His Cigarettes✔

Epilog

      
    Juli puse obisnuitul "Sfarsit" la final. Cuvintele parca se zgaiau la ea dintre paginiile albe. Simtea parca privirea baiatului. El nu era real, cel putin nu pentru ceilalti.
     Dar pentru ea era.
     Satena ii simtea privirea arzatoare, mistuitoare, mai intunecata decat abisul. Ii vedea parul ciufulit, alb, conturat si lasat neterminat.
    Juliet inchise ochii si isi plimba degetele peste cuvintele de pe ultima pagina.
    Si il mai pivi odata.
    Ranjetul lui, crud, maltios. Grimasele din colturile gurii, felul in care tot chipul i se lumina. Pometii lui inalti, sprâncenele frumos arcuite. Pistruii aproape invizibili de langa nas.
    Mirosul lui parca i-a invadat narile.
Miros putred de tigari fumate, miros care normal o sufoca si pe care ochelarista il ura.
    Dar era mirosul lui Aiden. Asa ca ea il iubea asa cum il iubea si pe regele ei ireal. Mainile lui de pianist, cu degete lungi si palide.
    Pielea lui alba ca laptele, ca parul lui. Senzatia ca e fantoma celui care e de fapt.
    Si pentru ea totul a fost real. Rautatiile lui, jocurile incurcate, saruturile dulci si simple, dar care o innebuneau.
     Rasul lui spart, ragusit, ca mii de cioburi care se lipesc si se sparg din nou.
    Tot haosul pe care ea i l-a creat. Juliet si-a creat propriul print din cenusa si praf, din lumina si intuneric, haos si ordine.
    El era real pentru ea si asta era tot ce conta.
    Fata isi stranse degetele in jurul cartii, inchizand-o usor. O stranse in palme si o privi.
    Pentru un moment isi imagina cum ar fi ca Aiden sa fie real. Dar se magulea singura si stia asta.
   Aiden era un vis, insa nu era unul pe care il puteai implini. Era un vis frumos, cântat in surdina de buzele ei crapate, auzit de urechile ei atente, vazut de ochii ei visatori si creat de imaginatia ei bogata.
    Isi stranse buzele si aseza cartea pe raftul de langa birou.
    Ar fi vrut sa se afunde in realitatea ei si sa nu se mai trezeasca. Sa traiasca printe ganduri si sperante, cuvinte si cel in jurul caruia se invarteau toate.
    Se tranti in pat privind tavanul si mustrandu-se raspicat:
   - Jul, fato, iar iti zboara mintea prea sus ca sa o poti prinde.
   Si isi intinse mana in sus si isi inchise ochii, strambandu-se deloc subtil.
   Ofta posac si isi casca din nou ochii spre tavan. Un ras ragusit, ca un motor stricat ii atrase atentia.
   Isi muta privire spre tocul usii. Aiden ranjea, cu ranjetul lui care putea distruge lumi si construi altele.
Cu ochii lui care ii topeau sufletul care oricum ii apartinea lui. Intunericul lui care era si intunericul ei.
    Parul lui dezastruos de alb si chipul lui, care o putea sa uite orice. Liniile care il alcatuiau si ii dadeau viata.
    El isi infrana ranjetul si se propti in dreptul ei. Se apleca peste pat si ii sopti in par, cu vocea lui care ii bantuia mereu inima in nestire:
    - Sunt real.
    Ea nega din cap, frangandu-si mainile peste ochi si stergandu-si lacrimile care anuntau sa apara.
    El ii zambi, stramb si dragut.
   - Chiar sunt! Ma vezi, nu? Sunt real pentru tine, mereu voi fii.
    Juli icni, aproape izbucnind in plans.
    - N-ai motiv sa plangi, chiar sunt aici. Poti nega asta?
   - Esti aici, aproba satena reglandu-si ochelarii pe nas.
    - Sunt aici, suspina el in parul ei. Sunt real, incheie ranjindu-i si aplecandu-se sa o sarute.
   
    Era oare real? Juli nu stia, dar stia ca atat timp cat il simtea pe Aiden langa ea nu ii pasa daca el era real sau nu.

   Si ce e realitatea pana la urma? Ce vedem? Ce stim? Ce puteam simti?
Ei bine ea simtea ca il iubeste, deci Aiden era real. Nimeni nu putea sa nege faptul ca o tinea in brate si ii soptea in par.

    Era intunericul ei, insa ii lumina viata.