Voiam doar sa te intrebam-
    Chris si Evan ies din dormitor, se uita la mine si se blocheaza.
   -Ce e?
    Am intrebat.
   -R-r-rănile tale... Au dispărut...