Persoana potrivita

28.Străinul

Sarah povestește:

Râd ca o nebună, și simt amețeala teribilă; cum încearcă să mă împiedice să mai alerg.Mă agăț-așadar-ca o liană, de brațul brunetului din stânga mea; și simt cum pământul încearcă să-mi fugă de sub picioare.La naiba, Sarah.Păstrează-ți echilibrul; îmi spun, însă pare a fi inutil.

-Cred c-am scăpat de ei.-Spune străinul din stanga mea, iar eu mă așez cu palmele pe genunchi; încercând să respir.

-Ești sigur, nu?!-Întreb eu, printre râsete; apoi el îmi agață mâna, încercând să mă facă să stau pe picioarele proprii.Însă, la naiba; brunetule.E inutil așa ceva, căci eu abia dacă mă țin pe picioare; dară-mite să mai am și echilibrul necesar.

-Ia-ți labele de pe ea!-Brusc, o voce cunoscută se aude din spatele nostru; însă înainte ca eu să realizez cine e; mâna îmi este eliberată; iar eu îl privesc pe brunet, cum cade la pământ....aproape.."secerat", de pumnul celui care l-a lovit, aproape fără milă.

Râsul pune din nou stăpânire pe mine, iar ceea ce văd; mi se pare mai mult decât amuzant.Chiar dacă, poate; nu e deloc așa.Însă, la naiba.În starea euforică în care sunt; totul mi se pare amuzant.

Fără să clipească, bărbatul blond-cunoscut de undeva anume..păcat însă, că nu-mi amintesc de unde-îmi agață mâna; și mă târăște după el, la o mașină.Încep să mă zbat, amintindumi cine e; însă el nu pare a înțelege ce vreau.

-La dracu*, Alex!Dă-mi drumul, sau jur că rămâi fără slujbă.-Spun amenințător, iar el se întoarce spre mine; zâmbind.

-Iar tu, dacă mai urli ca din gură de șarpe; vei rămâne fără voce.Acum, urcă în mașină și taci; dacă nu cumva vrei să te duc acasă la ai tăi.-Spune dur, iar eu înghit în sec.Îmi analizez opțiunile, și când îmi dau seama că nu prea am de ales; aleg calea-care mi se pare-mai ușoară, și decid să fac ce-mi spune.

Reușesc să-mi leg centura de siguranță-după câteva încercări nereușite-apoi, când privesc afară; îl văd pe unchiul Alex cum aproape îl ridică de la sol; pe brunetul care m-a ajutat să fug din bar. Iar asta, nu-mi provoacă decât o stare de furie; incontrolabilă și ciudată. Chiar dacă, amețeala încă nu a părăsit-definitiv-trupul meu.

-Alex, dă-i drumul; altfel de bat!-Spun eu, amețită-încă-de aburii alcoolului; dar și legănândumă pe picioare, imediat ce părăsesc-cumva-portiera mașinii. În plus, pentru mine-în clipa de față-e un miracol; că am ajuns până aproape de ei, fără să mă dezechilibrez. Și cu atât mai mult, cu cât; privirea "neprietenoasă" a unchiului, devine..dublă. La naiba, am doi unchi Alex?!

-Întâi, învață să-ți ții echilibrul; Sar!-Spune el, rotinduși ochii-l-am văzut făcând asta-și prinzândumă; înainte să cunosc-la propriu-șoseaua.

-Lasă-mă!-Îi țip...urlu în față-de fapt-iar el mă privește; cu capul plecat într-o parte.

-Ești ok?-Citesc întrebarea brunetului, pe buzele lui; iar eu zâmbesc. Mă reîntorc cu privirea spre blond, și îl ațintesc dur; și aproape furioasă. El mă ignoră-însă-și-și rotește ochii-din nou-iar eu pufnesc, exasperată. Brusc, mă ridică de la sol; punândumă în spatele lui. Încep să țip, să-mi de-a drumul; iar el mă ignoră.

-Dacă faci un pas spre noi, băiete; ești mort. Crede-mă.-Îl aud pe unchi, ameințându-l pe brunet; apoi se îndreaptă-cu mine în spatele lui-spre mașină. Deschide-cumva-portiera din spate, și mă lasă acolo; amenințândumă din priviri, iar eu mă strâmb la el, scoțându-i limba.

