Persoana potrivita

26.

Chriss povestește:

Am luat-o de pe plajă-cu dificultate-și am adus-o în casă; bâgând-o rapid în pilotă și acoperind-o cu toată dragostea pe care mama și tatăl ei; i-au răpit-o.

O privesc, și-mi amintesc de mine.Așa eram și eu în copilărie, însă diferența dintre noi, e că eu aveam o mamă; în mătușa Sara, iar ea...ea nu are în nimeni.Niciodată, nu a avut.Oare de ce se poartă așa cu ea!?

I-am mângâiat chipul adormit, și am zâmbit; apoi m-am ridicat de pe canapeaua pe care am așezat-o pe Sarah; și am mers spre bucătărie.Trebuie să-i pregătesc o cafea tare, pentru când se va trezi; mi-am zis și apoi m-am pus pe treabă.

-Spune-mi, ce minune s-a întâmplat; de ești aici?!-Vocea mamei-desigur-tocmai sparge liniștea din bucătărie, eu oprindumă din aprinsul aragazului; și rotindumi ochii, plictisită.

-O minune, pe nume Sarah Michelson.-Spun eu, fără s-o privesc.Îmi urăsc mama și nu mi-e frică să recunosc asta.Defapt, eu măcar am curajul s-o spun; pe când ea...ei bine, asta e o altă poveste.

-Sarah, e aici?!-Întreabă ea, iar eu o privesc cum zâmbește fericită.La naiba, mamă.Mi-aș dori să mă iubești măcar un sfert; pe cât o iubești pe ea.

-Da, e...în camera mea; pe canapea.-Spun eu, iar ea pleacă.La naiba, trebuie s-o îndepărtez pe Sarah de ea, urgent.Încă îmi amintesc povestea răpirii mătușii; chiar de către prietena ei cea mai bună; precum și dorința mamei de a pune mâna pe averea lui...unchiul Sahim.

Doar unchiul Alex...."tata" , cum îi spun eu; încă de când am aflat de aventura lui cu mama, e capabil să termine jocul ăsta de-a șoarecele și pisica; iar eu...pot doar să fiu un spectator bun și mut.Căci în clipa în care ea va intra la pușcărie, eu voi fi prima; care va declara împotriva ei.

Brusc, gândurile mele negre; sunt întrerupte de ringtonul telefonului, iar eu las baltă aprinsul aragazului; și scot celularul din buzunar.Privesc numele de dincolo de rețea, și un zâmbet îmi apare pe chip.

-Spune-mi că ești în fața casei.-Spun eu, iar "iubitul" meu tace.

-Am un caz nou, și...sincer; Chriss, cred că nu ne vom vedea diseară.-Spune el, iar eu oftez.

-Așa ai spus și ieri.-Spun tristă, iar el tace.

-Mă voi revanșa, promit.-Spune el, iar eu îmi rotesc ochii.

-Despre ce e cazul?!-Întreb eu, deși nu sunt interesată de asta; însă simt nevoia să-l am pe brunetul Dean, chiar dacă el nu vrea.

-O dispariție.-Spune el, iar eu înghit în sec.La naiba, oare unchiul Sahim...nu, Chris.Uită de asta.E imposibil.

-Cine a..-Dau să întreb, iar el mă întrerupe.

-O brunetă de 1, 73.Ultima dată a fost văzută pe plajă, apoi..nimic.E de parcă..s-ar fi evaporat; pur și simplu.-Spune el, iar eu zâmbesc.

-Oamenii nu dispar, pur și simplu; Dean.-Spun eu, iar el chicotește scurt.

-Dar ea, se pare că da.Ai văzut-o?!-Spune el, iar eu tac.La naiba, nu poate afla de la mine, asta.Nu voi spune nimănui despre Sarah, nici măcar tatei.

Am închis apelul repede, apoi am continuat să fac afurisita de cafea; iar la final am urcat în camera mea, acolo unde le-am găsit pe mama și Sarah; discutând.

-Mulțumesc că m-ai adus aici.-Spune bruneta, zâmbind; iar eu înaintez; fericită s-o văd trează.

-M-ai speriat îngrozitor.E totul bine?!-Spun eu, lăsând cafeaua pe măsuța de sticlă; mama intervenind rapid.

-La dracu, Chriss.Nici măcar nu ești în stare să faci o cafea.-Spune ea, iar eu o privesc confuză; stând deja lângă bruneta Sarah care asistă ca la un spectacol nou; dat chiar de mama mea.

-Ai gustat din ea, măcar; Claire?!-Spun nervoasă; privind-o fix; bruneta agățândumi mâna, îngrijorată.

O privesc pe blondă cum s înfurie, însă tace din gură.Nu cred că ar vrea să continue spectacolul, însă nici să de-a prost în fața brunetei Michelson.De aceea, pleacă din cameră; tunând și fulgerând; însă fără să reacționeze în vre-un fel.

...

Sarah povestește:

Deși nu am vrut, blonda Chris a insistat atât de mult să-i povestesc ce s-a întâmplat; încât i-am spus totul.Însă, am știut să...ascund; câteva detalii importante.Detalii, cum ar fi tata, și adevărul știut de el; tata și cuvintele spuse de el.

-Nu m-am așteptat la asta, din partea ei; Chriss.Poate dac-ar fi spus ceva...să mă fi oprit, măcar; atunci poate..-Spun eu, tristă; blonda ridicândumi bărbia.

-Mama ta te iubește, Sarr.Chiar dacă ești produsul unui...ei bine, știi tu...te iubește.-Spune eqa, zâmbind; încercând să mă încurajeze-probabil-însă eu îmi mut privirea în altă parte.

-Nu-i adevărat.Sau, cel puțin; nu simt asta.Nu am simțit-o niciodată, iar acum...cu atât mai puțin.-Spun eu, convinsă că am dreptate.

Brusc, telefonul blondei începe să sune; iar ea își rotește ochii, nervoasă.O privesc, și o cunosc; așa că nu are rost să se, sau să mă mintă.Știu că unchiul Alex e cel care sună, și știu și de ce.

-Răspunde.-Spun eu, iar ea mă privește, nemulțumită.

-Da, sigur.Și ce să-i spun?!Toată ziua l-am ignorat, iar acum...ce explicație aș pute-a să-i dau?!-Spune ea, gesticulând; eu zâmbind.

-Spune-i ce simți.Unchiul Alex, nu e un om rău; crede-mă.-Spun eu, iar ea pufnește scurt.

-Știu.Problema e la mama, și-deci-la mine.În plus, știm amândouă de ce sună; nu e ca și când l-ar interesa despre mine.-Spune blonda, iar eu îi iau palmele întra-le mele.

-Unchiul Alex, e mai mult decât un om bun.E un...erou.În plus, ne iubește enorm; chiar dacă ne ceartă și ne pedepsește.-Spun eu, iar ea mustăcește scurt.

-Ai dreptate.Alo?!-Spune ea, ridicându-se și luânduși telefonul de pa măsuța cealaltă; eu privind-o în mod încurajator.

Brusc, o văd rotinduși ochii; apoi părăsește camera, eu începând să mă întreb despre ce o fi vorba.Îmi amintesc-însă-de discuția nu foarte...politicoasă dintre ea și mama ei; și-mi spun că nu e problema mea.Deși, și mie mi-ar plăcea să am astfel de "discuții"; cu mama.