Dragoste pierdută

Plutesc de fericire

Perspectiva Vanessei

Zâmbesc și zâmbesc și mai fac ceva, a da, zâmbesc.
Nu pot să mă controlez la cât de fericită sunt. Sunt așa un copil uneori, e ca și cum aș fi aflat că mă duc să-mi cumpăr vată de zahăr sau vreo acadea.

Îl iubesc pe Eden și sunt fericită că am conștientizat amândoi că nu putem sta despărțiți, întrucât destinul ne aduce mereu împreuna.
Continuă să facă asta încă de acum un an și jumătate, de când am aflat de dragostea ce Eden mi-o poartă.
Dar pe atunci nu eram încă vindecată și nici acum nu cred că sunt în totalitate, niciodată n-am să fiu.
Dar am învățat să îmi ascund suferința pentru a-mi întâmpina fericirea cu brațele deschise și nu cu masca la ochii.
Încă de pe atunci am conștientizat că trebuie să renunț la a mai ține doliu și să las suferința deoparte, căci viața nu așteaptă și trebuie să faci totul la momentul potrivit, să nu pierzi nici o șansă.

-Mă bucur domnule Turner, dar cred că dumneavoastră ar trebuii să vă bucurați cel mai mult. îi spun amuzată de figura pe care tocmai a făcut-o.

-Stați liniștită domnișoară Smith, căci eu mă bucur nespus de mult să vă am doar pentru mine.
Îmi spune mândru, afișând un zâmbet de învingător și îmi apucă mâna pentru a mă săruta tandru.

-Cred că ar trebuii să te duc acasă, iubito. S-a făcut cam târziu.
Îmi șoptește și fără să-i dau un răspuns mă prinde de mână și pornim la pas spre ieșirea din parc.

Arătam ca doi nebuni îndrăgostiți, ceea ce și suntem.
Îl iubesc mult și el pe mine și mai mult, ce pot să spun mă face fericită și asta e tot ce conteaza.

Pare că timpul a stat în loc pentru noi cât am discutat și am ajuns să fim împreună, dar când te uiți la ceas îți dai seama că defapt timpul ne-a înșelat și pe lângă noi au trecut nici mult nici mai puțin de patru ore.

Ne îndreptăm spre casa mea.
Eu locuiesc cu sora mea mai mica de cincisprezece ani, după moartea mamei de acum patru ani ne-am mutat în Phoenix pentru a merge la facultate si ea să urmeze liceul, ce tocmai la început anul acesta.

Ne-am descurcat cam greu, dar noroc că o avem pe bunica din partea mamei ce ne iubește mult și ne-a susținut financiar până când am putut să ne stabilizăm în Phoenix.

Primul an a fost mai greu, dar dupa am început să ne facem prieteni și să ne acomodăm cu casa și cu orașul.
Pe parcurs mi-am luat și permisul pentru a-mi simplifica mai mult viața mea și a surorii mele mai mici, Emily.

Se pare că micuța noastră plimbare s-a terminat, am ajuns de unde am plecat.
Am ajuns în cartierul meu, în fața casei mele.
Mașina lui, așteaptă parcată lângă copacul secular al casei mele.

-Se pare că de acum încolo ești iubita mea. Vai ce frumos sună iubita mea! spune zâmbind și pot să observ ca e întradevăr fericit.

Și nu pot să-l condamn, și eu sunt foarte fericită, plutesc pe un norișor de fericire și sper ca acel norișor să nu mi se strice din cauza curentului problematic al relațiilor eșuate.

-Da, cam așa se pare.
Noapte buna, iubitule!
Ne auzim mâine!
îi spun cu zâmbetul pe buze, iar el îmi răspunde ca un sărut cast pe buze.

Apoi se îndreaptă spre mașina lui și pleacă lăsând o dâră de fum negru în urma.

()()()()()()()()()()()()()()()()()()()()()()()()

  Hei
La media este Eden. Nu-i așa că-i drăguț.
Am revenit la perspectiva Vanessei. Situația stă altfel, e îndrăgostită.
Dacă vă place capitolul nu uitați de vot.
Sper că va plăcut capitolul de ieri din perspectiva lui Eden.
   Next-ul vine mâine..
          Vă pup dulce!!!
                         Bye!!