-Te urăsc!-Îl anunț eu, despre sentimentele mele; iar el închide portiera, urcând la volan și pornind în trombă; de pe loc. La naiba, iar eu; nici măcar nu știu cine e brunetul care m-a salvat din mâinile violatorilor.

După câțiva metri

-Cum te simți, Sar?!-Îl aud pe unchi, întrebând; în timp ce capul mă doare ca naiba, iar eu nu știu cum să fac, să fie liniște. În plus, unde naibii mă duce; și..ce s-a întâmplat cu mine?!

-Mă doare capul!-Răspund eu, încruntată; în timp ce el zâmbește. Îl pot vedea, prin oglinda retrovizoare.

-Normal, la cât ai băut; cred și eu că așa te simți. În plus, stai fără nici o grijă; medicamentul își face efectul.-Spune blondul, iar eu scot limba la el; atunci când mă privește, cu veșnicul lui zâmbet idiot; afișat pe fața aia...de blond drăguț.

-Sper.-Spun eu, și-mi duc mâna la cap; începând să-mi masez tâmplele.

-Sar?!-Spune el, după câteva minute de linișlte; iar eu înghit în sec. La naiba, sigur am făcut o prostie; iar acum vrea explicații. Ce naibii, să-i spun?!

-Hmm!?-Spun eu, încercând să par că sunt prezentă; adică nu cu gândul la mii de kilometri distanță, întrebândumă ce-o fi vrând.

-Cine era băiatul?!-Spune blondul, iar eu mă așez-confuză-mai bine pe banca mașinii; făcând ochii mari.

-Băiat!? Care..băiat?-Spun eu, deși știu foarte bine la cine se referă. Însă, la naiba. Dacă eu nu știu cine era, lui cum voi putea să-i explic asta!?

-Cu care erai, Sar. Sau, era și el; tot un alcoolic, ca și tine?-Întreabă blondul, zâmbind; iar eu îl lovesc după ceafă.

-Ești așa un idiot, uneori!-Îl anunț eu, iar el oprește, mașina. În fața casei..mele?! La naiba, Alex. Știam eu, că nu trebuie să am încredere în tine.

Sara, povestește:

-A ajuns o mașină!-Spun eu, având zâmbetul pe buze; și simțind o energie uriașă în corp.

-Iubito, liniștește-te. O fi, Alex.-Spune brunetul meu, soț; iar eu îl ațintesc dur cu privirea.

-Nu-mi pasă. Vreau să văd, cine e.-Îl anunț eu de ieșirea din cameră; apoi alerg-de nebună-pe trepte în jos. Iar când îl văd pe blond, coborând și deschizând portiera din spate; a mașinii fumurii, speranța că Sarah ar fi acolo, încolțește-grozav-în sufletul meu.

-Reformulez. Ești cel mai mare idiot, din lume; Alex!-Aud țipetele bruneie mele, iar blondul chicotește scurt. Când o văd, coborând furioasă; alerg spre ea și o îmbrățișez cu toată forța din lume. De parcă, nu știu..aceste  zile-fără ea-ar  fi fost ani.

-Sarah, unde-ai fost?! Am crezut c-ai pățit ceva, grav. Eșto ok?!-Spun eu, privind-o scurt; însă nu-i permit să răspundă; căci o reîmbrățișez.

-Mamă, mă lași fără aer!-Mormăie bruneta, însă o ignor. La naiba, mi-a lipsit așa de mult.

-Bine-ai venit acasă, iubito!-Îl aud pe brunetul Sahim, strigând undeva din spatele nostru; iar eu îl ignor; în timp ce bruneta din brațele mele mă împinge și fuge în cele ale tatălui său.

-Salvează-mă, te rog! Mă va ucide, cu iubirea ei; maternă!-Spune bruneta, și începem cu toții să râdem.

-Alex, îți mulțumesc din suflet. Astăzi, tu ești eroul meu.-Îi spun blondului, care face un pas spre mine; iar eu îl trag în brațele mele. Își înfășoară și el, brațele în jurul meu; și pot spune că, într-adevăr; ziua mea s-a încheiat în a fi una bună. Excelentă, de fapt.