Capitolul 9

46 2 0
                                    

La scoala ,Miruna astepta nepasatoare in banca. O salut, dar nu imi raspunde. Deodata,tresar:
Eu: Pot sa stiu ce ai? Chiar atat de suparata esti incat sa nu imi mai raspunzi? De cateva zile esti prea distanta! Ti am facut ceva?o intreb pe un ton ridicat.
Nu ma priveste ,iar momentul de tacere este intrerupt de vorbele mele dureroase.
Eu: Acum nici nu te uiti la mine? Ti e asa greu sa privesti in ochii unei persoane oarecare ce te considera prietena ei cea mai buna?
O lacrima aluneca pe obrajul imbujorat al Mirunei. Inchide ochii si inghite in sec caci sentimentele ei de durere nu ii permit sa vorbeasca.
Eu: In aceasta seara,vei dormi la mine!ii spun pe un ton suparator.
Toata ziua,niciuna dintre noi nu a scos o vorba de teama sa nu isi joace in picioare orgoliul. La sfarsitul orelor, dupa ce ne pregatim de plecare, o tin strans de mana pe Miruna ca sa fiu sigura ca mergem la mine acasa.
O invit pe Miruna sa intre prima,o salutam e mama care ne raspunde cu zambetul pe buze in timp ce pregatea cina. Urcam in camera mea. Curioasa sa aflu ce are de ascuns Miruna, ce ganduri ii trec prin minte si ce sentimente o fac sa fie distanta,o oblig sa imi spuna ce o supara.
Eu: Astept.
M: Ce astepti?ma intreaba privindu ma in ochi.
Eu: Stii si tu ce astept...
Miruna lasa capul in jos si imi spune:
M:

RevedereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum