Dragoste pierdută

Iubirea lui

Perspectiva lui Eden

O privesc neîntrerupt, încă aștept un răspuns din partea ei, dar tace.
Tace și privește în gol.
Mă întreb oare ce i-o trece prin căpșorul ăla al ei frumos.
E atât de frumoasă și atât de sensibilă.
Părul ei șaten ce strălucește cu reflexii în lumina primăvăratică a soarelui, îi cade pe umeri în valuri pline de volum pâna la jumătatea spatelui.
Fața ei albă ca spuma laptelui, obrajii ei îmbujorați și ochii ei albaștrii ca marea după cea mai aprigă și furtunoasă furtună parcă sunt menite să te atragă în mrejele lor și să te despice în doua doar dintr-o singură privire.
Corpul ei suplu, picioarele lungi și abdomenul ei plat ce-i iese de sub tricoul cu vedere la buric mă fac să-mi doresc mai mult și să clădesc fantezii cu ea.
Și nu în ultimul rând buzele ei, buzele ei cărnoase și trandafirii ce mă fac să-mi doresc să o sărut iar și iar.
Mă face să-mi lipesc gura de a ei necontenit, să o iubesc la nesfârșit.
Mă face s-o vreau s-o fac a mea. Îmi dau seama că o iubesc.
La naiba, o iubesc nespus de mult...
E așa diferită, așa fragilă, atât de interzisă mie, dar mi-o doresc atât de mult.
Mi-o doresc până la sfârșitul vieții mele.
Îmi doresc să-mi fac un viitor cu ea, la naiba...
Vreau să îmbătrânim împreună. Vreau să fie a mea, să fie a mea pentru totdeauna de-acum încolo.
Vreau să o cunosc mai bine și să nu existe secrete între noi, întrucat sunt dispus să-i spun tot trecutul meu negru.
Vreau să știe cum sunt și cum sunt dispus să mă schimb pentru ea, căci merită ceva mai bun de atât.

-Te iubesc! spun cu vocea tremurândă.

-Eden, ceea ce s-a
întâmplat între noi a fost o greșeala. Te rog uită!

Murmură cu lacrimi în ochi, și pot să-mi dau seama că mă minte, simte ceva pentru mine, dar îi e teamă.
Ii se poate simții teama în glas dupa cum vorbește, întrerupt printre lacrimi. Mă așez mai aproape de ea și îi mângâi tandru obrazul, cu ușurință îi șterg lacrimile cu degetele mele lungi și o sărut aproape insesizabil pe năsuc.

Năsucul ei micuț și rece.
E așa frumoasă atunci când râde, când plânge, când e furioasă.
E frumoasă oricând, oriunde și la orice ora.
Emană naturalețe în orice clipă și o iubesc pentru modestia și sinceritatea ce le înfăptuie în fiecare moment.

-Nu plânge, te rog! Vanessa,  promite că nu vei mai plânge!

Îi spun și pot să observ mirararea din ochii ei la auzirea vorbelor mele.
E atât de surprinsă încât a uitat că se află în brațele mele.

Aș vrea să știu motivul pentru care a rămas așa de uimită.

++++++++++++++++++++++++++++

Hello, ce faceți?
La media este Eden. Vă place?
Va plăcut capitolul de ieri? Sper să vă placă și acesta.
Am vrut să știti cum gândește Eden. Cum vi se pare?
Ieri a fost ziua mea, am împlinit 14 ani.
M-aș bucura dacă ați susține această carte cu un vot+comm.
Și nu uita-ți nici de Mă bucur-proză scurtă.

Pentru next, vot+comm.
V-am pupat, bye