Persoana potrivita

27.Decizii

Sara povestește:

-Sincer, băieți.Nu-nțeleg cum puteți sta atât de...calmi.Fiica mea, lipsește; la dracu!-Țip la cei doi.."mormoloci" de pe canapea; care mă privesc surprinși, atunci când aud zgomotul produs de paharele de sticlă; ce sau spart atunci când au atins podeaua dură.

-Calmează-te, iubito.O vom găsi.În cele din urmă.-Spune Sahim, eu privindu-l confuză; cu o sprânceană ridicată.

-Sarah, doar vrea să fie singură.Va-ți gândit la asta?!-Spune brusc, blondul; de lângă Sahim; eu și brunetul, privindu-l surprinși.

-Tu știi unde e?!-Spunem amândoi deodată-eu și Sahim-blondul aproape albindu-se la față.

-Nu.-Răspunde el, iar eu mă îndrept spre el; fixându-l cu privirea.

-Minți.Jur, Alex; că dacă mă minți...voi uita că suntem prieteni.-Spun furioasă, privindu-l în ochii care par a mă privi panicați; în timp ce el se bâlbâie; încercând să spună ceva.

-Sarr, calmează-te.Iar tu, sigur nu minți?!-Spune Sahim, eu privindu-l șocată.La naiba, Sahim.Nu pot să cred cu cât calm; tratezi acest subiect, ținând cont de felul cum te lăudai că-ți iubești fiica.

-Te-aș putea minți, privindu-te în ochi?!-Întreabă idioul Alex, eu pufnind exasperată; în timp ce Sahim mă privește furios.

-Am spus să încetezi, ce e așa greu; de-nțeles?!-Țipă brusc, privindumă fix; eu încruntândumă.

Îl ridic rapid în picioare, agățându-i gulerul hainei; iar el mă fixează cu privirea.La naiba, aproape că scot fum prin orificii; iar calmitatea lui mă scoate din ce în ce mai rău din sărite.

-Sarah e fiica mea, așa că ori mai ajuți s-o caut; ori te dai la o parte.-Îi spun pe un ton jos, amenințător; și aproape șoptit; el încruntându-se, nervos.Pe semne, nu se aștepta la reacția mea; și nici la amenințarea primită "gratuit".

-Atunci, învață să ai grijă de ea; nu să-i spui că e fructul unui viol.-Răspunde brunetul, sigur pe sine; privindumă în ochi.La replica lui dură, și care aproape că taie sufletul meu în două; din cauza durității cu care mi-a amintit trecutul-deși, poate nu a vrut-mă calmez; și simt cum toată furia mea s-a evaporat.Îl privesc, și simt de parcă aș retrăi din nou; acele clipe blestemate.

-Nu i-am spus asta.-Spun scurt, privindu-l cum se calmează; și probabil realizează cât m-au durut cuvintele lui.

Fac un pas în spate, însă dau peste masa de sticlă; el încercând să mă oprească din a cădea din picioare ca un bolovan; însă îl împing, și mai rău îmi fac.Aproape că alunec, așa că mă prind de tricoul lui, cu mâinile mele subțiri; și reușesc să mă stabilesc pe picioare.

-Vom mai discuta despre asta, Alex.Nu uita că eu, nu-mi uit niciodată datoriile; și nici pe cei, care-mi datorează ceva.-Spun rapid, privindu-l pe blondul care asistă ca la un spectacol; apoi plec din cameră; trântind ușa în urma mea.

...

Sarah povestește:

A trecut o lună de zile, de când am plecat de acasă; iar unchiul Alex a jurat să-mi țină secret, locul unde sunt.Ceea ce și sper, să facă.

În ultimele zile, am fost atât de deprimată; încât aproape că am încercat...de trei ori...să-mi iau viața; folosind briceaguri, cuțite; și chiar lama din baie.Însă, de fiecare dată s-a întâmplat ori să eșuez lamentabil în încercările mele; ori să fiu oprită de blonda Chris, sau mama ei.

-Sarah, unde mergi?!-Întreabă blonda, brusc; eu coborând scările-grăbită-spre ieșirea din apartamentul ei.

-Afară.Și nu am nevoie de o dădacă, Chriss.-Spun eu, fără s-o privesc; căci ultimele lacrimi; încă se observă pe chipul meu.